De la Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român la Comitetul Militar Revoluționar Român, ianuarie 1918
La Petrograd a început să funcționeze, din ianuarie 1918, un Comitet Revoluționar Social-Democrat Român. Se observă faptul că această structură avea o denumire aproape identică celei de la Odesa, înființată încă din iunie 1917, însă accentul era pus în mod evident pe ideea de revoluție (bolșevică). Comitetul de la Petrograd s-a remarcat în ianuarie-februarie 1918 prin publicarea unor materiale propagandistice – broșuri și manifeste – favorabile noului regim din Rusia, care apoi au fost expediate și în România.
Acest comitet a realizat în februarie 1918, tot la Petrograd, o broșură în limba română, intitulată Cum s-a prăpădit țara. Ce spun documentele diplomatice secrete. Lucrarea de 36 de pagini a fost întocmită și tipărită în capitala rusă, însă pe coperta interioară a fost trecută o tipografie din Iași („N.P. Ionescu”), probabil din dorința de a dezorienta autoritățile române, eventual de a transmite populației că un curent antiguvernamental era activ în țară.
Manifest al Comitetului Militar Revoluționar Român, ianuarie 1918
Sub același titlu, însă cu un subtitlu conținând mai multe elemente explicative – Cum s’a prăpădit ţara! Acte şi documente oficiale din arhivele diplomaţiei ruseşti. Relative la intrarea noastră în acţiune publicate de ziarul „Pravda” din Petrograd – broșura avea să primească elemente de identificare legate de București (Tipografia „Dim. C. Ionescu”, 1918). Această din urmă versiune ar fi fost chiar publicată în capitala abandonată în contextul războiului, conform unor aprecieri, fapt posibil, având în vedere că orașul era controlat de germani, iar în diverse cercuri politice românești național-liberalii și guvernul Brătianu erau detestați, considerați responsabili de dezastrul României. Unele dintre materialele cuprinse în broșură fuseseră publicate și în ziarul Lupta, încă din noiembrie 1917.
Pe scurt, în Cum s-a prăpădit țara erau avute în vedere evenimentele petrecute în anii 1916-1917, pe baza unor documente din arhivele țariste sau din presa vremii, cu intenția „demascării” scopurilor și caracterului marii conflagrații mondiale. A fost publicat tratatul secret dintre România și puterile Antantei, din august 1916, scoțându-se în evidență că guvernul român nu avea în vedere doar revendicarea teritoriilor din Austro-Ungaria în care românii erau majoritari, ci și a unora în care alte grupuri etno-culturale predominau, precum zona cu majoritate maghiară de lângă Tisa, partea cu majoritate sârbească în Banat sau spațiul populat de ruteni în Bucovina. Era redată și înțelegerea secretă dintre guvernele francez și rus, tot din august 1916, cu privire la obligarea ulterioară a Bucureștiului de a accepta condițiile de pace impuse de guvernele marilor puteri, cu ignorarea tratatului de alianță dintre România și Antantă. De asemenea, în lucrarea amintită au fost publicate și documente privind corupția unor oficiali sau jurnaliști români de către puterile Antantei, conlucrarea altora cu serviciile secrete germane.
Finalul broșurii conținea un apel al Comitetului Revoluționar Social-Democrat Român, prin care populația era îndemnată să se revolte împotriva generalilor și ofițerilor, a monarhiei și politicienilor aflați la putere, pentru a întemeia „Republica română a sovietelor muncitorilor, soldaților și țăranilor”, cu un guvern având aceeași compoziție de clasă.
Cristian Racovski
Într-un articol publicat în Pravda, în ianuarie 1918, de către Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român, acesta pretindea că vorbește în numele muncitorilor români, care în acest fel și-ar fi exprimat solidaritatea cu bolșevicii, cu politica acestora, cu preluarea puterii prin forța armelor, chiar dacă trebuia să curgă sânge. „Fatalele sacrificii” erau necesare pentru victoria revoluției, pentru timpuri mai bune. Textul a fost reluat în Lupta, la 19 ianuarie 1918.
