Igor Boțan: Problema transnistreană, inspirată de Federația Rusă, ca și conflictele separatiste din Georgia și Ucraina

Vasile Botnaru în dialog cu analistul politic Igor Boțan care comentează dosarul transnistrean în contexul numirii lui Oleg Serebrian în funcția de responsabil pentru reintegrare.

Igor Boțan: Problema transnistreană, conflict separatist inspirat de Federația Rusă

Europa Liberă: Dle Boțan, numirea lui Oleg Serebrian în funcția de vicepremier responsabil cu reintegrarea teritoriului transnistrean în componența Republicii Moldova a generat mai multe discuții în jurul eventualei misiuni pe care și-o propune sau pe care o poate îndeplini. Cu această ocazie vreau să vă rog să rememorăm dosarul transnistrean – de unde a pornit, ce repere principale s-au înregistrat pe calea reglementării transnistrene și unde se află acum biroul condus de Oleg Serebrian.

Igor Boțan: „Reglementarea, ca problemă politică, a început în 1992, după semnarea faimosului acord din iulie între președintele Mircea Snegur și Boris Elțîn, care a pus bazele sistării focului, dar a adus pe teritoriul Republicii Moldova trupele aeropurtate din Federația Rusă și a început așa-zisa operațiune de pacificare. A urmat, în 1994, negocierea și semnarea unui acord la nivel de prim-miniștri între premierul Sangheli și premierul rus Cernomîrdin, un acord care nu a fost ratificat de partea rusă, dar care prevedea că reglementarea transnistreană poate avea loc în baza așa-zisei «formule de sincronizare».”

Europa Liberă: Până atunci s-a negociat un acord de retragere a trupelor și a munițiilor, pe care, ținem minte, l-a negociat Anatol Țăranu în ipostaza de ambasador în Federația Rusă?

Igor Boțan: „Da, a fost această negociere, dar, dacă vorbim de soluționarea definitivă, ca punct de reper ne servește acest acord din octombrie 1994, care, așa cum spuneam, Federația Rusă nu a dorit să-l ratifice, deși a băgat această „formulă de sincronizare” – reglementarea politică trebuie să preceadă retragerii prezenței militare rusești din Transnistria.”

Europa Liberă: Eu am amintit de acordul privind munițiile, pentru că a servit întotdeauna pretext pentru șederea armatei rusești sau a rămășițelor fostei Armate a 14-a, care s-a angajat să păzească cele 40 de mii de tone de obuze.

Igor Boțan: „De muniții, da. Și acest lucru a fost precedat de privatizarea de către Federația Rusă, dacă putem spune așa, de decretul semnat de Elțîn privind Armata a 14-a și tot echipamentul și armamentul acesteia ca proprietate a Federației Ruse, ca să nu existe tentația regimului transnistrean de a lua acest patrimoniu militar, după care a urmat faimosul acord dintre Sangheli și Cernomîrdin. În 1998, Ucraina a devenit parte la procesul de reglementare cu trimișii săi, cu militarii, și acest lucru a avut loc după faimosul „memorandum Primakov” din mai 1997, care prevedea constituirea unui stat comun. Și aici este foarte important să menționăm că autoritățile moldovene, președintele Lucinschi a acceptat să semneze acest document sub presiunea liderului comuniștilor, Vladimir Voronin, care a înaintat drept condiție pentru a-l susține la alegerile prezidențiale pe Lucinschi, semnarea unui astfel de acord.”

Europa Liberă: Multă lume a avut senzația, pe bună dreptate, că acea formulă pe care a negociat-o Primakov, celebrul razvedcik Primakov, privind «единное государство»...

Igor Boțan: „...statul comun...”

Europa Liberă: ...statul comun drept temelie pentru pretențiile de federalizare, pretenții ulterioare, care nici acum n-au încetat.

Igor Boțan: „Ba mai mult, statul comun poate însemna și confederație. Deci, acest memorandum al lui Primakov oferea formula cea mai largă și cea mai convenabilă pentru Transnistria, inclusiv posibilitatea constituirii unei confederații sau, fiind dezvoltat de către cei din Transnistria, o așa-zisă federație contractuală, care presupunea că doi subiecți – Transnistria și Republica Moldova – se recunosc în mod reciproc ca state suverane și își deleagă de comun acord anumite împuterniciri pentru un centru federal, asta însemnând federație contractuală, însemnând, în același timp, că părțile contractuale pot în orice moment să-și zică „la revedere!”, în baza faptului că suveranitatea le aparține și își pot retrage împuternicirile delegate centrului federal.”

