La Liceul Principesa Natalia Dadiani din sectorul Buiucani al Chișinăului, desemnat centru de examen, au venit pentru a susține examenul la istorie 32 de elevi de la două instituții de învățământ din apropiere, însoțiți de profesorii lor.
„Orice examen este un stres, mai ales când îl susții într-o altă școală”, a spus Europei Libere profesoara Tatiana Stelmah de la Liceul Evrika.
Profesoara de la liceul „Evrika”, Tatiana Stelmah, a venit să-și susțină elevii în fața centrului de examene de la liceul „Principesa Natalia Dadiani”, Chișinău, 4 iunie 2026
Autoritățile spun că măsura pusă în practică în premieră are scopul să asigure condiții similare pentru toți elevii și să reducă cheltuielile de organizare a examenelor de absolvire a gimnaziului.
Dar profesoara de la Evrika spune că ar face exact inversul, creând condiții inegale. „De ce unii susțin examenul în școala lor, iar ceilalți trebuie să susțină în altă școală?”, întreabă Stelmah.
Unii absolvenți au fost însoțiți de părinți. „Erau un pic stresați, de aceea mi-am luat câteva ore libere de la serviciu ca să vin aici să o susțin pe fiica mea, sper să fie tot bine”, a spus una dintre mamele adunate pe treptele Liceului „Principesa Natalia Dadiani”.
175 de elevi, inclusiv 10 vorbitori de limbă rusă, vor susține examenele în acest liceu, a spus Europei Libere directoarea instituției, Valentina Țîpu. Sălile de examen sunt amplasate la un singur etaj, iar în fiecare clasă se află și câte doi asistenți.
„De la Liceul Evrika au venit 10 elevi, iar de la Liceul Moldo-Finlandez – 22. Ceilalți 143 sunt elevii noștri. Au fost foarte organizați, probabil și datorită administrațiilor acestor instituții, care au colaborat pentru organizarea unui singur centru de examen. Rezultatele însă depind de cum au învățat și cum vor scrie”, spune Țîpu.
Directoarea liceului „Principesa Natalia Dadiani”, Valetina Țîpu, în fața instituției pe care o conduce, Chișinău, 4 iunie 2026
Ce spune Ministerul Educației
Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a declarat pentru Europa Liberă că au fost constituite 92 de centre de examen, iar circa 300 de elevi vor susține examenele în alte școli decât cele în care au învățat.
„În unele școli, inclusiv din Chișinău, sunt foarte puțini elevi. De exemplu, există gimnazii cu doar trei elevi în clasa a IX-a. Doar elevii școlilor din suburbii vor rămâne în instituțiile lor, indiferent de număr, pentru că nu au acces la microbuze școlare”, a explicat Ivanov.
Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4–15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Următorul examen este programat pentru 8 iunie, la matematică.
Testele vor fi verificate în patru Centre Republicane de Evaluare din municipiul Chișinău, de către cinci Comisii Republicane de Evaluare. Rezultatele vor fi afișate pe 25 iunie în centrele de examen.
Elevii vor putea depune contestații în aceeași zi, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 3 iulie 2026.
Anul trecut, circa 13% din elevii de clasa a IX-a nu au promovat examenele de absolvire a gimnaziului.
Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat la examenul de matematică și la cel de limba și literatura română susținut de elevii alolingvi. În raionul Glodeni, de exemplu, patru din zece elevi au luat note negative la matematică.
Pentru a remedia situația, pe lângă lecțiile gratuite de pregătire la matematică oferite de anul trecut, autoritățile din educație au introdus anul acesta și meditații gratuite la limba și literatura română pentru elevii care au altă limbă maternă.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te