Inspirată, ideea franţuzoaicei Diane Ducret de a consacra un studiu amplu componentei feminine a Puterii, şi iată-le scoase în prim-plan, Femeile dictatorilor, Curtea Veche, 2013: „Ei sunt cruzi, violenţi, tiranici şi infideli. Şi totuşi ele îi iubesc. Pentru că ei le fascinează, pentru că ei au nevoie de ele”.
Ei se numesc Mussolini, Lenin, Stalin, Salazar, Bokassa, Mao, Ceauşescu, Hitler – în ce le priveşte pe ele, mai multe nume sunt de reţinut în cazul fiecăruia dintre aceşti oameni politici, unii adevăraţi devoratori de femei (Mussolini, Bokassa, Mao), alţii „veritabili hipnotizatori” ai sexului frumos (Lenin, Salazar), drept care am selectat câte-o secvenţă caracteristică fiecărui personaj:
„Ea presimte ceva ce Mussolini a înţeles încă de la începuturile carierei sale, făcând din asta un principiu politic: adresându-se nu unui popor, ci unei mulţimi, el trebuie să se arate la fel de sigur şi de îndrăzneţ cum s-ar arăta unei femei. «Mulţimea, ca şi femeia, este făcută pentru a fi violată», scrie el. (…) Aşa funcţionează metoda Mussolini: să forţeze destinul ca pe femei, fără să excludă mijloacele cele mai brutale.”
„Dar o singură femeie, sau chiar două, nu pot fi suficiente pentru a-l satisface pe Vladimir Ilici. Lenin şi-a creat o reputaţie în sânul militantelor feminine ale cauzei comuniste: cea a unui veritabil hipnotizator (…). Nadia, Inessa, Vladimir Ilici formează astfel o uniune care dă naştere Uniunii Sovietice, şi conduc primul stat comunist, din palatul de la Kremlin.”
„Îmbinând o virilitate indubitabilă cu o pudibonderie victoriană, nu e cu siguranţă nici senzualist, nici epicurian, şi vorbeşte foarte puţin despre performanţele sale sexuale. (…) Stalin şi Nadia, sau unirea dintre un fanatic al muncii fără inimă şi o fată egocentrică, dezechilibrată şi surmenată de o putere pe care nu şi-a dorit-o niciodată.”
„Felismina, gardianul feroce al noii ordini, este temută mai mult decât orice altă femeie înaintea ei. Nu mai crede în Dumnezeu, ci în Salazar. (…) Felismina, Maria-Luiza, Emilia şi Mercedes au fost sacrificate în favoarea interesului politic de un om apatic, sau părăsite de un bărbat care nu ştie să iubească?”
„Pentru Jean-Bedel Bokassa a seduce înseamnă a exista. Crezând cu sinceritate că primeşte dragoste din partea acestor femei pe care le cumpără (...), prezenţa lor, obţinută prin constrângere sau nu, prea puţin contează, este pentru el o nevoie vitală.”
„Multe chemate, numai puţine alese ajung să intre în dormitorul lui Mao. A servi plăcerii sexuale a preşedintelui este o onoare fără egal, depăşind visurile lor cele mai extravagante. O selecţie riguroasă se face. Toate provin din familii de ţărani săraci, care datorează totul partidului comunist, iar pe el îl consideră Mesia.” „Sexul este atrăgător la început, dar ceea ce contează pe termen lung este puterea”, afirmă Mao.
„Elena este de acum copleşită de onoruri. Soţie, mamă, ingineră, eroină, Sfânta Elena a devenit întruchiparea omului nou, exaltat de doctrinele totalitare. Ea nu este totuşi liniştită şi angoasele ei au câştigat întâietate faţă de orice altă preocupare. Frica pe care o inspiră anturajului îi escamotează complet natura pericolului care o ameninţă în toamna anului 1989.”
„Aşa sunt femeile. Hitler nu va înceta de acum înainte să caute tovărăşia femeilor, să se consoleze pentru suferinţele sale în preajma lor. Ele nu sunt în ochii lui decât blândeţe, în vreme ce bărbaţii nu sunt decât duritate. «În politică trebuie să ai sprijinul femeilor; bărbaţii te urmează din proprie iniţiativă»”, spune Hitler.”
Dacă trag o primă linie de bilanţ, constat că: unele îşi urmează bărbatul în moarte (Clara Petacci, Eva Braun, Elena Ceauşescu), altele se sinucid (Angelika/Geli Raubal, nepoata de 19 ani a lui Hitler; Nadia Allilueva, soţia lui Stalin; Jiang Qing, ultima soţie a lui Mao), majoritatea sunt ţinute pe tuşă; şi atunci stai şi te întrebi: chiar a meritat?
8 octombrie ’18