Pandemia de coronavirus a cerut măsuri excepționale de la guvern, în foarte multe țări europene (nu în toate) s-a decretat stare de urgență ceea ce dă executivului puteri mărite, chiar discreționale. Pentru o perioadă limitată însă, lucru pe care de exemplu premierul Ungarei, Viktor Orban vrea să-l schimbe într-o perioadă nelimitată. Și peste tot se pune problema: cine și cum poate spraveghea guvernele? S-ar putea spune că neliniștea cetățenilor, confruntați cu aceste guverne ieșite de sub control parlamentar, este direct proporțională cu neîncrederea în politicieni.
Starea de urgență s-a impus și în R.Moldova, de miercuri intră în vigoare restricții și mai drastice de circulație iar Vasile Botnaru a stat de vorbă cu parlamentarul Igor Munteanu, președintele Comisiei de control al finanțelor publice.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Întâi de toate, vreau să vă întreb dacă parlamentul are vreo posibilitate să verifice dacă împuternicirile pe care și le-a atribuit Comisia pentru situații excepționale sunt folosite adecvat, fără abuzuri și dacă, mai ales, sunt cu randament? Și cât de eficiente ar fi putut să fie și sunt sau nu? Și ce împiedică comisia să fie și eficientă?
Igor Munteanu: „Vă mulțumesc pentru întrebare, care este, într-adevăr, una principială. În acest moment, parlamentul este într-o stare semilichidă, semigazoasă.
Parlamentul în acest moment nu asigură controlul parlamentar care, de fapt, e o obligație constituțională din partea autorității legislative supreme.
După decizia de a institui situația de urgență din 17 martie, practic, parlamentul a fost trimis într-un fel de demisie voluntară, pentru că cel care poate să convoace ședințele este majoritatea legislativă care creditează politic actualul guvern și comisiile pe care le-a format. Din acest punct de vedere, parlamentul în acest moment nu asigură controlul parlamentar care, de fapt, e o obligație constituțională din partea autorității legislative supreme. Este regretabil, pentru că anume în situațiile de criză executivul și autoritățile care sunt înființate cu anumite scopuri trebuie să fie verificate pentru ca să prevenim abuzurile și să optimizăm resursele bugetare.”
Europa Liberă: N-ar fi o problemă, dacă nu s-ar fi furnizat deja niște exemple de lipsă de perspicacitate, să zicem așa. Iată unul elementar: mai întâi s-a închis comerțul de-a valma, după care comisia s-a răzgândit și a zis: să redeschidem înapoi comerțul cu detergenți, comerțul cu piese de schimb pentru tractoare și comerțul cu semințe. Or, în momentul în care s-a luat o decizie serioasă, asumată, cineva trebuia să se fi gândit la țărani, la vânzătorii de detergenți. Și atunci, această zdreanță de neîncredere aruncă umbra peste capacitățile acestei comisii. Nu-i așa?
Igor Munteanu: „Absolut de acord! Este exact condiția pe care noi am cerut-o în plenul parlamentului ca prim-ministrul atunci când a cerut din partea parlamentului instituirea stării de urgență, ar fi trebuit să vină cu un plan de acțiuni.
Prim-ministrul atunci când a cerut din partea parlamentului instituirea stării de urgență, ar fi trebuit să vină cu un plan de acțiuni.
Acest plan obligatoriu trebuia să aibă anexat un buget, pentru că toate aceste măsuri sunt costisitoare nu doar sub aspectul costurilor materiale sau financiare, dar și sub aspectul unor posibile imixtiuni în drepturile fundamentale ale cetățenilor, pentru că atunci când spui că introducem armata din data de 25 martie, să nu mai vedem nici un fel de persoane vârstnice, asta înseamnă niște restricționări importante pentru drepturile și libertățile cetățenilor. Dl prim-ministru nu avea habar despre ce fel de acțiuni urmează, a cerut o listă întreagă de puteri suplimentare, care, de fapt, se aplică și în stare de asediu sau în stare de conflict militar, în stare de război.
