Mai mulți membri ai echipei oligarhului fugar, Ilan Șor, au depus, pe 29 iunie, la Comisia Electorală Centrală (CEC) documentele pentru înregistrarea grupului de lucru care ar putea organiza un referendum consultativ privind vectorul extern al R. Moldova.
Anunțul a fost făcut de liderul în exil al Partidul Șor, declarat recent ilegal în R. Moldova, care a difuzat pe pagina sa de Facebook și o transmisiune live în care susținătorii lui se îndreptau spre CEC.
Purtătorul de cuvânt al Comisiei, Corneliu Pasat, a explicat Europei Libere că membrii CEC vor analiza și vor discuta actele depuse, într-o ședință publică, și vor decide dacă înregistrează sau nu acest grup de inițiativă.
- Te-ar putea interesa și: Experți: Blocul Ș.O.R. este doar o entitate politică, nu și juridică
În cazul în care CEC va da un răspuns pozitiv, membrii acestui grup vor primi legitimații cu care să poată merge în localități pentru a colecta semnături în favoarea inițierii referendumului.
„Dar înainte de asta trebuie să vedem care sunt solicitările lor, ce documente ne-au adus, cu ce avem de lucrat”, a spus Pasat.
În luna mai, în timp ce mii de oameni participau la Chișinău la mitingul guvernamental „Moldova Europeană”, Partidul Șor a desfășurat la Orhei, Bălți și Comrat proteste, promițând să organizeze un referendum la care cetățenii să decidă dacă vor relații mai strânse cu Rusia sau cu Uniunea Europeană.
Your browser doesn’t support HTML5