Your browser doesn’t support HTML5
„Highly Rare” este un album care va fi lansat în formă de vinil în 17 noiembrie 2017 de bateristul jumătate ungur, jumătate american Makaya McCraven de la Chicago.
Se spune despre Makaya McCraven că e un muzician versatil, care se mișcă cu ușurință între diverse genuri muzicale, fiind însă unul din cei mai expresivi artiști de jazz ai momentului din Statele Unite.
Albumul „Highly Rare” este exact ce sugerează titlul - ceva foarte rar în industria muzicală contemporană.
În primul rînd pentru formatul în care a fost lansat inițial: un număr de 226 de casete împachetate în plicuri roșii legate cu sfoară.
E însă rar în special din cauza contextului și a modului cum a fost captată sursa materialului muzical.
Înregistrarea a fost făcută cu un casetofon cu patru piste într-un local numit Taverna lui Danny din Chicago, care nu găzduise pînă atunci concerte, și nici înregistări ale unor concerte.
Materialul a fost masterizat apoi în studio de Makaya McCraven, iar rezultatul e ceea ce pe coperta vinilul care se lansează peste cîteva zile ni se spune că este, citez: „o îndrăzneață și întunecată, dar cu siguranță veselă, improvizație de cvartet, captată pe bandă de fidelitate joasă, și tăiată într-o progresie grea și căpoasă de ritmuri, blues și muzică trance psihedelică”.
Doamnelor și domnilor, Makaya McCraven, tobe, Junius Paul, ghitară bas, Nick Mazzarella, saxofon alto și Ben Lamar Gay, cornet, voce și diddley bow, în concert la Taverna lui Danny, Chicago, Statele Unite ale Americii.