Expertul de la IDIS Viitorul, Ion Tăbârță, spune că semnarea celor patru protocoale dintre Chişinău și Tiraspol este doar un început de drum și că se va putea vorbi despre rezultate concrete doar în momentul în care prevederile acestor documente vor fi puse în practică.
Your browser doesn’t support HTML5
Interviu cu Ion Tăbârță
Europa Liberă: Cele patru protocoale semnate sâmbătă de Chişinău și Tiraspol conțin niște probleme care sunt în discuție de foarte mult timp și iată că acum, fără să fie anunțat ceva în prealabil, cumva într-un mod surpriză, au fost semnate documentele respective. Cum s-a întâmplat lucrul acesta. De ce?
Ion Tăbârță: „Este foarte interesantă maniera în care s-a făcut acest lucru. În esență ceea ce s-a semnat este, în linii mari, protocolul de la Berlin din iunie 2016. Evident că subiectul nu este nou, s-a discutat foarte mult asupra acestui subiect, dar, totodată, există și anumite neînțelegeri care nu permiteau semnarea in corpore a așa-numitului protocol de la Berlin. Această semnare la pachet cumva a luat prin surprindere foarte multă lume.
Ion Tăbârță
Dacă e să privim la suprafață, putem să spunem că este un moment pozitiv. Evident că discuțiile privind această semnare au fost purtate mai curând în culise, departe de ochii lumii. Îmi vine greu să cred că aici nu am avut un acord al Moscovei care să gireze acțiunile Transnistriei.
Așteptăm să vedem care sunt toate pietrele subterane ale acestor înțelegeri – pentru că în mod sigur mai există și alte aspecte aici pe care noi le cunoaștem mai puțin.
Dar totodată trebuie să specificăm că este doar un început de drum. Trebuie să vedem cum ceea ce s-a semnat acum va fi realizat. Mai degrabă este o intenție de a realiza ceva decât o realizare propriu-zisă.”
Europa Liberă: Văzusem pe rețelele de socializare o postare a fostei negociatoare din partea Tiraspolului, Nina Ștanski-Șevciuk, care spunea că aceste documente sunt o cedare și care își exprima compasiunea pentru actuala echipă de negociatori de la Tiraspol. Din punctul Dumneavoastră de vedere, până la urmă situația creată avantajează Chişinăul sau Tiraspolul?
Ion Tăbârță: „Mai degrabă este o situație de egalitate. Aceste înțelegeri nu se referă la soluționarea politică a conflictului, cel puțin nu la aspectele lui globale. Mai degrabă se referă la niște aspecte cotidiene, dar foarte importante pentru cetățenii de rând, pentru acei locuitori care trăiesc pe ambele maluri ale Nistrului. Și copiii care învață în acele licee cu predare în grafie latină au nevoie de un regim mai uman, să zic așa, dar și acei tineri din regiunea transnistreană care învață în școlile subordonate regimului neconstituțional de acolo desigur că au nevoie și ei de un viitor – aici mă refer la subiectul apostilării diplomelor. Exact același lucru se referă și la pământuri.
Pentru cetățeanul de rând, pentru cei care locuiesc acolo aceste protocoale, aceste documente semnate sunt foarte importante.
Reacția dnei Ștanski surprinde prin duritatea poziționării și a criticii, pentru că situația nu se referă la aspecte globale ale reglementării conflictului politic transnistrean, nu vorbim despre cedări majore aici, despre un statut al regiunii transnistrene sau ceva similar. Totuși, reacția poate fi pe deplin înțeleasă sau explicabilă dacă ne uităm la relația pe care o are fostul șef al administrației, Evgheni Șevciuk, cu actualul șef al regiunii: este foarte bine știut că dl Șevciuk este acum în opoziție dură, el este în căutare, el este nevoit să se refugieze în afara regiunii.
Ar fi fost interesat care ar fi fost reacția dnei Șevciuk dacă aceste protocoale ar fi fost semnate în perioada în care dl Șevciuk se refugia la Chişinău. Acum, când el este plecat de aici, ea își permite să aibă o retorică mai dură.”
Europa Liberă: Atât liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuk, cât și președintele Igor Dodon și-au asumat meritele pentru semnarea acestor documente. Dvs. cum credeți, cui îi aparține meritul de fapt?
Ion Tăbârță: „Dacă e să vorbim decizional, politic, aici în interiorul Republicii Moldova, pe malul drept al Nistrului desigur că principalul merit îl are președintele PD, Vlad Plahotniuc, – știm că partidul condus de el este partid de guvernare și știm foarte bine greutatea pe care o au deciziile din interiorul partidului asupra actului de guvernare.
Ceea ce spune președintele Dodon mai degrabă se referă la acel lobby la Moscova pe care l-a făcut el pe parcursul perioadei de când este președinte al Republicii Moldova. Desigur că tot ce face președintele Dodon are un scop major și anume folosirea instituției Președinției pentru o poziționare cât mai avantajoasă a Partidului Socialiștilor pentru alegerile parlamentare de anul viitor, pentru a-și asigura guvernarea.
Dar noi nu putem să excludem aici o versiune de compromis. Deși la retorică în materie de politică externă cele două partide conduse de acești doi politicieni se află pe poziții antagoniste, în realitate există suspiciuni nu fără temei că aceste partide ar coabita politic pentru a-și asigura dividende politice cât mai mari. Nu este exclus că pe acest subiect, dacă vorbim despre decizii luate în culise, să fi existat cel puțin anumite eforturi comune ale celor doi în vederea semnării acestor înțelegeri cu partea transnistreană.”