În plângerea depusă pe 9 iulie, reprezentanții blocului „Victorie-Pobeda” spun că membrii PAS merg în localitățile din R. Moldova și, folosind „resurse administrative”, încearcă să convingă oamenii „să voteze în favoarea ideii lor de aderare la UE” la referendumul din 20 octombrie.
Prin asta, spune „Victorie-Pobeda”, PAS ar fi „manipulat opiniile” oamenilor și nu le-ar fi permis să-și facă alegerea „în mod legal” în favoarea sau împotriva aderării Moldovei la UE.
În aceeași zi, CEC a respins plângerea Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) al primarului capitalei, Ion Ceban, care a cerut sancționarea PAS pentru distribuirea a 380.000 de ziare în care este promovat referendumul pro-UE și apar poze ale președintei Maiei Sandu.
MAN consideră că, în felul acesta, s-ar crea o „concurență neloială” pentru că PAS ar face agitație pentru referendum înainte să înceapă campania electorală și ar asocia imaginea actualei președinte cu plebiscitul.
CEC a decis că sesizarea MAN este „neîntemeiată”, iar ziarele corespund prevederilor legale pentru că „nu conțin elemente de agitație politică” și nu îndeamnă la vot. CEC susține că ziarele PAS informează despre data și scopul referendumului privind aderarea Republicii Moldova la UE, ceea ce este permis și în afara campaniei electorale.
- Te-ar putea interesa și: CEC respinge plângerea MAN în care PAS este acuzat că-i face campanie electorală Maiei Sandu pe seama referendumului pro-UE
Prezent la ședință, reprezentatul MAN, Andrei Oțel, a spus că nu este de acord cu decizia CEC și „după caz o va ataca în instanță”. Totodată, el a depus încă o plângere împotriva PAS pentru a fi verificată legalitatea finanțării site-ului pentru.md, gestionat de partidul de guvernământ pentru a promova referendumul din 20 octombrie.
Sesizarea MAN urmează să fie examinată după 15 iulie - data limită pentru prezentarea rapoartelor financiare ale partidelor pentru prima jumătate de an din 2024. Totodată, la una din ședințele viitoare CEC se va pronunța și pe marginea plângerii blocului „Victorie-Pobeda”, formațiune care nu a fost înregistrată încă oficial
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te