Agenția națională pentru reglementări în energetică a anunțat pentru miercurea viitoare o ședință publică, în care va examina două cereri pentru majorarea tarifelor la curent venite din partea distribuitorilor. Perspectiva acestei majorări, în contextul altor multiple creșteri produse până acum, care au supărat consumatorii, era clară încă din momentul scumpirii în octombrie a gazelor naturale, pentru că singurul furnizor pe malul drept este o centrală de pe malul stâng al Nistrului care folosește gazele la producerea energiei. Dar autoritățile moldovene au sperat, se pare, că scumpirea de curent nu se va întâmpla până în aprilie 2022, pentru că atunci expiră contractele de achiziții și pentru că, așa cum se afirmă la Chișinău, centrala oricum nu ar plăti gazele, cu sau fără scumpire. Liliana Barbăroșie s-a interesat când și dacă se mai poate amâna creșterea prețurilor.
Your browser doesn’t support HTML5
Luna trecută, agenția energetică de la Chișinău a recepționat cereri de majorare de tarife de la Premier Energy, cea mai mare întreprindere distribuitoare de curent în sudul și centrul țării, și de la FEE Nord, distribuitorul din nord. Prima cerere e pentru o majorare de 85 la sută, iar cealaltă pentru 47 de procente.
Tot luna trecută, însă, atât șefa cabinetului de miniștri de la Chișinău, cât și ministrul responsabil cu infrastructura din executiv au făcut declarații liniștitoare pentru cetățeni, spunând că tariful la curent ar trebui să rămână neschimbat până cel puțin în luna aprilie, când se încheie contractele bazate pe prețurile vechi.
Miercurea viitoare, însă, cu aproape două luni înainte de termenele anticipate de cei doi demnitari, agenția se întrunește pentru fixarea tarifelor la curent, iar șeful acestei agenții, Veaceslav Untilă, a și semnalat că decizia care se așteaptă va fi cel mai probabil de majorare. Un proiect de decizie publicat de această agenție, în ajunul ședinței de miercuri, prevede și ea majorări, deși mai mici decât cele cerute de operatori. Premier Energy a solicitat o creștere a tarifului de la 1,51 lei la 2,79 lei pentru 1 kW/h - în proiectul agenției, creșterea e de 2,10 lei. În cazul celeilalte companii, FEE Nord, cererea e de la 2,04 lei la 3,06 lei pentru 1 kW/h, în timp ce ANRE publică un preț de 2,42 lei kW/h.
### Vezi și... ### De ce vrea să închidă lumina în R. Moldova centrala termoelectrică de la CuciurganGuvernul, care încă din noiembrie, când s-au scumpit prima dată gazele, a asigurat de mai multe ori consumatorii că prețurile la curent nu le vor urma pe cele la gaze, nu a comentat de această dată cererea furnizorilor. Când explica, lunile trecute, de ce crede posibilă evitarea, încă o vreme, a scumpirii de curent, Natalia Gavrilița spunea că măcar și din solidaritate a furnizorilor cu consumatorii, dar, la fel, pentru că în perioadele trecute, acești furnizori ar fi vândut curent mai scump decât i-ar fi impus prețul de achiz,,iție.,
„Toate aceste companii nu s-au adresat la ANRE pentru reducerea tarifului când se înregistrau devieri financiare pozitive”, a spus ea și a adăugat: „Eu cred că e normal în această perioadă să fim solidari."
Centrala de la Cuciurgan - momentan singurul furnizor al malului drept, dar situat pe cel stâng și controlat de gigantul rus Inter RAO EES - cumpără, la fel ca malul drept, gazele din Rusia, dar, așa cum se afirmă în mediul experților de la Chișinău, nu ar trebui să fie afectată de scumpiri, pentru că le-ar achita la tarife preferențiale. Aceeași experți le sugerează autorităților să-și folosească, în situația de acum, pârghiile pentru a descuraja furnizorul transnistrean să insiste pe scumpire, o măsură pomenită în acest context fiind să se condiționeze acceptul pentru permiterea exporturilor de metale uzate din UE spre uzina metalurgică de la Râbnița, al treilea cel mai mare contribuabil la bugetul regiunii, aflat în dificultăți în acest moment din cauza opririi acestor exporturi.
În cererea trimisă în ianuarie agenției responsabile de fixarea tarifelor, Premier Energy a utilizat, pe de altă parte, argumentul că deja înregistrează pierderi, de pe urma scumpirii tarifelor pentru energia produsă de CET-uri - 20 la sută din necesarul anual de curent al R. Moldova. Tariful, în cazul acesta, a fost scumpit printr-o decizie anterioară a aceleiași agenții, cu aproape 100%.
### Vezi și... ### ANRE a publicat propriile calcule de majorare a curentului furnizat de Premier Energy și RED NordDirectorul Centralei termoelectrice moldovenești de la Cuciurgan (Moldgres), Valentin Trubcianin, a prevestit și el, zilele trecute, o scumpire a tarifului pentru curentul produs de întreprindere, utilizând aceleași argumente pe care le folosește Gazprom-ul când avertizează Chișinăul. „Moldgres nu este o întreprindere socială, ci o afacere”, a spus acesta în presă, adăugând că prețul gazului în structura costului electricității e de 70%, respectiv scumpirea metanului nu ar lăsa prea mult spațiu de manevră în cazul electricității.
Ca măsură împotriva unor dependențe ca cea de acum de un singur furnizor, majoritatea parlamentară PAS a obligat printr-o lege recentă distribuitorii de curent cum e de exemplu Energocom să procure curentul din cel puțin două surse, dar e o lege care poate produce efecte abia de acum încolo.