Gh. Cojocaru: „Integrarea europeană este o ideologie de partid sau un interes național”

Punct de vedere săptămânal în dialog.

Your browser doesn’t support HTML5

Comentariu săptămânal în dialog Vasile Botnaru - Gheorghe Cojocaru


Gheorghe Cojocaru: „După anunțul liderului democrat Vlad Plahotniuc precum că democrații vor propune Parlamentului includerea în textul Constituției a sintagmei cu privire la integrarea europeană ca orientare strategică a Republicii Moldova, o nouă dramă începe să se consume pe malurile Bâcului. Dacă liberalii și liberal-democrații, cele două partide de dreapta cu reprezentare parlamentară, condiționează votul lor în favoarea inițiativei democraților cu modificarea art. 13 privind limba română ca limbă de stat, socialiștii președintelui Igor Dodon au sărit ca arși, respingând la unison propunerea Partidului Democrat.”

### Vezi și... ### Tudor Deliu: „Vineri va fi un show în Parlament”

Europa Liberă: Adversarul cel mai înverșunat – cum era și de așteptat – este Igor Dodon. Cum credeți, este doar dorința dânsului de a acumula capital politic?

Gheorghe Cojocaru: „În contradicție cu abordarea coaliției de la guvernare care concepe orientarea europeană ca o paradigmă a modernizării și dezvoltării strategice a societății, pentru Igor Dodon și Partidul Socialiștilor această concepție nu este altceva decât „ideologia” unui partid care ar încerca astfel să-și impună, împotriva Constituției, un punct propriu de vedere. Aici rămâne de clarificat, dacă integrarea europeană este o „ideologie de partid”, după cum susțin socialiștii, sau un interes național fundamental, mai ales în condițiile în care circa 70 la sută din exporturile de astăzi ale Republicii Moldova iau calea Uniunii Europene. Poate că ideal ar fi ca amendarea Constituției să se producă în urma unui referendum, însă și instituția legislativă are prerogativele necesare pentru orice modificare, în condițiile și conform normelor constituționale.”

Europa Liberă: Și președintele socialist, și partidul dânsului insistă că amendarea Constituției în favoarea euro-orientării va duce la dezbinarea din societate, la adâncirea acesteia.

Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: „Nu e prima dată când se invocă temerile legate de adâncirea tensiunilor din societate. Și la data semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană s-au speculat asemenea temeri, ca astăzi, când beneficiile Acordului sunt pe față, toată lumea să se convingă de contrariul celor afirmate de criticii apropierii de Uniunea Europeană. Oponenții inițiativei democraților se tem mai curând de faptul că o clauză constituțională, care stipulează integrarea europeană, va deveni un principiu și o normă imperativă, care va pune în mare dificultate o altă abordare decât cea subscrisă unei astfel de prevederi.”

Europa Liberă: Dacă e să ne uităm un pic mai departe de linia orizontului, ce se va schimba dacă inițiativa democraților va fi adoptată în Parlament?

Dacă nu va fi o perdea de fum...

Gheorghe Cojocaru: „După compromiterea guvernării în urma anulării votului pentru primarul de Chișinău, o asemenea inițiativă, dacă va întruni numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată și dacă nu va fi o perdea de fum, ar putea contribui la redresarea parțială a imaginii decidenților politici și, mai mult decât atât, va oferi repere constituționale certe pentru evoluția civilizațională și progresivă a societății. În consecință, toate acestea, așa cum pleda cu multă convingere și președintele Igor Dodon la reuniunea recentă a șefilor de state ale CSI de la Dușanbe, vor contribui, fără vreun dubiu, la edificarea Europei comune, „de la Lisabona și până la Vladivostok”.