Serviciul protecție internă și anticorupție al Ministerului de Interne a anunţat inițierea unei anchete interne privind acțiunile poliției împotriva unioniștilor pe 1 septembrie, când a fost aplicată forța față de participanții la Marșul Centenarului de celebrare a unirii din 1918. Dar serviciul a sugerat deja într-un comunicat că intervenția a fost justificată pentru că „protestatarii au blocat un drum public, care constituie o acțiune ilegală”. Unioniştii şi-au reluat azi la o conferinţă de presă criticile faţă de intervenţia în forţă a poliţiei şi au anunţat că vor depune plângeri penale împotriva „abuzurilor” forţelor de ordine.
Your browser doesn’t support HTML5
Deputatul român Constantin Codreanu a declarat că este penibil și ridicol modul în care autoritățile din R. Moldova au acționat la evenimentele organizate în cadrul Marii Adunări Centenare, începând de la reţinerea timp de două nopţi a unioniştilor la vama Leușteni, continuând cu sechestrarea autocarelor care au însoţit participanţii la Marşul Centenar şi până la agresarea de către mascaţi a celor care au vrut să deblocheze acele autocare. „Asistăm la niște abuzuri care se fac pe față şi la moartea democraţiei în R. Moldova”, a spus Codreanu, el fiind printre cei agresaţi de poliţie în data de 1 septembrie.
„Faptul că am fost atacaţi, bătuţi, luaţi pe sus fără niciun fel de explicaţii demonstrează că actualul regim este în agonie.”
Deputatul român a reiterat că va cere sistarea ajutoarele financiare românești pentru Guvernul R. Moldova.
Unioniştii susţin că abia după altercaţiile cu forţele de ordine li s-a comunicat motivul blocării celor trei autocare care le-au însoţit la Marşul Centenar şi care pe lână lucrurile personale ale participanţilor mai conţineau şi materiale istorice expoziţionale despre unire. Ei au cerut să li se ofere informaţii despre persoana care ar fi apelat la poliţie şi a atenţionat că în autobuze s-ar afla explozive şi alte obiecte periculoase.
Într-un demers adresat poliţiei şi MAI, ei mai cer să li se explice de ce autobuzele au fost transportate în diferite locaţii din moment ce se considera că acestea ar reprezenta pericol şi de ce acestea au trebui transportate tocmai la Străşeni pentru a fi verificate dacă ar conţine obiecte interzise. Precum şi de ce cetăţenii români participanţi la Marşul Centenar au fost somaţi în seara zilei de sâmbătă să părăsească în regim de urgență hotarele Republicii Moldova. Aceştia fiind însoțiți de 4 blindate și câte 2 mascați în fiecare autocar anterior reţinut şi în care nu s-au găsit explozibile, s spus Vlad Bileţchi, preşedintele „Asociaţiei Onoare, Demnitate şi Patrie”. El a mai precizat că după ce va obţine un răspuns oficial la aceste solicitări se va adresa în instanţă.
### Vezi și... ### Igor Boţan: „Forțele de ordine trebuie să aibă un comportament discret și să nu facă exces de zel”„Cine va răspunde pentru aceste lucruri urmează să vedem în momentul în care vom primi un răspuns, dar urmează cu siguranţă să-l primim pentru că legea cu privire la petiţii îi obligă să ne răspundă în 30 de zile. În acel moment ne vom adresa în instanţa de judecată. În cazul în care vom obţine o amendă, o vom contesta, aşa cum am făcut-o anterior şi vom câştiga fie aici, fie la CEDO.”
Organizatorii manifestaţiei centenare au condamnat şi modul în care au acţionat forţele de ordine în seara zilei de 1 septembrie. În timp ce unioniştii îşi continuau manifestaţia în PMAN a fost deconectată lumina. În preajma clădirii guvernului erau mobilizaţi foarte mulţi poliţiştii, unii purtând arme de luptă, inclusiv automate, care, spun juriştii, sunt interzise în cadrul întrunirilor.
Președintele Blocului Unității Naționale, Ion Leaşcenco, a spus că poliţia le-ar fi anunţat că dacă nu se retrag din piaţa vor fi evacuaţi cu forţa la ora 23:
„Drept dovadă la cele spuse în seara zilei de 1 septembrie erau câteva sute de poliţişti. Probabil erau câte 20 de reprezentanţi ai forţelor de ordine pentru fiecare participant din piaţă. Ca intimidările şi provocările să fie şi mai mari a fost deconectată lumina. Când am întrebat cauza, ni s-a spus că astfel nu se vor putea infiltra provocatori printre noi.”
Unioniştii susţin însă că nu au intenţionat să blocheze traseul...
Inspectoratul General al Poliţiei nu a comentat deocamdată noile critici formulate de unionişti. Serviciul protecție internă și anticorupție al Ministerului de Interne a anunţat în ajun inițierea unei anchete interne privind acțiunile poliției împotriva unioniștilor, sugerând însă că intervenția a fost justificată pentru că „protestatarii au blocat un drum public, care constituie o acțiune ilegală”. Unioniştii susţin însă că nu au intenţionat să blocheze traseul, dovadă fiind că doar nouă din cele câteva sute de participanţi la manifestaţie au mers la bariera Sculeni în încercarea de a debloca autocarele.
Mai multe partide din opoziţie au condamnat în ajun comportamentul organelor de drept în raport cu unioniştii.
Mai multe ONG-uri de la Chişinău au publicat azi o declaraţie în care califică acţiunile poliţiei împotriva participanților la Marșul Centenar drept excesive. „Condamnăm acțiunile disproporționate și provocatoare ale poliției, care a sechestrat autobuzele și a intervenit în forță, deconectarea luminii în locul desfășurării manifestațiilor și intimidarea participanților prin prezența masivă și înarmată a poliției și trupelor speciale de intervenție”, se spune, între altele, în declaraţia ONG-urilor.