Angajații australieni nu vor mai fi nevoiți să răspundă la mesajele sau apelurile șefilor după finalul zilei de muncă. Ei au nevoie doar de o scuză rezonabilă pentru decizia de a-și ignora șefii.
Chiar dacă șefilor le este permis în continuare să încerce să-și contacteze angajații, respingerea acestor apeluri sau ignorarea mesajelor nu va putea atrage repercusiuni.
Australienii lucrează în medie 281 de ore în plus neplătite, în fiecare an, astfel că noua măsură „va da putere angajaților să refuze contactul nerezonabil din afara orelor de muncă și le va permite să aibă un echilibru mai bun între muncă și viața privată”, potrivit Consiliului Sindical din Australia.
În primul an de pandemie, ziua de lucru s-a prelungit pentru angajații din Europa și America de Nord, în medie, cu 48,5 minute, inclusiv pentru că mijloacele moderne de comunicare au prins teren.
Încercări de contracarare a abuzurilor - similare cu cele din Australia - au apărut în mai multe țări, în ultimii ani.
Franța, în frunte
Francezii au fost primii care au introdus dreptul la deconectare. Ei au încă din 2017 această libertate modernă, care le menține săptămâna de 36 de ore de lucru. Francezii își pot ignora e-mailurile, iar detaliile aranjamentului sunt negociate de fiecare loc de muncă în parte.
În Belgia, bugetarii și angajații din firme medii sau mari beneficiază de dreptul de a se deconecta din 2022. În Germania, diferite firme au început să experimenteze cu propriile măsuri pentru a întări delimitarea dintre muncă și timp liber.
De exemplu, la constructorul de automobile Volkswagen, încă din 2021 e-mailurile nu mai pot fi citite pe telefonul de muncă decât în timpul programului, plus jumătate de oră înainte și după. În timpul zilelor de concediu ale angajaților Daimler, toate e-mailurile primite sunt șterse automat, iar angajații IBM Germania nu pot trimite e-mailuri între orele 20 și 6 dimineața.
Irlandezii au norme fără implicații legale, însă tentativele șefilor de a contacta un angajat în afara orelor de muncă pot fi folosite într-un proces de încălcare a drepturilor de muncă. În țări precum Italia sau Ucraina, dreptul la deconectare se aplică doar celor care lucrează de acasă.
În unele țări, sindicatele au câștigat protecții pentru angajații din anumite domenii, în timp ce în alte țări unele firme propun propriile limite asupra timpului de odihnă.
În Suedia, nu există legi care să protejeze angajații în aceste situații, însă cultura din țările nordice păstrează „sfințenia” timpului de odihnă, așa că se întâmplă rar ca angajatorii să aibă pretenții de la angajați în afara orelor de muncă.
Europarlamentarii au aprobat în 2021 o rezoluție prin care cer ca toate statele membre UE să recunoască dreptul la deconectare ca drept fundamental, însă deocamdată nu există nicio lege care să se aplice tuturor celor 27 de țări.
Dacă se bucură de un echilibru mai bun între slujbă și viața privată, este dovedit că angajații tind să-și ia mai puține zile libere pe motiv de boală și sunt mai atașați de companie. La fel se întâmplă și cu implementarea unei săptămâni cu doar patru zile de muncă.
Mai ales pentru cei care lucrează la birou, pe calculator, limita dintre „muncă” și „timp liber” a devenit neclară în timpul pandemiei, când majoritatea au ajuns să lucreze de acasă. Unii au găsit că munca de acasă le-a permis să fie la fel de eficienți ca la birou, în timp ce pentru alții - mai ales pentru femei - a fost greu să-și amestece treburile din casă, poate chiar și grija pentru copii, cu munca.
Est-europenii au cea mai lungă săptămână de lucru
Est-europenii sunt cei care lucrează cele mai multe ore, pe continent.
În medie, în 2023, românii lucrau 39,5 ore pe săptămână, grecii 39,8 și sârbii 41,7, în timp ce turcii ajung să lucreze peste 44 de ore pe săptămână. În 2022, moldovenii lucrau în medie 39,7 ore pe săptămână, cifră în creștere de la an la an.
În jur de 36 de ore lucrează săptămânal francezii, spaniolii, italienii și suedezii, în timp ce Europa centrală - Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia - se învârte în jurul cifrei de 38 de ore.
În schimb, lucrează sub 35 de ore pe săptămână germanii, austriecii, belgienii, olandezii, norvegienii și finlandezii. Statistica diferă de percepțiile nord-vest europenilor - multora dintre ei li se pare că muncesc cel mai mult.
O revistă olandeză din 2020 a ajuns virală după un articol în care autorul cerea ca Europa de sud să nu primească ajutoare de la UE în lockdown pe motiv că oamenii de acolo nu ar merita, fiindcă nu ar fi muncitori. Coperta era ilustrată cu muncitori blonzi în costume care aleargă ocupați și învârt rotițe, în timp ce sudicii bruneți stau relaxați cu un pahar de vin, se relaxează la piscină și cântă la chitară.
Asemenea stereotipuri abundau, de astfel, în perioada când Grecia era în pragul falimentului ca stat, mai ales în Germania și alte țări în care oamenii aveau senzația că sunt „exploatați” de colegii sudici din UE.
Datele cât de cât științifice infirmă convingător această percepție, arătând că în țările mai bogate, oamenii muncesc, de fapt, mai puțin.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te