Mandatul primarului ales Andrei Năstase nu a fost validat de prima instanță, iar rezultatele alegerilor anticipate din Chişinău au fost declarate nule. Într-o primă reacție, Andrei Năstase a spus că va contesta decizia la Curtea de apel. Un punct de vedere al scriitorului şi comentatorului politic Igor Volniţchi despre această răsturnare de situaţie.
Your browser doesn’t support HTML5
Europa Liberă: Aşadar, domnule Volniţchi, ieri seara, aproape de zece, după ore în șir de deliberări, judecătoarea Rodica Berdilo a anunțat că rezultatele alegerilor locale sunt nule şi nu a validat mandatul primarului ales Andrei Năstase. Întâi de toate, va surprins această decizie?
Igor Volniţchi: „Doar uşor, mai bine zis puţin de tot pentru că, dacă vă amintiţi, în urmă cu mai dine de două luni, înainte de startul campaniei electorale, am publicat împreună cu colegii o analiză politică în care erau trecute în revistă posibilele scenarii post-electorale după alegerile primarului capitalei. Unul din aceste scenarii, dacă nu greșesc chiar primul sau al doilea, era că în cazul în care puterea nu va fi satisfăcută. Nu-i vor conveni rezultatele acestor alegeri, ele vor fi invalidate sub anumit pretext. Mai puțin conta pretextul. În cazul de faţă am avut această contestație depusă de Ion Ceban, ex-candidat la primăria capitalei. În situația lui Ion Ceban putea fi oricine - şi domnul Codreanu, şi domnul Munteanu, şi doamna Apostolova, care şi ea a avut pretențiile ei în momentul excluderii din cursă. Conta motivul şi mai puţin conta cine se adresează. De aceea, pe mine nu prea m-a surprins această decizie pentru că mă aşteptam că ar putea fi şi un astfel de scenariu.”
Europa Liberă: Şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise. Dvs. vă este limpede ce stă la baza deciziei de anulare a rezultatelor scrutinului?
Igor Volniţchi: „Nu. Evident că putem face doar unele presupuneri. Eu mizez că multă lumină în acest caz va fi făcută astăzi de către cele două părţi vizate în procesul respectiv. Domnul Ceban a anunţat deja că va veni cu o conferinţă de presă în care îşi va expune poziţia mai detaliat. Ieri am văzut o reacţie mai mult sau mai puţin rapidă, sumară. Domnul Năstase probabil că va deschide azi unele paranteze cu atât mai mult că dumnealui spunea că el şi colegii urmează să ia în dezbatere această decizie, să vadă în detalii care sunt argumentele, să meargă pe cale legală să o conteste. Cred că astăzi lucrurile vor deveni mult mai clare, deşi nu clare până în definitiv. Ceea ce contează e că Ion Ceban şi Andrei Năstase chiar fiind scoşi în prim plan nu ei sunt cei care beneficiază sau au de pierdut de pe urma acestei decizii. Beneficiarul acestei decizii este în umbră şi el putem presupune că este guvernarea de la Chişinău care a încercat să omoare trei iepuri dintr-o lovitură. În primul rând a încercat să îngrădească accesul lui Andrei Năstase la Primărie. Bine, poate nu total, poate se va reveni pentru că există şi alte
Dacă opoziţia nu va da o ripostă, dacă oamenii nu vor ieşi la anumite proteste, guvernarea va fi într-un fel încurajată să meargă pe un scenariu similar şi în toamnă...
instanţe, iar între timp, după cum spuneau Andrei Năstase şi cei din echipa sa, la Primărie se întâmplă lucruri stranii în diferite domenii. Probabil se ascund nişte capete în apă. Probabil se creează anumite situaţii anticipând alte evoluţii ale evenimentelor. Aceasta este prima faţetă sau primul iepure – tergiversarea sau blocarea accesului lui Andrei Năstase la primărie. A doua faţetă eu presupun că este compromiterea totală a lui Ion Ceban şi a socialiştilor. Până la urmă această decizie într-un fel îi compromite deoarece îi asociază cu guvernarea care, putem presupune, stă în spatele deciziei respective. În al treilea rând, probabil guvernarea testează acum care reacţia societăţii, care este ponderea mișcării protestatare. De modul în care va reacţiona acum strada, de modul în care va reacţiona opoziţia depinde foarte mult şi situaţia pe care modelează guvernarea după viitoarele alegeri parlamentare. Dacă opoziţia nu va da o ripostă, o replică pe măsură, dacă oamenii nu vor ieşi la anumite proteste, guvernarea va fi într-un fel încurajată să meargă pe un scenariu similar şi în toamnă, după alegerile parlamentare.”
