Seara a fost, după mine, o încununare a Festivalului. Baletul lui Boris Eifman a fost perfect. Dar, poate ar fi mai interesant, să-l las pe coregraful, realizatorul și conducătorul acestui Balet, să ne spună el, ce a vrut cu acest spectacol. Care pentru noi a fost a o mare sărbătore a artei contemporane.
„Atunci când gândesc un balet pornind de la marea literatură” - spune sau scrie Eifman – „o fac din dorința de a produce, prin mijloacele artei coregrafice, un impact emoțional al înțelepciunii și al forței creatoare a marilor noștri predecesori. Limbajul meu, cel al corpului, cel mai vechi mod de exprimare, proiectează valori spirituale universale, la care oricine are acces.”
Cu adevărat, arta lui Boris Eifman nu e greu de înțeles. Precizia dansului, poezia lui te fac, parcă, să participi activ la ce vezi. Este o participare de sentiment. De suflet.
Coregraful ne spune și de ce a ales acest subiect: „Pușkin, prin extraordinar de via și precisa măiestrie cu care folosește cuvântul, prin marele său talent în descifrarea psihologiilor a descris caracterul național rus al vremii sale, a compus o imagine poetică a sufletului rus- misterios, impredictibil, de o inegalabilă sensibilitate. Interpretarea mea coregrafică a lui Evgheni Oneghin este încă o încercare de a exprima prin dans misterul sufletului uman. Am adus personajele lui Pușkin în timpurile moderne, în aceste circumstanțe și condiții noi, care mi se par mai dramatice, uneori chiar extreme, timpuri în care lumea veche se prăbușește și noua realitate își impune, prin forță, regulile ei”.
Nu sunt un specialist în dans, ci doar un mare amator. Spectacolul lui Boris Eifman mi s-a părut un amestec de Nou și Vechi, în care noul folosește vechiul fără a-l nega. Baletul e de Azi. Sursa e de Ieri. E surprinzător cum ele se îmbină și ceea ce vedem e baletul zilelor noastre, pe care orice spectator îl poate înțelege, poate nu în micile amănunte ale poveștii, ci în spiritul său.
Rareori mi s-a părut că noutatea poate fi atât de clară. Deseori, încercările de noutate eșuează, pentru că vrem să simțim altfel, nu să gândim altfel. Vrem să ne vedem pe noi înșine, și nu opera la care lucrăm. Ba mai mult, credem că dacă înșelăm puțin publicul suntem mai mari și, de obicei, greșim.
Baletul celor de la Sankt Petersburg n-a căzut în această capcană și de aceea ne-a impresionat atât de mult.
Spațiul pe care-l am la dispoziție nu-mi permite să vorbesc de fiecare dansator. Atât soliștii, cât și ansamblul, mi s-au părut excepționali. Preciși, foarte muzicali și dramatici.
Să-i amintim, totuși, cu numele, pe soliști - Daria Reznik (Tatiana), Igor Subbotin (Oneghin), Yana Gordienko (Olga), Dmitry Krylov (Lensky) și Sergey Volobuev (Generalul).
Din Programul Festivalului veți putea afla și ce premii au luat până acum. Dar nu premiile contează, ci talentul lor și al ansamblului și, desigur, al coregrafului Boris Eifman.
Le mulțumesc pentru o seară de teatru coregrafic de neuitat. Le urez succeese din ce în ce mai mari pentru că sunt convins că că se va auzi mulți ani, încă, de ei.