Germanii din Basarabia

Germanii din Basarabia

La Berlin a apărut primul număr, din acest an, al publicaţiei semestriale Deutsch-Rumänische Hefte (Caiete Germano-Române), editată de Societatea Germano-Română (Deutsch-rumänische Gesellschaft). Revista care apare de 21 de ani publică numeroase articole axate, în primul rînd, pe subiecte istorice, sociale, culturale legate de România. Ca şi în ultimul număr al revistei (vezi: „O publicaţie semestrială germană despre „cacofonia arhitecturală” din Chişinău”, Radio Europa Liberă, 3 ianuarie 2018), şi de data aceasta se dedică un amplu material unui subiect legat de Moldova. Articolul, intitulat „Germanii din Basarabia în vîrtejul naţional-socialismului”, tematizează un capitol controversat din istoria minorităţii germane care a trăit timp de 120 de ani între Nistru şi Prut.

După ce autorul articolului, Heinz Fieß, schiţează istoria acestei minorităţi, el se opreşte, pe larg, asupra perioadei de după alipirea Basarabiei de România. În acest context el descrie tensiunile politice şi naţionale, încercările de românizare a autorităţilor de la Bucureşti şi apropierea, treptată, a elitei intelectuale a minorităţii germane de ideologia naţional-socialistă. Această apropiere s-a produs atît în plan intern, prin contactele de colaborare cu naziştii germani din Ardeal, cît şi în plan extern, prin cultivarea relaţiilor cu aparatul ideologic din Germania. În documentul adiţional secret al acordului Hitler-Stalin, din 1939, exista o clauză care prevedea „repatrierea” etnicilor germani din Basarabia şi Bucovina de Nord. Supuşi unui constant tir propagandistic, germanii din aceste provincii au sperat că dacă vor fi repatriaţi în Reich-ul idealizat, se vor bucura de anumite privilegii şi vor scăpa de etno-naţionalismul birocraţiei româneşti. Regimul de la Berlin urmărea prin repatrierea minorităţii să populeze o parte a teritoriului polonez cucerit. Cei mai mulţi „repatriaţi” au fost obligaţi să se stabilească în două regiuni, în aşa numitul Warthe-Gau şi în Danzig-Prusia Occidentală.

Operaţiunea de repatriere din toamna anului 1940 a fost coordonată de organizaţia nazistă locală, condusă de Gauleiter-ul din Basarabia, Dr. Otto Broneske, şi de o comisie compusă din reprezentanţi ai Reich-ului.

Heinz Fieß care a publicat un amplu studiu pe tema repatrierilor (prefaţat, în 2016, de fostul preşedinte federal Horst Köhler, şi el un descendent al unei familii de germani basarabeni „repatriaţi”) demontează teza postbelică, potrivit căreia operaţiunea nu s-ar fi bucurat de sprijinul localnicilor. Fieß arată că, practic, nimeni nu s-a opus repatrierii şi ca atare nimeni nu a fost silit să plece.

Fostul Gauleiter, Otto Broneske, care între anii 1953 şi 1976, a fost preşedintele federal al Asociaţiei germanilor din Basarabia din R.F.G. (Landsmannschaft der Bessarabiendeutschen) avea tot interesul să oculteze realitatea istorică. Între germanii, originari din Basarabia, care astăzi mai activează doar într-o mică organizaţie (Bessarabiendeutscher Verein e.V.) continuă disputa dacă repatrierea a fost voluntară sau a fost doar impusă de afară. Pentru Heinz Fieß răspunsul este limpede. Alţii, în schimb, ar vrea să împodobească istoria cu legende auto-complezente şi disculpante.