Your browser doesn’t support HTML5
„Cu ei [procurorii] încep înțelegerile de influență asupra justiției”, consideră Nicolae Negru, explicând că situația privind evaluarea reprezentanților justiției devine cu atât mai „dificilă și mai urgentă”, cu cât R. Moldova se apropie de momentul începerii oficiale a negocierilor de aderare la UE, reforma justiției rămânând una din restanțe.
Procesul de evaluare a integrității etice și financiare a procurorilor va începe cu angajații procuraturilor specializate. Dacă nu-și vor putea justifica averile și interesele, procurorii verificați își vor pierde funcțiile. Dar au și opțiunea, oferită prin lege, să demisioneze și să plece din sistem, înainte de verificare.
Evaluarea procurorilor este precedată și de apariția în spațiul public a unei scrisori semnată de procuroarea-șefă Anticorupție, Veronica Dragalin, care a provocat demisia unui membru al comisiilor de vetting și pre-vetting, Tatiana Răducanu, pentru presupuse legături cu oligarhii fugari Ilan Șor și Veaceslav Platon.
Totuși, procurorii nu ar trebui comparați cu judecătorii, este de părere comentatorul Igor Boțan, un alt invitat permanent al podcastului „Dincolo de știri.” Potrivit lui Boțan, mulți dintre judecători au refuzat să treacă prin vetting nu doar din cauza că „ar avea ce ascunde”, dar și deoarece Curtea Supremă de Justiție a fost reformată, fiind redus numărul de magistrați. „Judecătorii care trebuiau să treacă prin acest vetting, imediat și-au dat seama că o jumătate din ei vor fi oricum spulberați”, spune Igor Boțan.
Alte teme ale noului episod, înregistrat pe 23 mai:
- Opoziția s-a întâlnit să identifice un candidat comun pentru alegerile prezidențiale, întrevedere criticată dur de un fruntaș al partidului de guvernământ.
- Chișinăul a înaintat regiunii transnistrene mai multe cerințe la o întâlnire în formatul 1+1, iar un activist civic deținut de regimul de la Tiraspol a fost eliberat.
- Uniunea Europeană amintește Republicii Moldova să își facă temele în justiție, înainte de începerea oficială a negocierilor de aderare.
Un episod nou al podcastului „Dincolo de Știri” este înregistrat în fiecare joi, la prânz, și este difuzat în fiecare vineri. Podcastul este publicat pe site-ul Europei Libere, pe Spotify și pe YouTube. Pentru a nu rata niciun episod, abonați-vă!