Economia Chinei stagnează, petrolul se ieftinește

Prețul petrolului a scăzut simțitor luni 15 august, după ce datele privind consumul și producția industrială din China au generat temeri că cel mai mare importator de țiței din lume va înregistra o încetinire a consumului, relatează presa internațioală.

Barilul de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în octombrie era în scădere cu 3,26%, la 94,94 dolari. Cotația americană West Texas Intermediate (WTI) pentru livrare în septembrie a scăzut cu 3,63%, la 88,65 dolari.

În iulie, vânzările cu amănuntul și producția industrială din China au fost afectate de recrudescența cazurilor de Covid-19 și o criză imobiliară.

După ce au crescut la începutul anului, pe măsură ce cererea a crescut odată cu sfârșitul carantinelor și începutul invaziei Rusiei în Ucraina, prețurile petrolului au scăzut cu peste 20% de la începutul lunii iunie.

Rusia devenise în ultimele două luni, principalul furnizor de petrol al Chinei, dar la prețuri sub cele de la bursă. Din iunie, Uniunea Europeană a impus un embargo treptat pe importul de petrol rusesc, în primul rând pe cel adus cu petroliere, ca reacție la invazia rusă în Ucraina.

### Vezi și... ###

Strategiile Occidentului împotriva Rusiei și efectele lor secundare

Pierderea celor mai importanți clienți europenei, a obligat Rusia să se reorienteze spre China și India, în primul rând, țări care nu pot însă compensa pierderile suferite de Rusia pe piața europeană, pentru că nu pot absorbi tot petrolul rusesc în căutare de noi clienți. În aceste condiții, Rusia a fost obligată să vândă sub prețul bursei.

Bloomberg raporta în iulie că India a trecut de la un import aproape inexistent de petrol rusesc la aproape un milion de barili pe zi în iunie.

Agenția de știri a remarcat însă că fluxurile de țiței rusesc către China stagnau, semn că Asia nu poate absorbi în totalitate atât de mult petrol rusesc pe cât se aștepta Moscova.

Ieftinirea petrolului la bursele internațioale ar putea avantaja însă, într-o mică măsură, R. Moldova, pentru că prețul la care Gazprom vinde gazul este stabilit, în lunile de vară, în proporție de 30% conform cotației petrolului la burse, iar 70% - conform cotației gazelor naturale. În lunile de iarnă, din noiembrie până în aprilie, formula se inversează.

### Vezi și... ###

Se va ieftini petrolul? Concluziile summit-ului G7