Când Jacques Chirac era primarul Parisului, înainte de a deveni președintele Franței, el a beneficiat de acea magică pușculiță a „cheltuielilor de reprezentare”. Într-un oraș precum Parisul, Londra sau New York, fondurile de reprezentare ale primăriei sunt uriașe, iar tentația abuzului e greu de respins. Chirac a profitat pe deplin de asta, iar la procesul care i-a fost intentat după ce nu a mai beneficiat de imunitatea prezidențială s-a dovedit că unele din cele mai mari abuzuri fuseseră practicate pe cheltuielile de masă și băutură, care, desigur, trebuie suportate de primărie. E ceea ce în franceză se numește frais de bouche, „cheltuieli de gură”, cum ar veni: nu mai puțin de pantagruelica sumă de 4.000 euro pe zi pentru mesele primarului cu soția lui și invitații lor, oficiali sau nu. Între 1987 și 1995, cât a fost primarul Parisului, Chirac a cheltuit pe mâncare, băutură și tutun 14,5 milioane de franci francezi, care înseamnă 2,21 milioane de euro, adică, într-adevăr... 4.000 de euro pe zi, un adevărat Gargantua.
Sigur, contribuabilul face indigestie când aude asta, dar Chirac a fost achitat după un lung proces care s-a încheiat în 2005.
Cheltuielile de protocol depind și de regimul politic al fiecărei țări. Acolo unde președintele are doar o funcție ceremonială, cheltuielile de reprezentare și de protocol vor fi, desigur, mai reduse decât într-o republică prezidențială sau semi-prezidențială cum sunt Franța sau SUA.
În țările cu monarhii funcționale, membrii familiei regale trăiesc dintr-un buget fix, aprobat de parlament, care se numește o listă civilă. În Belgia, de pildă, lista civilă a familiei regale pentru anul scurs, 2017, a fost de 35.687.000 euro. Regele Philippe primește 11.786.000 euro, sumă din care plătește, desigur, salariile colaboratorilor și ale angajaților Palatului, dar și cheltuielile de protocol, mese pentru demnitari străini, cadouri și altele.
Fostul rege Albert II, tatăl actualului, primește la rândul lui aproape un milion de euro pe an, din care 176.000 euro sunt impozabili. În sfârșit, ceilalți copii ai lui Albert, prințesa Astrid și prințul Laurent primesc respectiv 321.000 și 308.000 euro pe an. Aceste sume nu pot fi depășite, însă fiecare și le repartizează cum dorește.
În republicile prezidențiale sau semi-prezidențiale, de asemenea, șeful guvernului repartizează cum dorește bugetul pentru protocol alocat pe timpul mandatului său, fostul președinte francez Nicolas Sarkozy fiind cunoscut pentru luxul meselor sale și cadourilor oferite demnitarilor străini (deși atunci când l-a primit în vizită pe răposatul dictator libian Muamar Gaddafi, Sarkozy a făcut economii cu hotelul, deoarece Gaddafi a insistat ca el și suita sa să stea în corturi în grădina palatului prezidențial Élysée).
În mare așadar, nu există mai nicăieri o limită precisă a cheltuielilor de protocol în cazul vizitelor demnitarilor străini. Mai degrabă, ceea ce scandalizează în cazul controversei din Moldova este faptul că discrepanța vine de la micimea extremă a veniturilor populației, decât de la costul în sine al meselor și protocolului.
**************************
Decizia guvernului Republicii Moldova de a majora cheltuielilor bugetare pentru ospătarea delegațiilor străine a stârnit nedumerire şi revoltă, chiar dacă executivul şi-a justificat decizia prin presiunea preţurilor de pe piaţă. Pornind de la starea reală de lucruri oamenii se întreabă de ce pentru hrana unui copil la grădiniță statul alocă 30 de lei pe zi, faţă de 900 de lei pentru masa de prânz a unui şef de stat sau premier străin găzduit pe cheltuiala statului. Sau o altă raportare concludentă - o masă neoficială a unui oficial de rang înalt ajunge să coste cât o pensie minimă lunară.