Îndemnurile radicalilor români la utilizarea violenței pentru obținerea puterii politice erau tot mai frecvente. Spre exemplu, manifestele care îi aveau destinatari pe soldații români, în ianuarie-februarie 1918, făceau apel la întoarcerea armelor împotriva comandanților și la alierea cu soldații ruși revoluționari, pentru instalarea unui regim politic identic cu cel din Rusia.
Pornind de la ideea lui Lenin că „războiul imperialist” trebuia transformat în „război revoluționar”, Comitetul de Acțiune Social-Democrat Român, desemnat uneori și sub denumirea de Centrul Revoluționar Româna de la Odesa, a constituit Comitetul Militar Revoluționar Român, tot în marele oraș-port de la Marea Neagră, la 30 decembrie 1917/12 ianuarie 1918 (alte surse fac referire la 7/20 ianuarie 1918 ). Mihail Gh. Bujor avea să susțină în amintirile sale că ar fi existat chiar dinainte de 25 octombrie/7 noiembrie 1917 o „Secție militară” a Comitetului de Acțiune Social-Democrat Român, care ulterior a fost transformată în Comitetul Militar Revoluționar Român, tot la Odesa. Totuși, aserțiunea fostului lider radical nu pare a se susține din alte informații.
În Comitetul Militar Revoluționar Român au intrat Mihail Gheorghiu Bujor, care era președintele structurii, Ion Dick-Dicescu, secretar responsabil al Comitetului și comisar militar, Vasile Popovici, comisar al batalionului revoluționar român, Alexandru Nicolau, Mușatescu, Alter Zalic, al doilea secretar și comisar pentru aprovizionare. Cel din urmă a ajuns mai târziu la Odesa, venind de la Petrograd împreună cu Cristian Racovski. Convingerea membrilor Comitetului era că din punct de vedere militar condițiile erau favorabile pentru ducerea luptelor pe teritoriul României, în vederea constituirii aici a unei republici sovietice.
Comitetul de Acțiune Social-Democrat a răspândit la Odesa, la începutul lunii ianuarie 1918, un manifest care viza formarea unor „batalioane revoluționare române”, sub steagul roșu urmând să fie răsturnat regimul oligarhic și instituită republica. Un miting organizat de același comitet s-a desfășurat la Odesa în ziua de 9/22 ianuarie 1918, cu participarea – potrivit surselor bolșevice – a peste 3.000 de muncitori, soldați și marinari români.
Ziarul Lupta publica, la 10/23 ianuarie 1918, un apel al Comitetului Militar Revoluționar Român în vederea constituirii unei „armate revoluționare românești”. Aceasta urma să fie utilizată pentru apărarea revoluției ruse (bolșevice), a Republicii Basarabene și pentru distrugerea oligarhiei din România.
Aflați la Petrograd, Cristian Racovski și Mihail Gh. Bujor au adresat, la 16 ianuarie 1918, în numele Comitetului Revoluționar Social-Democrat Român, un manifest „către poporul român, muncitori, țărani, soldați”. Cei doi semnatari anunțau ajungerea revoluției la granițele României, sfârșitul moșierilor, capitaliștilor și birocraților, împărțirea pământurilor, sfârșitul legilor excepționale și apropierea judecării celor vinovați de război și de sărăcia poporului. Monarhia avea să fie înlocuită de o republică a muncitorilor și țăranilor. „Sovietele românești” (sintagma apare în manifest) urmau să încheie pace fără anexiuni și despăgubiri. Muncitorilor „revoluționari” li se cerea să fie în primele rânduri ale luptei pentru eliberarea poporului român, în vreme ce soldații erau îndemnați să întoarcă baionetele contra propriilor comandanți și să facă front comun cu soldații revoluționari ruși. Cauza „eliberării” era considerată comună.