Europa Liberă: Un document scris cu asemenea conținut când a apărut și în ce condiții?

Igor Boțan: „Un document scris cu un astfel de conținut nu a apărut niciodată, deși au existat câteva proiecte. Un proiect a fost elaborat sub egida OSCE în iulie 2002, dar acel proiect era copiat de pe Constituția Federației Ruse și a fost respins de către regimul de la Tiraspol pe motiv că Federația Rusă, de fapt, este stat unitar, doar se numește federație, deci Transnistria din start a respins un astfel de model.”

Europa Liberă: Când Transnistria a fost recunoscută ca subiect participant la masa negocierilor, pentru că, ați spus Dvs., armistițiul din ‘92 l-au semnat Elțîn cu Snegur, Smirnov era prezent și el cu o cupă de șampanie pe alături, dar nu era încă parte egală în negocierile cu Chișinăul? Când, de fapt, a fost admis Tiraspolul la masa de negocieri?

Igor Boțan: „Deci, aceste evenimente sunt legate între ele. După semnarea acordului din 1992, dacă citim acest document, vedem că acolo este vorba despre trei părți. De fapt, două părți, care, chipurile, au fost implicate într-un conflict, este vorba despre Republica Moldova și Transnistria și cea de-a treia parte, care cu de la sine putere și-a arogat dreptul de a fi pacificator, și imediat, peste o săptămână, dacă nu greșesc, forțele aeropurtate din Pskov și din Tula au fost dislocate pe teritoriul Republicii Moldova. Deci, acest document este documentul de bază pe care îl invocă transnistrenii atunci când spun că ei sunt parte la acest conflict, iar Federația Rusă ar fi cea de-a treia parte, care, de fapt, a semnat cu Republica Moldova, recunoscută de ea în calitate de stat independent și suveran în hotarele din 1990 și în hotarele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. Acesta este documentul de bază de la care au început toate lucrurile și până în prezent este documentul de referință cel mai important, iar toate celelalte documente, inclusiv „memorandumul Primakov”, negocierile de mai departe, statutul de parte în conflict pe care l-a primit Transnistria în 2005 în cadrul formatului de negocieri „5+2” doar este o dezvoltare a acestui document din 1992.”

Europa Liberă: „Memorandumul Kozak” ce rol a avut? A fost o încercare de a trece prin ușa din spate federalizarea sau con-federalizarea, despre care și-a dat seama pe ultima sută de metri, în ceasul al 12-lea Vladimir Voronin și l-a respins?

Igor Boțan: „Acest „memorandum Kozak” a apărut la cererea președintelui Vladimir Voronin și acest lucru a fost recunoscut public de către Vladimir Voronin, care și-a cerut scuze de la cetățenii moldoveni că Domnia Sa a fost cel care l-a rugat pe Vladimir Putin să elaboreze un document. Și-a cerut scuze și de la partenerii externi, spunând public în felul următor: „Pe la spatele Europei în care vrem să ne integrăm, l-am rugat pe Vladimir Putin să elaboreze un astfel de document”. Și și-a cerut scuze pentru eșecul despre care știm cu toții din noiembrie 2003, dar înainte de aceasta trebuie să recunoaștem că Vladimir Voronin a încercat să elaboreze, cu eforturile experților din Republica Moldova, în special din parlament, din Direcția juridică, un document numit „federație asimetrică”, care a fost elaborat doar pe jumătate, după care comisia respectivă și-a întrerupt activitatea pe motiv că partea moldovenească nu dorea să accepte în proiectul noii Constituții clauza despre dreptul la revoltă, asupra căruia insistau transnistrenii, care doreau prin acest drept la revoltă să-și justifice actul de separatism din 1990. Încă un document care nu a fost elaborat până la urmă referitor la așa-zisa „federație asimetrică”, după care a fost dat publicității nu la Chișinău, ci în Transnistria, la Tiraspol, așa-zisul „memorandum Kozak”, respins în ultimul minut de către Vladimir Voronin, după ce a discutat cu Scheffer, cu Solana, cu ministrul de externe al Olandei și cu secretarul general NATO.”

Europa Liberă: Dar conținutul l-a strecurat Kozak pe post de pacificator mandatat de Putin, dar Voronin nu pleda pentru federalizare sau con-federalizare?