Ultima dată cheltuielile protocolare au fost ajustate în 2014, când s-a operat o majorare în marja de la 20 la 40%. Acum majorarea e aproape dublă pe unele categorii de cheltuieli, cum ar fi pentru dineu de la 550 de lei la 900 şi chiar triplă pentru ceai şi cafea.
Pentru musafiri de cel mai înalt rang cheltuielile se ridică la cel puţin 12 mii de lei, sau 700 de dolari. E vorba de două salarii medii pe economie. Aceste cheltuieli nu includ însă taxele de transport şi cazare. În regulamentul guvernului se precizează însă că această categorie de musafiri ar urma să fie cazată în hotel de cinci stele. Cheltuielile scad proporțional cu rangul oficialului care vine în vizită.
Ministrul Finanțelor Octavian Armaşu a explicat că aceste cheltuieli protocolare trebuiau ajustate la realitate, iar majorarea a fost solicitată de mai multe instituţii ale statului:
„Având în vedere creşterea considerabilă a preţurilor la serviciile reglementate se constată necorespunderea limitelor admisibile de cheltuieli la realităţile existente.”
Sigur că în cea mai săracă ţară din Europa mulţi i-ar putea reproșa ministrului Finanţelor că nici veniturile lor nu corespund realităţilor existente şi ar face-o pe bună dreptate, spun unii experţi, dar nici nu ar fi tocmai corect, consideră ei, ca plafoanele de cheltuieli să fie raportate la starea de sărăcia în ţara gazdă.
Doctorul în ştiinţe Orest Tărîţă este expert în protocol, autor al mai multor cărți despre bunele maniere. A condus anterior serviciului de protocol al Parlamentului Republicii Moldova. El spune că până acum cheltuielile de protocol, foarte importante pentru a crea imaginea ţării, erau ignorate şi subestimate.
„Nu cred că cheltuielile de protocol care au fost acum aprobate depășesc limita normalității. Orice acţiune protocolară, diplomatică sau politică necesită sprijin financiar. Nu poţi să comunici cu lumea neavând o imagine. Orice vizită oficială care se pregătește cu cinci sau şase luni înainte necesită surse financiare, necesită deplasarea grupelor de avangardă în ţara respectivă pentru a duce negocieri şi a stabili programul. sunt foarte multe subtilităţi pe care un muritor simplu nu le cunoaște. Nu cred că ar trebui să ne revoltăm la acest compartiment. Dacă aţi avea în faţă sumele pe care le alocă Rusia, România, Ucraina, Franţa aţi spune că ceea ce alocă guvernul nostru e atât de insignificant că nici nu merită atenţie.”
Expertul mai spune că cetăţenii ar trebui să conștientizeze că aceste investiții nu sunt bani aruncați în vânt şi că au o bătaie mult mai lungă decât pare:
„De exemplu în 1994 a fost stabilită o delegaţie a Consiliului Europei. Este clar că se solicitau anumite cheltuieli protocolare, dar în urma acestor cheltuieli Republica Moldova a devenit primul stat din spaţiul estic membru al Consiliului Europei. Toate aceste finanțe au anumită finalitate. Dacă cineva crede că ele se aruncă în aer, ar putea să greşească. Nu este vorba de împrăștierea banilor pe care noi şi aşa nu-i avem prea mulţi, dar un minimum de cumsecădenie trebuie să-l demonstrăm.”
Mai mulţi experţii consideră că, deşi par supărătoare pentru omul de rând, majorările anunţate par să fie justificate. Mai întâi pentru că administratorii de bugete vor avea suficientă libertate şi nu se vor vedea siliţi să umfle alte capitole ca să se încadreze în bugetele alocate. Numai că ar trebui să urmeze şi o evidență strică a modului de gestionare a resurselor devenite mai generoase. Şi asta pentru ca cetăţeanul plătitor de impozite să fie convins că guvernul nu a inclus în majorare şi bacșișuri generoase pentru loialitate.