Cea mai nouă criză nu poate fi o surpriză în vremuri care alimentează crize folosind un generator neobosit: decizii etice transformate în decizii politice. Astfel, proaspăta criză de energie care se întinde în statele Europei e rezultatul unei suite de idealuri etice dominante și adoptate politic, în ultimii 10-20 de ani. Consecințele sunt spectaculoase. De câteva săptămâni, consumatorii, adică aproape fiecare casă și familie europeană au aflat că trebuie să se pregătească pentru scumpiri șocante și restrângeri de neconceput. În Marea Britanie, rezerva de stoc energetic e la limită și riscă să nu mai facă față nevoilor obișnuite. În Italia, facturile de energie care vor ajunge la consumatori în Octombrie vor fi cu 40% mai mari. În Germania, Franța și Spania scumpirile sunt iminente. De unde această aliniere grăbită de scumpiri, întâmpinată de majoritatea guvernelor cu resemnare?
### Vezi și... ### „Gazprom șantajează Europa, nu crește rezervele de gaze”De regulă, explicațiile în marginea comerțului cu energie sunt enorm de complicate. Nici acum nu e altfel, numai că factorii care au forțat reașezarea întregii piețe sunt mult mai vizibili și nu mai pot fi mascați de calculații savante.
Primul din acești factori e forcing-ul rus. Ajuns în poziție de control pe piața vest-europeană gazul livrat de Rusia începe să dicteze decizii politice. Rusia a strâns robinetul și efectul s-a propagat rapid. Nu e greu de înțeles că Rusia face mutarea finală pentru a urgenta încheierea proiectului Nord Stream 2 - rețeaua de livrare prin conductă a gazului către Germania și alți clienți vest-europeni. Demonstrația de forță a Rusiei stabilește intrarea într-o epocă politico-energetică nouă. Europa de Vest e, deja, un client dependent, aproape fără alternativă, și va trebui să se adapteze situației date.
Dar supremația energiei rusești în Europa nu e un dat fără antecedente. Nu trebuie uitat că, treptat, în ultimele decenii, Europa a curățat terenul și a invitat monopolul rus, printr-o serie de măsuri cuprinse în evantaiul tot mai larg al politicii verzi, de decarbonizare și încurajare a așanumitei „energii curate”. Asta a însemnat, pe de o parte, că majoritatea statelor europene au urmat programele de eliminare a energiei compromise - așa cum scrie în îndreptarul ecologic adoptat în UE și în majoritatea statelor industrializate ale lumii.
Germania și-a lichidat centralele nucleare în 2001, după dezastrul de la Fukushima. A fost un pretext masiv, dar presiunile erau deja la lucru și anunțau sfârșitul energiei nucleare germane. Celelalte surse „clasice” de energie au fost închise mult înainte. Centralele termice, exploatările de cărbune și țiței au fost închise în aproape toată Europa, spre a face loc parcurilor eoliene și panourilor solare - unități de bază ale unei „industrii verzi” în mare expansiune și bogat subvenționate financiar și moral. În plus, transformarea emisiilor de carbon în piață activă de titluri a provocat, rapid, consecințe previzibile: permisele de emisie de carbon din așa numita ETS (Emission Trading Scheme) s-au scumpit și au tras după ele prețul energiei livrate către consumatori.
### Vezi și... ### Gazprom avertizează că prețul gazelor în Europa ar putea să mai creascăÎnsumând efectul acestor evoluții care proiectează ambiții generos-idealiste în politica energetică și adăugând jocul abil de așteptare-condiționare al Rusiei, Europa e pe punctul de a constata că spațiul de joc s-a restrâns dramatic. Prima victimă e consumatorul care e bun de plată și subvenționează, deja, noul tablou-criză al energiei.
În plan geostrategic, impasul energetic sugerează distinct că Europa alunecă într-o poziție precară, pasivă și fără alternative. Rusia, în poziție de comandă, și China, îndeajuns de puternică pentru a ignora restricțiile ecologice, acumulează avantaje strategice formidabile. Relația europeană cu Statele Unite nu mai promite mare lucru. După iritările și polemicile din timpul mandatului Trump, speranța în relansarea bunelor relații odată cu mandatul Biden a avut o viață scurtă. Administrația Biden nu pare mai interesată de protecția strategică a Europei decât administrația Trump. După ridicarea sancțiunilor americane care încercau să blocheze proiectul Nord Stream 2, a venit adevăratul șoc: contractul militar-nuclear Statele Unite-Australia-Marea Britanie care a scos din joc investiții și interese uriașe ale statului francez. Lovitura a provocat furie în Franța și în UE. Mai mult, semnalul după care interesele americane sunt definite de teatrul chino-pacific și articulate pe baza unei alianțe anglofone a devenit clar. Frustrarea europeană e îndreptățită, dar nu inocentă. Iernile ce vin vor face opoziția cea mai convingătoare și periculoasă pentru blocul european.