Finanțarea culturii

Dezbaterea în legătură cu necesitatea unui minister al culturii e veche și lungă. Ideea este că finanțarea culturii duce la efecte benefice pentru întreaga societate. Atât guvernul, cât și comunitățile locale o fac, sub diferite forme.

Guvernele au în general un minister al culturii, dar pot avea și un institut cultural, pentru promovarea culturii țării în străinătate. Acesta ține însă, în general, de ministerul de externe.

Mussolini a fost primul care a avut ideea unei coordonări a culturii prin stat, creând în 1935 ceea ce pe atunci era o bizarerie birocratică: Ministerul Culturii (având acolat pe atunci şi adjectivul „popular”: Ministerul Culturii Populare, poporul fiind - nu-i așa? - prin esență revoluţionar). Până la Mussolini nu a existat o astfel de structură oficială de control şi promovare a „culturii naţiunii”. Nici măcar Revoluţia franceză nu avusese o asemenea idee.

Abia la mult timp după război, în 1959, o altă ţară centralizatoare, Franţa, a creat un minister al culturii, urmată rapid de mai toate ţările continentului. Apariţia în Franţa a unui minister al culturii trebuie de altfel plasată în contextul epocii: ţara lui Voltaire încă mai poseda pe atunci un imperiu colonial planetar, iar preşedintele autoritar si egocentric Charles de Gaulle a creat acel organism doar pentru a-l pune în fruntea lui pe megalomanul aventurier cu biografia etern reinventată André Malraux.

România are, la rândul ei, un Institut Cultural Român (ICR), creat după modelul British Council, Goethe Institut sau Institutul Cervantes.

Aceste institute nu au, însă, nicio legatură cu ministerul culturii, ci își primesc bugetul prin intermediul ministerului de externe. În Spania, șeful onorific al Institutului Cervantes este de altfel regele.

Ministerul Culturii, acolo unde există, e ţinut departe de activitatea acestor institute. La urma urmei, încă o dată, nu trebuie sa uitam că Mussolini a fost cel care a văzut pentru prima oara interesul de a încredința administrarea culturii, văzută ca activitate colectivă, utilă pentru obşte, funcţionarilor de carieră ai unui minister special, presupuși a şti mai bine decât artiştii şi publicul ce e aceea cultura „utilă”.

America nu are în schimb şi nu a avut niciodată un minister al culturii. SUA au în schimb o agenție federală independentă, numită National Endowment for the Arts care oferă sprijin financiar pentru proiecte selectate. În martie 2017, administrația Trump și-a anunțat intenția de a-i suprima bugetul. Nu e prima oară. În 1981, Ronald Reagan căutase să închidă această agenție federal destinată sprijinirii artelor și culturii.

Finanțarea culturii este apoi și o investiție. Pentru a da exemplul Franței, cultura reprezintă 1% din cheltuielile statului, cheltuielile cu patrimoniul muzeelor, presa şi festivalurile, în vreme ce cheltuielile militare se apropie de 2% din PIB.

În schimb, cultura generează peste 3% din PIB. Cultura aduce statului francez, ca venituri anuale, de șapte ori mai mult decât industria de automobile. Este total eronat, astfel, a considera investițiile în cultură ca pe niște fonduri pierdute.

***

În R. Moldova investițiile în cultură sunt deseori văzute ca niște fonduri pierdute. Deşi bugetul pentru cultură constituie în medie 1% din PIB, veniturile pe care le aduce cultura statului rămân infime, ea fiind văzută în continuare ca un consumator net de resurse, spun economiştii. Cu toate acestea cultura nu e cea mai slab finanţată, bugetul acesteia îl depăşeşte pe cel pentru apărarea națională, de pildă.

Într-un studiu în care a analizat bugetul culturii, expertul Veaceslav Reabcinshi constată că finanțările vin mai curând să păstreze situaţia existentă în domeniu şi nu sunt orientate spre dezvoltarea sectorului, ci spre acoperirea cheltuielilor urgente de salvare a patrimoniului cultural.

O altă constatare e că finanțările sunt orientate spre susținerea instituțiilor de cultură de stat, fără a se ține cont însă de eficiența activității lor. Bunăoară, cheltuielile pentru asigurarea activităţii teatrelor, circului și organizațiilor concertistice au fost majorate cu 4,5 milioane de lei, în timp ce veniturile obținute de acestea descresc.

Expertul Reabcinshi mai remarcă o creștere considerabilă prevăzută pentru susținerea cinematografiei. Numai că banii nu pot fi valorificați în lipsa unei pieţe naţionale a produsului cinematografic.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării finanțează anul din bugetul de stat mai multe programe culturale. În acest an numărul lor ajunge la circa 100 de proiecte, în valoare totală de aproape 4 milioane de lei. Cota statului e de cel mult 50 la sută din costul proiectului și nu poate depăși 100 de mii de lei. De pildă, statul a oferit suma maximă pentru un program expoziţional al Uniunea Artiștilor Plastici. Câte 95 de mii de lei a obţinut Uniunea Editorilor pentru participarea Moldovei la un târg de carte din Germania şi pentru organizarea salonului de carte Bookfest în Chişinău.

Scriitoarea Maria Pilchin spune că e de remarcat programul de subvenţionare a editorilor de carte.

Maria Pilchin

„Desigur că noi ne-am dori să fie întotdeauna mai mult, dar cel puţin bucură faptul că deja există primele rândunici. În 2012, în general, pentru presa culturală practic nu existau bani. Cultura, vrem nu vrem, are nevoie de subvenţii. Cultura nu e foarte vandabilă, dar cultura e ca regina Angliei, ea trebuie să existe. De aceea într-un stat normal cultura este susţinută, promovată, subvenţionată şi în vălătucul acesta ea poate să şi producă dacă e bine dezvoltată. Noi încă nu putem vorbi despre un astfel de nivel.”

Responsabilii de la minister au recunoscut de fiecare dată că şi-ar dori un buget mai consistent, lucru greu de imaginat însă în cea mai săracă ţară din Europa. Totodată ei îndeamnă de fiecare dată actorii culturali să aplice la proiecte internaționale, cum ar fi, bunăoară, programul „Europa creativă”, cel mai important program de finanțare al Uniunii Europene dedicat sprijinirii domeniilor creative, culturii și audiovizualului.