Nu poți, de exemplu, să aplici aceleași instrumente atunci când este vorba de o pandemie care implică mai multe măsuri din sistemul sănătății publice și al măsurilor antiepidemice, nu oprești aplicarea sau exercițiul drepturilor fundamentale, nu rechiziționezi materiale și întreprinderi din sectorul privat, nu pui călușul presei libere, care trebuie să furnizeze în continuare informații și date de care au nevoie cetățenii pentru ca să se informeze și să se simtă în siguranță, nu limitezi autonomia locală, dar definești exact care sunt domeniile de intervenție prin Comisia pentru situațiile excepționale și definești exact care este rolul controlului parlamentar, pentru că ai nevoie de bani suplimentari trebuie să vii la parlament, nu poți să-ți asumi utilizarea banilor sau resurselor din bugetul consolidat, din bugetul public, fără ca să știe parlamentul de aceste lucruri.
Nu poți să-ți asumi utilizarea banilor sau resurselor din bugetul consolidat, din bugetul public, fără ca să știe parlamentul de aceste lucruri.
Respectiv, noi am emis un comunicat, o declarație în care cerem restabilirea controlului parlamentar asupra acestor domenii sensibile și restabilirea ședințelor parlamentului pentru ca să putem supraveghea cu mai multă atenție ce se întâmplă în sistemul medical, care sunt necesitățile fundamentale, de bază pentru tratarea pacienților. Ați observat și Dvs. probabil, dl Botnaru, cum au apărut niște interviuri foarte precise, foarte exacte scrise de medici, care vorbesc despre lipsa cronică de echipament medical și de materiale sanitare pentru recuperarea bolnavilor care deja s-au infectat.”
### Vezi și... ### În R. Moldova, Igor Dodon semnează un decret pentru ca armata să poată sprijini autoritățile în lupta cu COVID-19
Europa Liberă: Ministra sănătății și președintele Dodon care apar la televizor dau asigurări că există tot ce avem nevoie, numai că, e adevărat, multă lumea nu-i prea crede, și presa în primul rând. Și atunci iarăși mă întorc la controlul acesta, cine poate să verifice dacă ministra are dreptate sau nu în lipsa dvs., a parlamentarilor?
Igor Munteanu: „Dna Dumbrăveanu este un specialist excelent pe domeniul politicilor sociale, dar nu are habar de sănătate, pentru că nu are studii medicale. O gravă problemă a sistemului este că acele două ministere au fost asimilate în unul singur acum câțiva ani sub presiunea unei voințe populiste de a raporta diminuarea numărului de ministere de la 16 până la 9. În urma acestor manipulări, practic o instituție fundamentală pentru orice fel de societate și stat a fost comasată cu un minister al protecției sociale. Suportăm în acest moment consecințele unei dezastruoase decizii. Dar să vorbim despre ceea ce ați întrebat.”
Europa Liberă: Da, materiale. Sunt suficiente ventilatoare, măști și combinezoane?
Igor Munteanu: „Nu găsim o informație exactă asupra necesarului din toate spitalele care în acest moment primesc pacienți ori au fost desemnate de către Ministerul Sănătății și Protecției Sociale ca instituții care să primească pacienții. Noi știm că este un deficit mare, constant de oxigenatoare, de mănuși de unică folosință pentru medici, medicamente de prim ordin pentru a preveni afecțiunea septică și alte necesități solicitate inclusiv de către medici.”
Europa Liberă: Dl Munteanu, dar Dvs. vă dați seama că eu cu Dvs., cei doi care vorbim acum, am putea fi trași la răspundere, pentru că prin aceste îndoieli noi semănăm panică în rândul populației?
Igor Munteanu: „Este impropriu să vorbim acum, dacă analizăm situația din acest domeniu, am deveni dintr-odată infractori.”
Europa Liberă: Dar cam așa răspund autoritățile presei care se interesează câți medici s-au îmbolnăvit, dacă aveți suficiente materiale. Răspunsul autorităților acum este așa, cam tăios.
