Există o serie de contribuții fundamentale privind înțelegerea sovietismului și post-sovietismului, încercări remarcabile de a conceptualiza și interpreta sensurile crizelor majore în universul leninist. Este și cazul operelor regretatei profesoare Karen Dawisha (1949–2018), decedată anul trecut, pe 11 aprilie. De pildă, volumul său despre originile și întemeierea regimului Putin rămâne unul devastator, colosal de informat și menit să ofere un probatoriu irefutabil privind natura mafiotică a simulacrului de stat care este astăzi Rusia.
Karen Dawisha
Cu uluitoare acribie și o pasiune impresionantă pentru documentarea celui mai mic detaliu din această arheologie a cotropirii și acaparării resurselor Rusiei de către un grup înrădăcinat în structurile KGB (devenit FSB), Karen Dawisha a scris nu doar o analiză pătrunzătoare, ci un veritabil rechizitoriu. Este vorba de o dictatură nu doar politică, ci, poate ca o cheie pentru înțelegerea acesteia, de una economică. Înainte de a cuceri puterea politică prin sordide manopere și florentine alianțe de culise, jucându-și cu talent rolul de om de încredere pentru magnați gen Berezovski (1946–2013) și Abramovici (n. 1966), câștigând suportul fiicei și al ginerelui lui Boris Elțîn, „omul fără față”, cum l-a numit Masha Gessen, a urcat treptele puterii până la poziția supremă pe care, afirma în carte Karen Dawisha, nu are nici cea mai mică intenție să o cedeze într-un viitor previzibil.
Nu există nimic senzaționalist în această sisifică deconstrucție a sistemului Putin pe care o propunea fosta directoare a Centrului Havighurst de Studii Ruse de la Universitatea Miami din Ohio. Tonul lucrării rămâne unul sobru, detaliile personalizate sunt evitate. Scopul este științific, dar implicațiile sunt, evident, morale și trimit spre zona de policy-making. Acești oameni detestă Occidentul, dar și-au investit banii în băncile vestice, își fac vacanțele în Monaco și la Biarritz, schiază în Austria și Bavaria, cumpără, la propriu, castele în Spania. Putin este Homo Sovieticus devenit miliardar cu cont bancar la Zürich. Poate că aceasta este suprema diferență dintre el și modelul asumat deschis, Andropov. Și răposatul președinte al KGB, apoi scurtă vreme secretar general al PCUS, era gata să calce pe cadavre, a făcut-o de multe ori, dar scopurile erau de altă natură. Firește, tot una malignă. Putin este un parvenit cupid, Andropov era în felul său un bolșevic din specia asceților revoluționari, nu-și visa un ceas Vacheron Constantin, se mulțumea cu unul sovietic.
Povestea începe la Leningrad, în 1975, când Vladimir (Vova) Putin intră în cadrele KGB. Lucrează în contra-spionaj, urmărește disidenții. Unii spun că îi și anchetează. Idolul său, atunci și azi, este Iuri Andropov. Mimează stilul ascetic, dar este îndrăgostit de obiecte de consum occidentale. Ajunge ofițer la Dresda, recrutează cetățeni est-germani ca agenți ai KGB. Își face amici printre ofițerii Stasi specializați în furt tehnologic. Unii aveau să devină figuri majore în băncile germane care și-au stabilit branșe în Rusia după 1991. Revine la Sankt Petersburg, intră în grațiile primarului Anatoli Sobceak, o figură proeminentă a cercurilor care se declarau reformiste și chiar democratice.
Începe marile afaceri, profită de relațiile germane. Filiera germană - reiese din Putin’s Kleptocracy—este esențială. Își trimite fiicele să urmeze liceul acolo. La fel, contează foarte mult pentru el cum e perceput în Germania. Îl cultivă pe Alexander Rahr, biograful său german, fost analist Radio Europa Liberă; acesta din urmă primește varii titluri onorifice în Rusia, are acces privilegiat la Putin. Timp în care are loc sugrumarea libertății de expresie...
Averea lui Putin și a cercului său (siloviki) de foști kaghebiști leningrădeni crește exponențial, atinge cote astronomice. Își construiește palate, are ceasuri în valoare de 700.000 de dolari. Timp în care afișează o figură ermetică, impenetrabilă. Convinge Vestul că este angajat în „războiul împotriva terorii”, timp în care duce un război împotriva memoriei și a societății civile în propria sa țară. George W. Bush se uită în ochii săi și simte că poate avea încredere în el. Mai târziu, Barack Obama merge într-o direcție similară când proclamă nevoia de „reset”, de a-i mai da o șansă lui Putin.
Cartea nu pretinde că ar oferi o radiografie exhaustivă a sistemului politic din Rusia contemporană, ci un instrument de înțelegere a naturii acestuia. Chiar și așa, Cambridge University Press a decis să nu o publice în Anglia, deși Karen Dawisha era o autoare de succes a acelei edituri. Legile britanice pe tema defăimării sunt intimidante. Dictatorii de pretutindeni se folosesc cinic de ele. Nu e vorba doar de CUP. Nici Simon and Schuster, editorul american, nu a difuzat-o în Anglia. Șansa cea mare a fost că Edward Lucas, directorul săptămânalului The Economist, auzind despre aventura legată de CUP, a făcut povestea publică în paginile revistei pe care o conduce (vezi articolul „A book too far”, 2014). Așa s-a născut, în mai puțin de trei zile, contractul cu gigantul editorial american. Cartea a fost preluată de Alice Mayhew, legendară ca redactor.
Odată publicată, lucrarea s-a bucurat de recenzii ultra-elogioase. O menționez aici pe aceea semnată de Anne Applebaum în The New York Review of Books („How He and His Cronies Stole Russia”, decembrie 2014). Teza cărții este tranșantă și clară: regimul Putin nu s-a născut în chip accidental, prin voia hazardului, ci este rezultatul unei strategii sistematice de acaparare a celor mai importante resurse ale Rusiei, de la exorbitanta cantitate de valută forte a defunctului PCUS, depozitată în bănci occidentale, la petrol și gaze naturale. „Gazprom” este într-adevăr casa lui Putin.
Avem aici o lectură tulburătoare și vital necesară în aceste timpuri când unii încearcă să justifice nejustificabilul și să găsească tot felul de scuze și alibiuri pentru un regim autoritar, cleptocratic, corupt până în măduva oaselor, agresiv, militarist, represiv și expansionist. Un regim care, când întâlnește critici ce nu pot fi domesticiți, recurge la orice mijloace spre a-i amuți, inclusiv la crimă. Scrierile profesoarei Karen Dawisha rămân relevante mai ales astăzi, când modelul iliberal tinde să fie emulat de partide și mișcări din Europa și de pretutindeni...