Igor Boțan: „Ba da! Voronin pleda pentru federalizarea Republicii Moldova...”

Europa Liberă: Și atunci, de ce a renunțat?

Igor Boțan: „A renunțat, pentru că Vladimir Voronin insistă că Kozak a luat documentul parafat de către Voronin, s-a dus cu el la Putin, iar Putin ar fi inserat în acel document o clauză privind dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 20 de ani a trupelor ruse care să asigure implementarea prevederilor acestui acord.”

Europa Liberă: Adică, dacă Putin nu insista cu această bază militară pentru trupele sale, acum eram bine mersi cu „memorandumul Kozak” pus în aplicare?

Igor Boțan: „Este lucrul pe care îl afirmă ex-președintele Vladimir Voronin, că era gata să semneze un astfel de document, că au avut loc dezbateri, dar acest lucru care a fost inserat fără voia Domniei Sale în documentul pe care ar fi trebuit să-l semneze la venirea lui Putin la Chișinău ar fi intrat în contradicție cu prevederile Constituției Republicii Moldova, care spun foarte clar că Republica Moldova este stat neutru și nu acceptă pe teritoriul său baze militare străine.”

Europa Liberă: Vreau să vă rog să răspundeți încă la două întrebări pe care și le pune, probabil, ascultătorul care din când în când află că există subiectul transnistrean nerezolvat. Zic asta, pentru că, potrivit sondajelor, nu este o preocupare prioritară a cetățenilor Republicii Moldova. În ce bază Transnistria revendică secesiunea, despărțirea de Republica Moldova? Ne amintim că odată chiar și-au angajat o echipă de avocați care au demonstrat că există o bază juridică, legislativă pentru existența Transnistriei în afara Republicii Moldova.

Igor Boțan: „Argumentele transnistrenilor sunt foarte bine cunoscute. Ei spun că de vină este Declarația de suveranitate, în primul rând, a Republicii Moldova și că în baza acestei Declarații de suveranitate ei, chipurile, au revenit la status-quo ante, adică au devenit succesori ai Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, formată în anul 1924.”

Europa Liberă: Adică, cum ar veni, Republica Moldova a ieșit din Uniunea Sovietică, iar Transnistria a rămas acolo în continuare?

Igor Boțan: „Da, exact acesta este argumentul lor. În privința experților americani, eu știu de raportul pe care l-au prezentat aici, la Chișinău, în iulie 2006 reprezentanții Baroului de avocați din New York, care spun exact invers, că Transnistria este, de fapt, ocupată de Federația Rusă și Federația Rusă, potrivit dreptului internațional, poartă întreaga răspundere pentru ceea ce se întâmplă în Transnistria, lucru confirmat și de un șir de decizii ale Curții pentru Drepturile Omului de la Strasbourg, în care găsește vinovate pentru încălcarea drepturilor omului în Transnistria, deopotrivă, Republica Moldova și Federația Rusă.”

Europa Liberă: Dosarul cel mai cunoscut este dosarul Ilașcu, de acolo se poate deduce că Rusia a fost parte în conflict și nicidecum nu poate fi pacificator?

Igor Boțan: „Exact! Dar, așa cum spuneam, documentul de bază, cel semnat în iulie 1992, face Rusia pacificator și, așa cum spuneam, în conformitate cu acest document, la opt zile de la semnarea lui, forțele aeropurtate de la Tula și de la Pskov au fost dislocate în Republica Moldova și de atunci avem ceea ce se numește «misiune pacificatoare a Rusiei».”

Europa Liberă: Încă o întrebarea principială: se zice că pe parcursul acestor ani de reglementare s-a bătut pasul pe loc și din cauză că Ucraina avea, în diferite timpuri, poziții diferite în raport cu Transnistria și cu reglementarea, nu întotdeauna juca de partea Chișinăului?