Europa Liberă: Domnule Volniţchi, înţeleg că Dvs. sugeraţi că această decizie e mai curând una politică, decât juridică? Pentru că, dacă e să ne amintim, şi rapoartele de monitorizare a ambelor tururi ale scrutinului nu au scos la iveală nereguli de natură să afecteze rezultatele scrutinului, cu atât mai mult Consiliul electoral de circumscripţie a recomandat validarea alegerilor, iar decizia instanţei se pare că a mirat până şi pe cel care a pierdut alegerile Ion Ceban.
Igor Volniţchi: „Da, am văzut că se arătase şi dumnealui surprins şi chiar a declarat acest lucru că nu e corectă decizia în raport cu el. Chiar îmi este interesant care vor fi argumentele dumnealui. Cât privește caracterul politic al deciziei, nu vreau să acuz pentru că nu am probe, nu vreau să insinuez nimic, dar totuşi pretind că am capacitatea de analiză. Iar capacitatea de analiză îmi spune acum că în ultimii ani nu a existat nici o decizie a instanțelor de judecată care au vizat procesul politic şi cel electoral din R. Moldova care să nu fi fost în favoarea guvernării. Deci concluzia se cere de la sine. Bine, o mică paranteză, a existat acea decizie legată de referendumul iniţiat de Andrei Năstase şi echipa sa. Atunci a fost decizia doamnei Monica Manole. Ce s-a întâmplat şi cu decizia şi cu doamna respectivă ne aducem bine aminte. Prin urmare putem deduce că pe parcursul ultimilor ani nu a existat nici o decizie, inclusiv cea de ieri, care să nu convină într-o formă sau alta guvernării.”
Europa Liberă: Decizia e bazată pe mai multe contestaţii ale socialiştilor. Cea pe care se punea marea miză era pretinsa agitație electorală din partea unor politicieni români în favoarea lui Năstase. Dar ne amintim că aceasta contestație a fost respinsa anterior de justiției. Iar pe masa judecătoarei care a invalidat rezultatele scrutinul s-a aflat până la urma doar contestația ca Năstase ar fi îndemnat la vot în ziua scrutinului. Va mai aduceți aminte cazuri în care alegerile să fi fost declarat nule din acest motiv?
Pe parcursul ultimilor ani nu a existat nici o decizie, inclusiv cea de ieri, care să nu convină într-o formă sau alta guvernării...
Igor Volniţchi: „Nu, nu au mai fost astfel de cazuri. Îmi este absolut clar ce a făcut Ion Ceban. Era şi logic să procedeze astfel, Ion Ceban are un număr impunător de alegători în spate, cei care l-au susţinut în primul tur şi în turul doi. El a semnalat aceste nereguli şi pe parcurs. Ion Ceban ca orice politician nu putea ceda Primăria aşa uşor. El trebuia să folosească toate posibilităţile legale, politice, publice ş.a. pentru a-şi apăra şansa până la urmă. Altfel nu ar fi fost înţeles de electoratul său. Se pare însă că cineva, şi când zic cineva îi am în vedere pe cei de la putere, pe cei care au stat în spatele acestei decizii judecătorești, au hotărât să speculeze pe situaţia respectivă şi după cum spuneam mai sus să omoare trei iepuri dintr-o lovitură. Eu îl consider pe Ion Ceban o victimă a acestor jocuri politice. repet, chiar îmi e interesant cum va califica dumnealui astăzi situația în care s-a pomenit. Cât privește continuarea, nu știu, dar admit orice. Totul depinde de modul în care va reacționa opoziția şi strada, inclusiv de modul în care va reacționa Ion Ceban, deoarece socialiștii zic că tot sunt opoziție în R. Moldova şi pretind la preluarea puterii. Mai este un moment foarte şi foarte important. Ion Ceban reprezintă un partid care are şi el puternice afilieri internaţionale. Făcând aceste adresări în instanța de judecată dumnealui a hotărât să-şi securizeze partidul din care face parte în perspectiva alegerilor parlamentare. Dacă acum instanţa de judecată ar fi zis că aceste încălcări nu sunt de natură să influenţeze rezultatele alegerilor şi cu atât mai mult să servească drept motiv pentru declararea lor drept nule, atunci socialişti ar fi avut un spaţiu de manevră mult mai larg în perioada electorală şi post-electorală mă refer la alegerile parlamentare. Acum socialiştii au văzut cât de periculoasă este această abordare în baza propriei adresări în instanţa de judecată. Prin urmare vor fi mult mai prudenţi cu folosirea în alegerile parlamentare a parteneriatelor externe pe care le au în primul rând cele din Rusia, cele legate de preşedintele Putin, cele care vin din est pentru că aici e vorba şi de factorul numit Uniunea Eurasiatică, e vorba şi de relaţia uşor privilegiată pe care o au cu factori de decizie din Belarus ş.a.m.d. Prin urmare, comportamentul lui Ion Ceban a fost absolut logic, dar, repet, cineva a profitat de poziţionarea sa post-electorală.”
