Pentru mine, analiza comparativă a politicului și studiul ideologiilor sunt două chestiuni inseparabile. M-am format intelectual în România, iar renașterea politicului, ca și a științelor politice în Europa de Est și Centrală după 1989 au fost și rămân preocupările mele constante. Am participat cu bucurie și enorm interes la varii evenimente științifice publice, devenind, spre a relua celebra formula a lui Raymond Aron, un spectator angajat.
Nu pot uita, firește, anii ’80, când, alături de alți intelectuali din exil, am participat la menținerea unei culturi politice a rezistenței—mă gândesc la Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma, Ioan Petru Culianu, Vlad Georgescu, Mihai Botez, Dorin Tudoran, Mihnea Berindei, Matei Călinescu, Virgil Nemoianu, Matei Cazacu, Sanda Golopenția, Emil Hurezeanu, Vladimir Socor, Michael Shafir, Andrei Brezianu, Vladimir Krasnosselski, Gelu Ionescu, Ion Vianu și, firește, lista poate continua. Țin să omagiez, ca în atâtea alte rânduri, memoria profesorului Ghiță Ionescu, care, într-o generoasă scrisoare pe care mi-a trimis-o cu puțin timp înaintea dispariției domniei sale, îmi dădea permisiunea să-i dedic cartea mea Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism, afirmând că vede în lucrarea mea în curs de definitivare continuarea firească a propriei sale cărți publicată în 1964. Lucrarea mea a apărut la University of California Press, în colecția Societies and Culture in East-Central Europe (colecție în care au apărut lucrări de Adam Michnik, Katherine Verdery, Jadwiga Staniszkis și Lena Constante).
De-a lungul anilor, am scris pe larg despre natura ideologiei comuniste, inclusiv despre destinul marxismului în societățile de tip sovietic. M-am referit, în acest context, și la declinul științelor sociale în România, la criza filosofiei, sociologiei și a politologiei. Vreau însă să afirm că, în pofida înregimentării oficiale, a cămășii de forță impusă de un regim tot mai orientat spre un naționalism autarhic și morbid-narcisist, au continuat să existe rețele de comunicare subterană, micro-nuclee care au permis supraviețuirea interesului pentru valori spirituale necontaminate ideologic.
Nu mai puțin important, la sfârșitul anilor ’80, putem spune, marxismul încetase să mai fie sursă de legitimare a sistemului (regimul îl trata pe Marx precum bunul Moses Mendelsohn pe Spinoza: „ca pe un câine mort”). Cât privește abordarea tradiției ideologice reale a stângii, din care, teoretic cel puțin, regimul se revendica, era vorba de un subiect tabu. Marxologia era denunțată drept propagandă anticomunistă, iar ceea ce se oferea sub numele de „socialism științific” nu era decât un ridicol exercițiu apologetic (nu mă refer la ce îndrăzneau să spună oral unii profesori, ci la textele tipărite).
Despre leninism nu se dădeau decât informații anoste, iar stalinismul nu exista ca subiect de reflecție. În ce mă privește, am devenit marxolog mai mult sau mai puțin pe cont propriu (ceea ce nu înseamnă că nu sunt îndatorat profesorilor Alexandru Valentin, N. Tertulian, Ovidiu Trăsnea, Florica Neagoe, Ion și Janina Ianoși, Nicolae S. Dumitru, Niculae Bellu și Constantin Nicuță pentru atâtea pasionate discuții despre tânărul Marx, alienare, Ernst Bloch, Școala de la Frankfurt, grupul din jurul revistei Praxis, Kołakowski, etc.).
Cu timpul, asemeni atâtor altor marxiști critici, am ajuns la o despărțire de iluziile gramscian-lukácsiene și m-am apropiat tot mai mult de paradigma de gândire liberal-democratică, deci antitotalitară, ilustrată de numele unor Raymond Aron, Albert Camus, Hannah Arendt, Isaiah Berlin, Judith Shklar și Leszek Kołakowski. Vreau să analizez în chip fatalmente succint ceea ce consider a fi un subiect crucial pentru înțelegerea veacului XX, un veac în care, spre a relua o metaforă a lui Leszek Kołakowski, „diavolul s-a încarnat în istorie” (este titlul cărții mele, The Devil in History, apărută în traducere la Humanitas ca Diavolul în istorie. Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX, trad. Marius Stan).
Simplu spus, este vorba de tragediile rezultate din ambiții nemăsurate și nesăbuite de a forța cursul istoriei în numele unor idealuri abstracte menite să rezulte în comunități politice perfecte, totalmente non-contradictorii. Două citate din Kołakowski pot face teza mea mai clară: „Diavolul este parte a existenței noastre. Generația noastră a văzut destul din el pentru ca mesajul să fie luat extrem de serios. Răul, susțin eu, nu este contingent, nu este absența, deformarea, sau subminarea virtuții..., ci un fapt încăpățânat și insurmontabil”.
Al doilea citat: „Problema cu fanteziile utopice moderne, inclusiv marxismul, nu este că ele se centrează pe credință, ci că se centrează pe credință pretinzând a fi cunoaștere...” (vezi „The Devil in History”, Interview with Leszek Kołakowski, in George R. Urban, ed., Stalinism: Its Impact on Russia and the World, Cambridge, Mass., Harvard University Press, 1986, p. 261 și 277). Sau, cum spunea Martin Malia, diferența dintre primii creștini și bolșevici este că cei dintâi știau că cred, în vreme ce Lenin și adepții săi credeau că știu.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.