Relațiile dintre Finlanda și Rusia vecină s-au deteriorat de la invazia Moscovei în Ucraina în 2022, care a făcut ca Helsinki să adere la alianța militară NATO după decenii de nealiniere.
Reuters a relatat că interdicția propusă privind achizițiile imobiliare i-ar excepta numai pe cetățenii cu dublă cetățenie și pe rușii cu reședință permanentă în Finlanda sau în alte țări ale Uniunii Europene. Propunerea face deocamdată obiectul consultărilor cu experții, înainte să fie supusă unui vot în parlament.
„Reglementările vizează prevenirea posibilelor influențe ostile împotriva Finlandei”, a declarat ministrul Hakkanen într-o conferință de presă.
- Te-ar putea interesa și: Finlanda, mai dură cu migranții ilegali. Polițiștii de frontieră le vor putea respinge cererile de azil
Finlanda monitorizează deja aproximativ 3.500 de proprietăți ale rușilor de pe teritoriul ei, a declarat ministrul, fără a oferi detalii.
Helsinki a încercat în ultima vreme să limiteze achizițiile de proprietăți ale cetățenilor ruși în apropierea unor locații strategice pe baza reglementărilor existente, blocând trei în octombrie anul trecut și alte trei în ianuarie anul acesta, informează Reuters.
Finlanda, care are o graniță de 1.340 km cu Rusia, a închis toate punctele de trecere dintre cele două țări și a acuzat Kremlinul că folosește migrația ca armă, încurajând migranții asiatici și africani să solicite azil în țara din EU și NATO.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te