Irakli a relatat că i s-a refuzat intrarea în Chișinău într-un videoclip postat pe Instagram. Interpretul susține că interdicția de intrare în Moldova are o conotație politică, iar organizatorii concertului i-ar fi dat asigurări că va putea intra pe teritoriul țării fără probleme.
El a mai menționat că în trecut nu i s-a permis să intre în Moldova pentru a susține un concert organizat de „forțele de opoziție” în Orhei și Bălți. Eveniment care fusese organizat de oligarhul anunțat în căutare, Ilan Șor. Irakli a subliniat că intenția sa nu era de a susține vreo forță politică, dar a criticat autoritățile de la Chișinău pentru refuzul de a-i permite intrarea în țară.
Irakli a mai povestit că a petrecut „un anumit timp” în aeroportul din Chișinău pe 10 februarie, declarând că va contesta decizia în instanță, deoarece motivul refuzului nu-i este clar. Interpretul rus spune că a consultat deja avocații cu privire la acest aspect, precizând că i s-ar fi încălcat dreptul de a se vedea cu fanii săi.
„Am făcut tot ce am putut. Am aterizat, nu e responsabilitatea mea că concertul nu va avea loc”, a spus el.
Ofițerul de presă al poliției de frontieră, Raisa Novițchi, a declarat pentru Europa Liberă că interpretul „nu a îndeplinit condițiile de intrare”.
Potrivit serviciului georgian al Europei Libere, în ultimii trei ani, interpretul rus locuiește în Georgia, unde a deschis un restaurant și o agenție imobiliară.
În ultimele 24 de ore, 22 de persoane nu au fost admise pe teritoriul Moldovei.
În august 2023, muzicianului Goran Bregovic i s-a interzis intrarea în Moldova. Iar în vara anului 2022, concertul lui Filip Kirkorov, care intenționa să cânte la un eveniment organizat de Ilan Șor, a fost amânat.
### Vezi și... ### Goran Bregović și Poliția de Frontieră confirmă Europei Libere: interpretul nu a călcat la Chișinău