Europenii creează „misiune militară” în Groenlanda. „Ambițiile americane rămân intacte”, constată premierul danez

Un avion de transport al Forței Regale Aeriene Daneze aterizează la Nuuk, capitala Groenlandei, pe 15 ianuarie 2026.

În Groenlanda prindea contur joi o misiune militară europeană, la o zi după ce o reuniune la Casa Albă nu a înlăturat temerile Danemarcei că Statele Unite vor să-i cucerească teritoriul semi-autonom arctic, bogat în resurse minerale și aflat pe o rută de transporturi tot mai importantă.

Două avioane daneze cu personal militar au aterizat miercuri în Groenlanda.

Marea Britanie, Finlanda, Franța, Germania, Olanda, Norvegia și Suedia au anunțat, de asemenea, desfășurarea de personal militar în cadrul unei misiuni de recunoaștere în capitala Groenlandei, Nuuk, în cadrul exercițiului „Arctic Endurance” al Danemarcei, organizat împreună cu aliații NATO.

Întăririle militare modeste – 13 soldați din Germania, de exemplu – au scopul de a pregăti forțele armate pentru viitoare exerciții în Arctica, potrivit surselor europene din domeniul apărării, citate de AFP.

„O primă echipă de militari francezi se află deja la fața locului și va fi întărită în zilele următoare cu mijloace terestre, aeriene și maritime”, a declarat joi președintele francez Emmanuel Macron.

Ministerul Apărării din Germania a declarat că obiectivul este „explorarea condițiilor-cadru pentru posibile contribuții militare în sprijinul Danemarcei în asigurarea securității în regiune”.

Liderii europeni au evitat să prezinte aceste măsuri ca având legătură cu disputa dintre Danemarca și SUA.

Toate aceste evoluții vin după ce miniștrii de externe danez și groenlandez au discutat miercuri la Casa Albă despre planurile președintelui SUA Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei.

După convorbirea găzduită de vicepreședintele SUA JD Vance și de secretarul de stat Marco Rubio, emisarii danez și groenlandez au mărturisit că nu au reușit să schimbe perspectiva americanilor în această chestiune.

„Ambiția americană de a prelua controlul asupra Groenlandei este intactă”, a declarat la rândul ei joi premierul danez Mette Frederiksen într-un comentariu scris adresat agenției Reuters, vorbind despre un „dezacord fundamental”.

„Este, desigur, o situație gravă și, prin urmare, continuăm eforturile noastre pentru a împiedica acest scenariu să devină realitate.”

Frederiksen a avertizat luna aceasta că o eventuală operațiune militară americană pentru preluarea Groenlandei ar însemna sfârșitul alianței NATO.

Președintele Trump și-a exprimat interesul pentru preluarea controlului asupra Groenlandei încă din primul mandat, iar la al doilea le reia cu și mai mare hotărâre.

El a spus că nu exclude folosirea forței în acest scop, căci dacă SUA nu fac asta o vor face chinezii sau rușii și a pus la îndoială dreptul danezilor de a administra teritoriul.

După ce trupele americane l-au capturat luna aceasta la Caracas pe președintele Venezuelei, într-un raid fără precedent în ultimele decenii, mulți europeni au început să ia și mai în serios ambițiile lui Trump legate de teritoriul arctic.

Groenlanda, cea mai mare insulă din lume, este bogată în minerale folosite în tehnologia de vârf, având și o poziție strategică din punct de vedere militar și logistic în zona arctică.

Cei mai mulți dintre cei 57.000 de locuitori ai insulei spun că nu doresc să devină americani, chiar dacă tot majoritatea ar prefera independența față de Danemarca.

Scris cu informații de la AFP și Reuters.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te