Vorbind jurnaliștilor în compania premierului moldovean, Dorin Recean, liderul de la Varșovia a reamintit că Polonia, țară membră a NATO, a ridicat avioane militare în aer în timpul atacului. Tusk a spus că armata țării sale va apăra spațiul aerian polonez, dar a evitat să răspundă la întrebarea dacă poate distruge și rachete rusești deasupra Ucrainei.
Autoritățile ucrainene au spus că cel puțin 7 oameni au fost uciși și aproape 40 răniți în atacul aerian rusesc la Lvov.
Securitatea și războiul hibrid
Este prima vizită a lui Donald Tusk la Chișinău de când a redevenit prim-ministru al Poloniei pentru a treia oară, în decembrie 2023, în fruntea unei coaliții pro-europene.
Varșovia și Chișinăul, a spus el, vor continua să coopereze „foarte strâns” pentru a ajuta Ucraina și a contribui la „stabilizarea situației din regiune”, iar Polonia are de învățat de la Republica Moldova cum să se opună unor tactici de război hibrid folosite de Rusia.
Dorin Recean a spus că autoritățile moldovene au „învățat pe parcurs” să se opună războiului hibrid, atât unor tentative de dezinformare, cât și de amestec în alegeri prin cumpărare de voturi, iar acum are „ferma convingere” că vor putea face față „provocărilor” înainte de alegerile prezidențiale și referendumul despre aderarea R. Moldova la UE, așteptate pe 20 octombrie.
Extinderea UE cu Polonia la cârmă
Premierul polonez, care continuă o serie de vizite europene la Chișinău înainte de startul campaniei electorale.
În afară de convorbirile cu omologul său moldovean, a fost primit de președinta Maia Sandu și a rostit un discurs în parlament. Într-un pasaj în limba română, Tusk le-a spus moldovenilor că au fost încercați „de istorie și geografie”, că au dat dovadă „de răbdare, perseverenţă şi responsabilitate extraordinară” și i-a îndemnat să folosească „marea autoritate” de care președinta Maia Sandu se bucură în Europa pentru a-și avansa obiectivele.
Dar Tusk a vorbit doar doar în fața deputaților din partidul de guvernământ PAS și unor miniștri pentru că opoziția a lipsit de la discursul său din parlament.
Fost președinte al Consiliului European, între 2014 și 2019, Tusk a spus la Chișinău că Polonia a sprijinit activ aderarea Republicii Moldova la UE și că o va face din nou în calitate de țară aflată la președinția blocului comunitar în 2025, în prima jumătate a anului viitor.
„Va fi o provocare” pentru Polonia, a spus Tusk, pentru că țara sa „va avea responsabilitatea să recupereze timpul eventual pierdut” de Ungaria în avansarea procesului de extindere a UE cu R. Moldova și Ucraina, dar și cu Balcanii de Vest.
„Ne așteptăm că actuala președinție maghiară nu va fi suficient de energică” în promovarea extinderii, a spus Tusk.
Condusă de euroscepticul Victor Orban, Ungaria se află la președinția rotativă a UE din iulie până în decembrie curent și se opune aderării Ucrainei.
În ce punct se află negocierile de aderare cu R. Moldova
Negocierile de aderare cu Ucraina și R. Moldova au început oficial cu câteva zile înainte ca Ungaria să preia președinția rotativă a UE pe 1 iulie, tocmai pentru a se evita blocajele. Dar deschiderea capitolelor de negociere concrete a fost lăsată pentru când începe președinția poloneză, în ianuarie 2025.
„Ne vom așeza cu primul ministru Recean și cu președinta Maia Sandu și vom vedea obiectivele punct cu punct”, a spus premierul polonez la Chișinău.
Tusk a subliniat că decizia politică în UE cu privire la extinderea cu Moldova și Ucraina a fost luată, iar Polonia nu va ridica bariere în fața negocierilor. Dar a spus clar că o chestiune majoră în care țările candidate trebuie să avanseze este combaterea corupției.
Vorbind despre referendumul moldovean din 20 octombrie, premierul polonez a spus că acesta nu joacă vreun rol în avansarea negocierilor, dar trebuie să creeze condițiile constituționale pentru ca Republica Moldova să poată adera la UE atunci când negocierile se vor fi încheiat.
Cum vor vota moldovenii la referendum, este treaba lor, a spus Tusk, dar i-a avertizat pe cei care nu vor merge la vot, că vor decide alții pentru ei, poate chiar Moscova, dacă temerile privind amestecul în campanie se materializează. (A.E.)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te