Igor Munteanu: „Printr-o interpretare abuzivă, orice informație de genul subiectului pe care îl discutăm acum ar putea fi într-adevăr utilizată de anumite forțe ostile democrației, pentru ca să închidă gura presei, ca să închidă discuțiile publice și să penalizeze partidele de opoziție.”
Europa Liberă: Eu mai am două întrebări principiale: totuși, cine poartă răspundere pentru această, pardon, ruletă rusească, pentru că asigurările date de comisie, de președinte că totul o să fie bine nu mă conving când mă uit la ceea ce se întâmplă în România, la ceea ce s-a întâmplat în Italia sau ceea ce se întâmplă mai la est, în Rusia și Ucraina? Deci, cine o să poarte răspundere pentru dezastrul care, Doamne ferește, vine peste noi?
Igor Munteanu: „Răspunderea politică trebuie s-o poarte cei care creditează cu încredere înaltă acest guvern Chicu; răspunderea administrativă și de alt ordin o vor purta cei care nu vor exercita funcțiile de care sunt responsabili în spitale sau vor abuza de atribuțiile lor pentru ca să închidă piețele, pentru ca să închidă economia.
Răspunderea politică trebuie s-o poarte cei care creditează cu încredere înaltă acest guvern Chicu
Noi vorbim foarte mult în ultima vreme despre această pandemie, dar nu facem exercițiu suficient pentru ca să prevenim o criză economică, care stă să se întâmple.”
Europa Liberă: Exact asta era a doua întrebare. În America care este o economie de prim rang și acolo își pun problema: dacă noi luptăm cu virusul și omorâm economia, după aceea nici restabilirea sănătății, nici a economiei nu va mai fi posibilă.
### Vezi și... ### SUA și Germania adoptă cele mai mari programe de ajutor financiar din istoria lor modernă
Igor Munteanu: „Absolut. În Statele Unite, de exemplu, administrația Trump deja a propus un trilion de dolari în formă de asistență pentru companii, pentru ca aceste companii să nu dea faliment, să nu-și concedieze angajații și să rămână în stare de funcționare. În Germania au fost prevăzute 500 până la 600 de miliarde de euro, practic, fiecare țară își face un fel de servietă de urgență prin care alocă banii nu doar pentru pacienții și spitalele care au nevoie de echipament și, mă rog, pentru serviciile pe care le furnizează, ci și pentru businessul care are nevoie de credite de urgență, de suspendarea dobânzilor pe care trebuie să le plătească la bănci, vacanțe sau concedii tehnice pentru angajați. Republica Moldova este în acest moment pe o pantă extrem de lunecoasă. Fiind foarte dependenți de exporturi, noi am blocat de câteva săptămâni toate relațiile economice externe, întreprinderile au trebuit să urmeze indicațiile guvernului să-și sisteze activitățile. Oamenii au rămas acasă fără mijloace de existență. Deci, acest lucru încurajează o situație criminogenă foarte mare și, în același timp, guvernul nu a spus foarte clar câți bani a pus deoparte sau are de gând să împrumute de la partenerii pentru dezvoltare ca să rezolve această situație.
În aceste circumstanțe, eu personal ca deputat nu mă simt bine deloc, pentru că eu am așteptat din partea primului ministru să vină cu planul de acțiuni. Dacă, de exemplu, nu are suficiente informații sau date despre numărul companiilor care trebuie asistate, acest lucru trebuie să apară din dialogul cu asociațiile de afaceri, cu implicarea parlamentului, a comisiilor parlamentare pentru ca să ajungem la o situație cât de cât administrabilă.”
Europa Liberă: Eu încerc să fiu avocatul diavolului și spun așa: dar fără ca să sudeze ușile, metaforic vorbind, nu se poate opri pandemia, nu mișcă nimeni, introducem restricție totală pentru toți care mișcă în stradă, altfel murim. Și atunci, cum le răspundeți, mai ales celor care totuși merg la biserică și sfidează aceste restricții?
Noi vom avea pierderi de până la 40-50% din toate remitențele care veneau anual în economia națională.