Igor Boțan: „În atitudinea Ucrainei față de problema transnistreană, avem câteva etape distincte: avem etapa în care președinte era Kucima și ne amintim despre eforturile președintelui Voronin din 2001-2002 de a retrage ștampilele vamale oferite de Guvernul de la Chișinău transnistrenilor și de controlul vamal comun și președintele Kucima s-a opus atunci, spunând că nu poate admite posturi comune pe segmentul transnistrean pe motiv că vameșii și grănicerii moldoveni sunt purtători de armă și cetățeni străini nu ar putea conlucra cu grănicerii ucraineni. Ne amintim că președintele Voronin chiar l-a invitat aici, la Chișinău, pe Kucima și i-a oferit Ordinul Republicii. Trebuie să recunoaștem că autoritățile ucrainene au avut o atitudine oarecum atentă, circumspectă față de Transnistria, pentru că aveau propria problemă separatistă în Crimeea, lucru care ulterior s-a confirmat în 2014. Separatismul din Crimeea amintim că era rusofil, iar susținători ai independenței și suveranității Ucrainei erau tătarii din Crimeea, care pledau pentru autonomia acestei peninsule, unde tătarii consideră că au avut patria lor de sute de ani de zile.”

Europa Liberă: Adică în interiorul Ucrainei? Și dovadă este faptul că ei sunt persecutați acum de Federația Rusă, care a preluat Crimeea?

Igor Boțan: „În interiorul Ucrainei, exact. Și vedem ce se întâmplă în forurile europene, unde tătarii din Crimeea își deplâng soarta și ceea ce li se întâmplă după anexarea Crimeii în 2014.”

Europa Liberă: Multă lume consideră că acum este mai rațional să se păstreze conservată reglementarea transnistreană, orice inițiativă nu este în favoarea Chișinăului, stelele s-au așezat așa sau marșul planetelor este în defavoarea Chișinăului. Pe de altă parte, transnistrenii, sprijiniți de multe ori de negociator, cer pași mici, rezolvarea unor probleme cu care se confruntă oamenii, or, până la urmă, Chișinăul s-a convins de câteva ori că, după ce mușcă un deget, ei încearcă să înghită întreaga mână, dacă nu întreg corpul. Paradoxul acesta cum poate fi rezolvat? Pe de o parte, și Chișinăul este interesat să rezolve problema cetățenilor locuitori din zona estică a Republicii Moldova, pe de altă parte, riscă prin pașii mici să legitimeze, de fapt, administrația de la Tiraspol, care, iată, bine mersi își alege parlament, președinte, are tot ce îi trebuie, inclusiv o armată bine dotată?

Igor Boțan: „Reglementarea transnistreană cunoaște mai multe faze, așa cum am spus, și aceste faze depind de contextul regional. Acum, când avem amenințarea directă a Federației Ruse la adresa Ucrainei, autoritățile din Republica Moldova înțeleg perfect că nu e momentul potrivit ca acum să desfășoare activități speciale și nuanțate pentru reglementarea transnistreană.

Înțelegerea mea este că Republica Moldova, fiind parte a așa-zisei trilaterale Republica Moldova-Ucraina-Georgia, trebuie să fie foarte atentă ca să nu dea exemple negative în cazul Ucrainei, iar interesul Ucrainei este ca Republica Moldova, Ucraina și Georgia să aibă o poziție comună față de mișcările separatiste inspirate de Federația Rusă. De aceea înțelegem cu toții că actualmente e mai bine să menținem situația înghețată, mai cu seamă că nu există motive pentru progrese, și aici mă refer la reluarea negocierilor în 2012 la Viena, unde transnistrenii și rușii au acceptat cele trei coșuri, după modelul OSCE, și insistă doar pe două dintre ele – pe cele privind economia și relațiile interumane, dar nu vor să vorbească despre cel de-al treilea coș, care prevede reglementarea politică, iar eforturile făcute de autoritățile moldovene, începând cu 2007, atunci când în octombrie Vladimir Voronin a fost cel care a venit cu inițiativa pașilor mici, după ce în 2005 parlamentul adoptase legea cu privire la bazele reglementării în pași mici a conflictului transnistrean și care prin lege a pus aceste baze. Deci, Transnistria poate primi în cadrul Republicii Moldova un statut de autonomie, în cadrul unui stat unitar. Punctum! Este lege pe care a promovat-o Vladimir Voronin și care a fost votată de majoritatea comunistă, în primul rând, dar și de celelalte fracțiuni din opoziție.”

Europa Liberă: De ce socialiștii acum încearcă să fie mai ortodocși sau mai catolici decât papa, adică papa lor comunist, Vladimir Voronin, care a respins „memorandumul Kozak”, a fost foarte prudent, pe când socialiștii încearcă să fie mai loiali cu Moscova în speranța că vor obține ei dividendele politice?

