Gheorghe Cojocaru: „Republica de la Chișinău și Sfatul Țării trebuiau să-și ia destinul în mâinile proprii”

Gheorghe Cojocaru: „Republica de la Chișinău și Sfatul Țării trebuiau să-și ia destinul în mâinile proprii”

Gheorghe Cojocaru: „O sută de ani în urmă, la 16 martie, Sfatul Țării se convoca într-o penultimă ședință, înainte de cea din 27 martie la care s-a votat Unirea cu România, pentru a lua în dezbatere chestiunea politicii externe urmată de Guvernul Republicii Democratice Moldovenești. Mai exact, în fața deputaților s-a prezentat prim-ministrul Daniel Ciugureanu pentru a da răspuns la o interpelare a fracțiunii țăranilor din legislativul basarabean în legătură cu politica sa externă.”

Europa Liberă: De aici rezultă că Sfatul Țării funcționa ca un parlament adevărat, deputații făceau interpelări, miniștrii aveau obligația să dea răspuns. Erau discutate și chestiuni de politică externă?

Gheorghe Cojocaru: „Dezbaterea aceasta pe marginea cursului politicii externe a autorităților de la Chișinău de atunci avea loc în circumstanțe extrem de complicate. Conform spuselor, oarecum sarcastice, dar și dramatice totodată ale unui deputat ce reprezenta etnia germană din sudul Basarabiei, aceasta era tratată în plan extern ca „un bun al unei succesiuni vacante; stăpânul i-a murit, iar moștenitori n-a lăsat”. Speranța sa era legată de posibilitatea găsirii unor moștenitori, cel puțin, indirecți, pentru ca lucrurile să ia o altă întorsătură.”

Europa Liberă: Urmând logica acestei alegorii, vreau să vă întreb: cine puteau fi acești „pretendenți” la moșia Basarabiei?

Gheorghe Cojocaru: „Printre primii „pretendenți” se înscriau Cristian Rakowsky, fostul lider socialist al Balcanilor, intrat în serviciul Guvernului bolșevic al lui Lenin (Ulianov), și Golubovici, prim-ministrul Republicii Populare Ucrainene, tot el ministru de externe. Acesta din urmă declara, fără drept de apel, într-o notă expediată ministrului german de externe Kuhlman, că Basarabia, ca regiune de frontieră cu Ucraina, „din punct de vedere etnografic, economic și politic constituie o parte inseparabilă a teritoriului Republicii Popularea Ucrainene”. Dacă Golubovici pretindea la o parte din nordul și sudul Basarabiei, Rakowsky râvnea la întreaga Basarabie, din Hotin și până la Marea Neagră, pentru a o bolșeviza și a o transforma într-un cap de pod al revoluției bolșevice.”

Europa Liberă: Care a fost reacția Sfatului Țării la aceste demersuri?

Gheorghe Cojocaru: „În primul rând, ministrul german de atunci n-a dat curs pretențiilor autorităților de la Kiev, iar Rakowsky se va da dispărut din Odesa, unde-și instalase un fel de stat-major, îndată ce trupele austro-germane s-au apropiat de oraș. La rândul său, Sfatul Țării, după ce a audiat raportul prim-ministrului Ciugureanu, a adoptat o declarație în care respingea categoric pretențiile guvernului ucrainean asupra teritoriului Basarabiei. De altfel, nici Golubovici nu se va menține prea mult în fruntea guvernului de la Kiev.”

Europa Liberă: Ce impact a avut, totuși, afișarea unor asemenea pretenții față de Basarabia?

Gheorghe Cojocaru: „Odată cu respingerea acestor pretenții de dincolo de Nistru, s-a văzut că soarta Basarabiei atârna de un fir de păr. Devenea tot mai limpede că republica de la Chișinău și Sfatul Țării trebuiau să-și ia destinul în mâinile proprii, pentru a nu se pomeni o pradă ușoară în mâinile unor forțe externe ostile.”