Dispăruți și abuzați în Belarus

În conferința sa de presă de vineri de la Vilnius, lidera opoziției din Belarus, Svetlana Țihanovskaia, a făcut un apel pentru continuarea protestelor și grevelor și a mulțumit țărilor care au susținut și susțin mai departe eforturile celor care doresc schimbări prodemocratice în țara sa.

Dispăruți și abuzați în Belarus

Țihanovskaia a pledat pentru noi alegeri care să se desfășoare potrivit standardelor internaționale și care să fie libere și corecte. Ea a vorbit și despre faptul că cei care au fost bătuți, umiliți și abuzați de forțele de ordine nu vor uita suferințele ce le-au fost provocate. Corespondenții Europei Libere din Belarus și de la televiziunea în limba rusă Current Time au adunat mai multe mărturii.

Colegii noștri de la serviciul belarus au urmărit mai multe cazuri de persoane dispărute despre care familiile lor nu au informații. Despre unii nu se știe nimic de după alegerile din 9 august și după protestele ce au urmat.

Potrivit organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului, este vorba de cel puțin 80 de oameni. Familiile îi caută cu ajutorul rețelelor sociale și ale paginilor de internet. Familiile postează fotografii ale celor dispăruți, detalii despre ultimele informații pe care le au.

Katerina Savițkaia își caută soțul care a dispărut în noaptea alegerilor, când a fost luat de mai mulți bărbați în civil și băgat cu forța într-un microbuz. Manager al unui atelier de cauciucuri, Iuri Savițki a adunat semnături pentru candidatul Victor Babarika și a votat pentru candidata opoziției, după ce lui Babarika nu i s-a permis să intre în competiția electorală. Neprimind nici un răspuns de la autorități despre soarta soțului ei, Katerina a mers cu fotografia sa în fața închisorii ZHODZINA și așa a reușit să afle, de la un bărbat care lucra la închisoare – că soțul său este închis pentru „organizarea de violențe în masă”, că i s-a deschis dosar penal. Pentru o astfel de acuzație ar putea să fie condamnat la 15 ani de închisoare. Soția lui le-a spus colegilor noștri de la serviciul belarus că soțul său nu a avut acces la vreun avocat și că autoritățile nu au anunțat arestarea lui.

Ministerul de interne de la Belarus se apără, spunând că informațiile publicate pe rețelele de socializare ale celor dispăruți nu sunt corecte și că mulți dintre cei considerați dispăruți s-ar fi întors acasă.

Nu este însă și cazul lui Konstantin Șișmakou, directorul muzeului de istorie militară din localitatea Vaukavisk care a fost în comisia electorală locală la alegerile din 9 august și care nu a vrut să contrasemneze procesul verbal al rezultatului alegerilor. Pe data de 15 august a dispărut.

Pe 18 august, unul din site-urile care ajută familiile celor dispăruți a anunțat că directorul muzeului militar, în vârstă de 29 de ani, a fost găsit mort de către echipa de investigații a site-ului, fără să fie date alte detalii.

Colegii noștri au vorbit sub condiția anonimatului și cu modificarea vocii cu un medic cu acces în închisoarea Akreșcina. În mărturia sa, medicul le cere iertare oamenilor pentru ceea ce el și alți medici sunt obligați să facă:

Vreau să-mi cer iertare și în numele colegilor mei. Noi chiar încercăm să facem ce putem, dar nu putem ajuta pe toată lumea. Pur și simplu nu putem. Vreau să cer iertare pentru tot...

Tortură și umilire: povești ale deținuților din Belarus

Medicul a povestit cum sunt triați cei reținuți și la ce umilințe și bătăi sunt supuși:

Oamenii sunt împărțiți în 4 grupuri. Sunt marcați pe chip cu sprayul care se folosește pentru graffiti. Se folosesc 3 culori – roșu, galben, negru și unii oameni rămân nevopsiți. Așa cum vă imaginați, fiecare culoare înseamna vinovăția pentru care sunt acuzați. În funcție de culoare, oamenii sunt obligați să treacă prin așa numite „coridoare” formate din personalul de securitate, care îi înjură, umilesc și îî lovesc în funcție de culoarea cu care sunt vopsiți. Eu asa am înțeles că cei vopsiți cu galben vor putea să plece din închisoare și că sunt bătuți mai puțin decât cei vopsiți cu roșu. Cei vopsiți în negru – e clar pentru ambulanțe, de cum îi vedem – că pe aceștia nu ne vor lăsa să îi luăm în ambulanțe. Acestora le fac ceva, poate le dau droguri împotriva durerilor și îi țin în închisoare

Deținuții sunt înfometați și însetați. Nu li se dă mâncare sau apă cel puțin două zile. Apoi, spune medicul, oamenii nu mai pot mânca...

Un locotenent-colonel al poliției din Belarus: „Îmi este rușine să port epoleții Ministerului de Interne”

Medicul le-a mai spus corespondenților noștri că ambulanțele sunt oprite și percheziționate, pentru a nu scoate din închisoare pe cei care trebuie să rămână închiși. Medicii sunt percheziționați să nu intre în închisoare cu telefoane sau camere de luat vederi. Ceea ce mai fac medicii este că scriu pe foi separate date despre cei pe care îi iau cu ambulanțele și încearcă să transmită aceste informații oamenilor care stau și așteaptă cu pozele rudelor lor, în fața închisorii..

Protest la închisoarea Valadarka, Minsk, 18 august 2020

Medicii trebuie să facă lucruri împotriva voinței lor. Ei caută să salveze măcar pe câte cineva care e în stare critică și care ar mai putea fi salvat. Dacă încearcă să scoată de acolo pe cineva care nu e atât de grav, cei care au nevoie urgentă de ajutor medical o să rămână în închisoare. Este exact ceea ce se întâmplă. Îi lăsăm în urmă pe cei care nu sunt bătuți atât de rău și care vor fi bătuți în continuare. Cine oare le-a dat dreptul oamenilor ăstora să se poarte așa ?! Ei te împing la crime. Toți cei care vin pentru ajutor medical sunt împinși să fie părtași la crime. Oamenii ne imploră din priviri să îi scoatem de acolo. În ochii lor se vede groaza și eu nu vreau decât să văd sfârșitul acestui regim violent și să nu mai existe niciodată o altă Akrescina.