Igor Boțan: „Exact așa, pentru că Partidul Socialiștilor a fost o forță politică insignifiantă în Republica Moldova și a devenit forță parlamentară datorită lui Vladimir Putin, faimoasei fotografii cu Igor Dodon, care a devenit principalul poster electoral și care i-a permis lui Dodon să atragă de la Voronin jumătate din electorat și să devină una din forțele politice prorusești declarate în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Concluzionând, dacă v-ar întreba, iarăși, un om neinițiat: este adevărat că pe parcursul celor trei decenii de reglementare sau de negociere a principiilor de reglementare Chișinăul a oferit minim, iar Tiraspolul a revendicat maxim și tot așa, ca într-o gură de știucă, a intrat în negocieri care au defavorizat Republica Moldova?

Igor Boțan: „Răspunsul meu ar fi următorul: problema transnistreană a fost inspirată de către Federația Rusă, la fel cum au fost inspirate conflictele separatiste în Georgia și Ucraina. Din start, Federația Rusă a avut un plan de menținere a acestor conflicte separatiste, hai să spunem așa, într-o fază de îngheț, pentru a le utiliza atunci când Federația Rusă ar considera utilă dezghețarea acestor conflicte în propria favoare.”

Europa Liberă: De fapt, e un cui al lui Pepelea încă din Uniunea Sovietică, formulă de ținere în frâu a renașterii naționale?

Igor Boțan: „Exact! Cu toții înțelegem că Federația Rusă are strategii și planuri pe care nu le ascunde – edificarea a ceea ce se numește „lumea rusă” («русский мир»), zone de influență, zone de interese privilegiate, mai recent, și noi înțelegem foarte clar care sunt ambiția și interesul Federației Ruse. Transnistria insistă că este stat independent, Federația Rusă insistă că este negociator și mediator, pentru că are nevoie nu doar de Transnistria, dar de întreg teritoriul ex-sovietic, iar autoritățile moldovene, pentru că m-ați întrebat despre acest lucru, se conduc de prevederile constituționale, care spun că Republica Moldova este un stat unitar, integru, în hotarele anului 1990, și poate oferi Transnistriei doar ceea ce este prevăzut de Constituție, nimic mai mult, și de legea din 22 iulie 2005 pe care a propus-o și a votat-o partidul lui Vladimir Voronin.”

Europa Liberă: Unii politicieni erau tentați totuși să spună cu jumătate de gură că poate cedăm Transnistria și ne integrăm în Uniunea Europeană cu teritoriul de până la Nistru?

Igor Boțan: „Acești politicieni trebuie să fie foarte, foarte atenți cu declarațiile pe care le fac, dacă nu vor să încalce normele constituționale. Potrivit Constituției Republicii Moldova, teritoriul Republicii Moldova, orice parte a teritoriului este inalienabilă, deci nimeni nu poate renunța pur și simplu la o parte a teritoriului, altminteri încalcă Constituția. Iar dacă politicienii vor să apeleze la popor, să încerce să facă acest lucru, să convoace un referendum, iar un referendum de acest gen în principiu nu poate fi organizat în Republica Moldova ca referendum popular, doar partidele parlamentare cu majoritate pot iniția referendumul, pentru că așa e Constituția Republicii Moldova, plus că noi nu avem atâția alegători câți ar fi necesari pentru modificarea Constituției și renunțarea la Transnistria.”

Europa Liberă: Prin urmare, conservarea?

Igor Boțan: „Conservarea, da, este acum cea mai bună soluție, dar oricum trebuie să luăm în considerare că avem în Transnistria 250 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova și nicio guvernare din Republica Moldova nu poate face abstracție de faptul că mai mult de jumătate din transnistreni sunt cetățeni ai Republicii Moldova, sunt sub un regim autocrat, care nu respectă drepturile omului și care este controlat și menținut pe linia de plutire de către Federația Rusă financiar, diplomatic, economic, deși comerțul cu Uniunea Europeană este de trei ori mai mare decât cu Federația Rusă, iar jumătate din comerțul cu Uniunea Europeană revine României. Deci, Transnistria chiar de către transnistreni este numită în mod peiorativ „țara militarilor și a pensionarilor”, această regiune nu are niciun fel de viitor, de dezvoltare economică, de înflorire socială ș.a.m.d., este o enclavă pe care Federația Rusă o folosește în interesele ei geopolitice, așa cum folosește regimurile separatiste în Ucraina și în Georgia.”