Igor Munteanu: „Eu cred că toată lumea trebuie într-adevăr să colaboreze pentru căutarea unor soluții optime. Vorbim despre economie, noi vom avea pierderi de până la 40-50% din toate remitențele care veneau anual în economia națională, nu vor mai veni. Probabil că va suferi cursul de schimb al leului. Economiile și așa pipernicite ale cetățenilor vor fi puse sub mare presiune.
### Vezi și... ### Președintele Trump vrea să repornească economia americană până la Paște, experții sunt scepticiÎn aceste condiții trebuie să cerem guvernului să-și ia în serios atribuțiile și trebuie să cerem instituțiilor publice și private să acționeze în conformitate cu situația excepțională prin care trecem. Guvernul Republicii Moldova trebuie să învețe rapid lecțiile pe care alte economii din Europa le-au învățat sau sunt pe cale de a le învăța, pentru ca să gândească în perspectivă, să gândească ce facem peste jumătate de an de zile, cum oprim pandemia acum pentru ca să reinserăm forța de muncă în întreprinderile care ar trebui să funcționeze peste jumătate de an.”
Europa Liberă: Dați-ne un exemplu. Ce soluții ați propune Dvs., dacă v-ați convoca mâine iar în ședință la parlament?
Igor Munteanu: „Foarte simplu. Eu aș cere de urgență înființarea unui fond pentru soluții de urgență în asistarea antreprenoriatului, aș selecta grupurile de companii care ar trebui să fie ajutate în primul rând, care sunt prioritare, importante pentru ca economia națională să nu se prăvălească într-o mare catastrofă.”
Europa Liberă: Eu știu care are să fie nr. 1. „Metalferos” o să fie prima pe listă.
Igor Munteanu: „Nu, nu, nu, nici pe departe. Ar trebui să avem grijă ca fermierii care în continuare ocupă o bună parte din forța de muncă activă să primească stimulente pentru ca să-și desfășoare în continuare activitățile. Dacă nu au loc aceste lucrări de câmp, Republica Moldova are să aibă mari probleme cu alimentarea populației. Să avem grijă de echipamentul absolut urgent care trebuie să fie achiziționat din statele care îl produc, să avem resurse și finanțare internațională din partea partenerilor de dezvoltare pentru a interveni de urgență în sectoarele-cheie, pentru că lumea nu este capabilă în acest moment să-și achite nici măcar plățile lunare pentru încălzire, pentru energie, pentru mâncare.”
Europa Liberă: Trebuie să recunoaștem, un efort s-a făcut. Iată s-a vorbit, cel puțin, despre cardurile astea pe care o să le introducă urgent pentru pensionari, despre care am auzit, apropo, încă pe vremea lui Voronin, când s-a plimbat d-lui la „Registru” și acolo i s-a arătat un card unic cu starea sănătății, cu banii, cu toate celea.
Igor Munteanu: „Sigur, dar asta înseamnă un sistem care trebuie să funcționeze în condiții de urgență și populația trebuie să fie educată. Și eu cred că aș avea mari rezerve față de această inițiativă de a introduce armata în calitate de ajutor pe timp de criză. Armata trebuie să stea în cazarmă și trebuie să se ocupe de alte lucruri.”
Europa Liberă: Dar cum îi oprești altfel pe gură-cască, dle Munteanu? Și acesta-i ultimul aspect care mă interesează, partea umanitară.
Igor Munteanu: „Să nu uitați că avem peste 20 de mii de angajați ai Ministerului de Interne, avem Departamentul de Servicii Excepționale, putem transfera anumite efective în subordinea lor, dar în condiții de urgență, în primul rând, autoritățile civile trebuie să se ocupe de situație și nu armata. În al doilea rând, abuzurile cred că vor crește furtunos din momentul în care noi vom aplica violența, pentru că asta-i o chestie absolut socială, din momentul în care există rezistența, mă rog, regulile pe care le impune autoritatea și autoritatea nu poate, de exemplu, să instaleze aceste reguli, populația se va zbârli și va încerca să contrapună propriile acțiuni și motive.”