Europa Liberă: Totuşi să ne amintim că în campania prezidenţială au existat imagini cu Igor Dodon şi Vladimir Putin şi atunci alegerile au fost validate. Domnule Volnişchi, unii spun că e de fapt un cadou această invalidare pentru Andrei Năstase pentru că îi va creşte ratingul. Cunoscând multiplele probleme ale municipalității, credeți ca Năstase obținea mai multa popularitate în funcția de primar sau în situația în care e înlăturat deocamdată de la aceasta funcție?
Comportamentul lui Ion Ceban a fost absolut logic, dar cineva a profitat de poziţionarea sa post-electorală...
Igor Volniţchi: „Evident că victimizarea prin care trece acum Andrei Năstase provocată inclusiv de această decizie judecătorească cu substrat politic îl ajută foarte mult. Împărtășesc ideea că Andrei Năstase acum în postura în care este şi el, şi partenerii săi de la PAS, şi PPDA, şi în genere dreapta pro-europeană are şanse mult mai mari după această decizie deoarece decizia respectivă le consolidează electoratul. Ea vine să confirme că ei, dreapta pro-europeană, inclusiv Andrei Năstase, Maia Sandu, sunt percepuţi ca o forţă de temut de către actuala guvernare. este un mesaj foarte puternic pentru electoratul de dreapta, cel pro-european. Revenind la debutul discuţiei când m-aţi întrebat dacă m-a surprins această decizie şi am zis că nu prea pentru că nu o excludeam, totuşi, până în ultimul moment am mizat pe capacitatea de analiză a celor care consultă actuala guvernarea, ca să nu zic conducerea acestui partid. O analiză sumară arăta că e mult mai potrivit să-l laşi pe Andrei Năstase să intre în funcţie şi eventual să mizezi că nu va face faţă unor probleme şi să contrapui aceste rezultate ale lui Andrei Năstase cu rezultatele guvernării în general, să vii în alegeri şi să creezi un tablou oarecare şi să încerci să-i șubrezești imaginea, pozițiile electorale, decât să-l victimizezi acum. Pentru mine este absolut ilogic ceea ce a făcut guvernarea. Repet, nu mă tem să zic că se vede urma guvernării în spatele acestei decizii. Era mult mai logic ca cei de la guvernare să-l lase în pace pe Andrei Năstase şi să-i lase pa oameni să facă anumite concluzii despre capacitatea sa şi a echipei sale de a administra un municipiu şi eventual să facă unele paralele dintre administrarea municipiului şi cea a ţării în general. Dar nu a fost să fie şi eu chiar nu înţeleg. E un fel de miopie politică şi lipsă totală de capacitate de analiză.”
Europa Liberă: Totuși e vorba despre o decizie a primei instanţe. Admiteți o răsturnare de situație la Curtea de Apel unde decizia va fi contestată de Andrei Năstase?
E un fel de miopie politică şi lipsă totală de capacitate de analiză...
Igor Volniţchi: „Da, cu siguranţă, totul depinde, repet, de reacţia opoziţiei şi cea a străzii. Reacţia străzii mai mult contează. Ultimul protest care cât de cât a pus pe jar guvernarea a fost cel din aprilie 2016, dacă nu greşesc, cel de Duminica Floriilor care era tocmai în perioada în care Curtea Constituţională a decis revenirea la alegerea preşedintelui de către întreg poporul. După aia masa protestatară a fost în continuă scădere şi ea nu a putut fi revigorată nici măcar de modificarea sistemului electoral, de tentativele opoziţiei pro-europene de a scoate în stradă oamenii. Ne amintim de acel ciclu de proteste care până la urmă nu prea a dat efectul scontat de organizatori. Acum dacă proteste vor urma şi nu vor fi de amploare evident că guvernarea se va simţi încurajată să influenţeze, dacă poate evident, dar noi presupunem că are unele posibilităţi în acest sens, şi deciziile instanţelor ulterioare, Curtea de Apel, eventual Curtea Supremă de Justiţie. Dacă însă protestul va fi unul de amploare, dacă reacția opoziției va fi una mai amplă decât cea aşteptată de guvernare, dacă vor urma anumite mesaje critice din exterior, dacă aceasta va influența cumva finanțarea Moldovei etc., atunci evident că guvernarea ar putea influența ușor deciziile instanțelor ulterioare astfel încât să fie validat mandatul lui Andrei Năstase. Repet însă că greşeala guvernarea deja a făcut-o pentru că l-a victimizat puternic pe Andrei Năstase şi indiferent de deciziile ulterioare ale instanţelor, Andrei Năstase, Maia Sandu şi în general dreapta pro-europeană intră pe val în campania electorală a alegerilor parlamentare care va începe în scurt timp.”