Produs – iar din 2019, şi preşedinte – OuLiPo, francezul Hervé Le Tellier (n. 1957) dă lovitura cu Anomalia, Pandora M, 2021, Prix Goncourt 2020, „o carte pe care nu o mai laşi din mână, un inevitabil bestseller, dar şi o lucrare experimentală, ultra-literară, un exerciţiu de stil comparabil cu Viaţa – mod de întrebuinţare de Georges Perec” (Frédéric Beigbeder).
Your browser doesn’t support HTML5
Hervé LE TELLIER. Anomalia
Fascinantă scriere, în egală pour les connaiseurs (deloc întâmplător, se face trimitere pe final la romanul lui Italo Calvino, Dacă într-o noapte de iarnă un călător) şi format grand public (cu elemente de SF, dar şi thriller), a cărei intrigă poate fi rezumată astfel: „un avion care apare de nicăieri şi este o copie perfectă a altuia, cu tot cu pasageri şi chiar şi cu cea mai mică pată de ketchup de pe mochetă”, altfel spus, „oamenii din hangar sunt aceiaşi care au aterizat deja cu o sută şase zile mai devreme, în acelaşi avion”. Asta, în linii generale, căci îndeaproape Le Tellier urmăreşte destinele unor personaje cât se poate de diferite (un killer profesionist; un scriitor & traducător care abia urmează să scrie Anomalia; un tânăr cântăreţ african, Slimboy, ce va ajunge mare vedetă etc., etc.), pe care apoi le pune faţă-n faţă cu… ei înşişi, aşadar pasagerii din Boeng-787 care a aterizat pe 10 martie vs pasagerii din Boeng-787 forţat să aterizeze pe 24 iunie, chit că „în cele 106 zile care separă cele două aterizări, dintre cei 230 de pasageri şi treisprezece membri ai echipajului, o femeie a născut şi doi bărbaţi au murit”. Dintre „întâlnirile de gradul doi”, poate cea mai emoţionantă are loc în capitolul „Lumea Sophiilor”, unde confruntarea celor două fetiţe, Sophia March & Sophia June, duce la dezvăluirea unui teribil secret:
„– Taci! Taci! Tati a zis să nu spun nimănui. E secret.
Cealaltă renunţă înspăimântată, coboară ochii. Jocul s-a terminat.”
Deloc retorică, întrebarea: „…Şi da, chiar aşa, dacă am fi fiinţe simulate de alte fiinţe nu mai puţin simulate şi ele într-o simulare şi mai mare, dacă toate universurile simulate intră unele în altele, ca nişte matrioşce?” Nu este o temă literară nouă – cine nu-şi aminteşte de parabola lui Zhuang Zi care „visă că era un fluture”, iar la trezire „nu ştia dacă Zhou visase că este fluture sau fluturele visa că este Zhou”, ca să nu mai vorbesc de „Je est Autre” al lui Arthur Rimbaud sau de „dublul” lui J.L. Borges –, doar că e realizată cu mijloacele Matrix, pe de-o parte, şi în spiritul & litera Exerciţiilor de stil, pe de-alta.
Închei cu această frază din Anomalia lui Victor Miesel – unul din cei doi pasageri morţi între martie şi iunie, primul fiind chiar pilotul avionului David Markle –, care funcţionează şi ea ca o bandă a lui Möbius: „Nici un autor nu scrie cartea de a cărei lectură are parte cititorul, nici un cititor nu are parte de lectura cărţii pe care a scris-o autorul”. Q.E.D.
6 septembrie ’21