Europa Liberă: Poate tocmai de asta se teme guvernul, de anarhie necontrolată și de aceea scoate înainte militarii?
Igor Munteanu: „Nu oprești anarhia cu armata niciodată. Nici în Mexic, acolo unde rețelele de narco-baroni erau la putere, n-o oprești nici în Republica Moldova.
Nu oprești anarhia cu armata niciodată
Deci, în primul rând, autoritățile civile trebuie să-și facă lucrul, trebuie să existe mai multă transparență asupra datelor și asupra informației cu privire la pacienți, nu doar consecințele care urmează sub aspectul educației medicale, dar trebuie să existe un plan de lucru clar, înțeles de populație și cu banii pe masă, bani alocați pentru situații de urgență, pentru business, pentru autorități publice, pentru persoanele care au venit în ultima vreme, peste 150 de mii de moldoveni au revenit în ultimele două săptămâni de zile în Republica Moldova, care își caută cu greu un loc acasă și, evident, ei trebuie să și-l găsească.
Noi trebuie să fim pregătiți pentru următoarea etapă de desfășurare a acestei situații de criză.”
Europa Liberă: Dl Munteanu, ultima întrebare, apelez la capacitățile Dvs. politologice și de insider. De ce totuși majoritatea parlamentară, care acum îi bicefală, cu atâta ușurință a delegat împuternicirile către această comisie și responsabilitățile și totuși nu vrea să țină frâiele, să fie sigură că nu o ia razna situația și oricând poate să intervină? Oare atâta încredere au în cei care sunt astăzi la butoane?
Igor Munteanu: „Răspunsul meu este foarte simplu: în primul rând, foarte multă nesăbuință politică; în al doilea rând, prin această mișcare cineva s-a bucurat foarte mult că poate neutraliza opoziția parlamentară; în al treilea rând, expresia veche: „După noi și potopul”. Multă lume afiliată acestei guvernări se gândește, probabil, numai cum să treacă momentul politic și să convertească prezența lor la guvernare în avantaj electoral. Mai mult de atâta nu s-au gândit.”
Europa Liberă: Și dacă iese prost în general, ei își amanetează reputația și tocmai acest viitor electoral?
Igor Munteanu: „Dacă s-ar fi gândit la reputație, acești oameni care sunt direct implicați în lucrurile urâte care s-au întâmplat inclusiv în sistemul bancar ar fi dublat eforturile pentru ca să recuperăm miliardul furat și ar fi trebuit să pună în funcțiune o justiție liberă și independentă, și profesionistă. Or, acest lucru nu s-a întâmplat și evident că interesele de castă mai degrabă au prevalat asupra interesului general.”
Europa Liberă: Iar virusul acum s-ar putea să șteargă urmele de memorie?
Igor Munteanu: „Nu cred! Nu cred că poate cineva să șteargă urmele de memorie, doar că costurile sociale, medicale și economice ar putea să fie mult mai mari decât ne putem permite în această situație. Nu trebuie să ne gândim că scopul scuză mijloacele. Europa și regiunea noastră va reveni după această endemie, dar vom avea foarte mulți oameni care vor plăti cu viața nesăbuințele guvernării.”
Europa Liberă: Eu când am spus că virusul va șterge memoria, am încercat în ghilimele să sonorizez o speranță a acestor politicieni, dar eu la fel sunt convins că virusul doar va aprofunda nemulțumirile și problema miliardului și a altor matrapazlâcuri. Abia de aștept să vă convocați dvs. în parlament ca să vorbim cu profesioniștii despre ceea ce se întâmplă și nu pe fake news-uri.
Igor Munteanu: „Sigur, din partea comisiei parlamentare noi am adresat foarte multe scrisori în ultimele zile - și comisiei, și guvernului - și așteptăm informații, pentru că Comisia controlul finanțelor publice, Comisia economică ar trebui să aibă multe întrebări la felul în care se cheltuiesc banii sau la felul în care planifică cheltuirea banilor în timpul apropiat, fără responsabilizarea actualilor guvernanți noi ne îndreptăm clar spre un dezastru.”