Interviuri comandate: puterea și circulația informației

În unele culturi, precum în SUA, dreptul jurnaliștilor de a solicita și obține informații este absolut, de aceea a surprins foarte neplăcut tentativa lui Donald Trump de a exclude de la conferințele sale de presă niște reporteri care nu îi conveneau. Într-o asemenea cultură, e greu de încadrat o inițiativă cum a fost cea luată în Franța, în timpul președinției lui François Hollande, când în 2013 s-a pus un embargo pe comunicarea cu presa și s-a decis că niciun ministru nu va mai putea da un interviu fără acordul premierului (atunci: Jean-Marc Ayrault).

Interviuri comandate: puterea și circulația informației

Deja, de mai multă vreme, atunci, miniștrii francezi nu dădeau interviuri dacă nu primeau promisiunea că vor putea citi integral textul transcris înainte de publicare. Deseori, pasaje întregi erau rescrise, sau răspunsuri deja date – tăiate sau modificate.

Sigur, există o mare cultură europeană în care politicienii cer întrebările înainte și au voie să citească și să cenzureze rezultatul: Germania. În Germania, asta e o obligație pentru jurnaliști, înscrisă în codul deontologic. Lucrul poate duce la situații foarte complicate, cum a fost atunci când un cotidian german pentru care am lucrat o vreme a obținut un interviu cu Angela Merkel.

Interviul a decurs bine și era foarte viu, Merkel vorbind de pildă despre copilăria ei în DDR, în fosta Germanie comunistă. Transcris, i-a fost trimis textul, iar multe zile după aceea ziarul a tot așteptat aprobarea, stând, zile la rând, până noaptea târziu, cu prima pagină deschisă și albă.

Când a venit textul aprobat, am înghețat cu toții: nu mai rămăsese absolut nimic din ceea ce dădea viață interviului. Nimic despre tinerețea lui Merkel, nimic din vorbele pe care le spusese cu gura ei. Un interviu rescris sec, tern, ca un comunicat oficial al guvernului.

Există apoi și cazuri grotești, extreme, precum acel diplomat român care nu doar mi-a cerut întrebările interviului înainte, dar m-a lăsat să aștept 6 (șase) luni, timp în care i-a venit până la urmă textul răspunsurilor de la minister de la București, răspunsuri pe care mi le-a citit, textual, de pe hârtie, la microfon. M-am întrebat întotdeauna cum ar fi făcut dacă aș fi lucrat pentru o televiziune, iar nu pentru un radio, unde lucrurile astea nu se văd.

Fiind însă vorba de Franța, embargoul comunicațional din 2013 căpătase o altă dimensiune, căci vorbim acolo despre una din țările pe care se bazează istoria democrației moderne.

Sigur, nu poți fi bun politician dacă nu ești bun manipulator. De altfel, a spune „bun manipulator” e redundant. Un manipulator este „bun" prin definiție, altfel nu ar putea manipula. Pare un raționament circular, dar viața reală este un asamblaj de truisme. Unul din acestea fiind că o bună parte din semenii noștri se arată a fi doar manipulatori ratați; normalitatea lor e o formă de eșec. Sunt inofensivi din neputință.

Arta interviului

Asa-numita arta a interviului de radio nu este, așadar, un dar natural. E vorba mai degraba de o serie de tehnici retorice care se dobandesc incetul cu incetul. Nu toti ziaristii stiu sa ia un interviu pentru radio, întrucât nu e ceva instinctiv. Trebuie mai întâi gasita o structura, un plan spre ce va merge interviul, spre ce va trebui scos de la omul acela...

Un interviu pentru tipar e mai simplu, poate fi rescris, te poti juca cu frazele, introduce descrieri si digresiuni. La radio, insa, întrebarile trebuie sa curga una din alta in mod logic, iar structura sa nu fie simtita ca rigida. Apoi, fiind vorba de sunet, ziaristul trebuie sa aiba la indemana si ceva in rezerva in cazul in care intervievatul o ia razna spre subiecte neprevazute si neinteresante. Toate astea, desigur, dînd intregului dispozitiv sonor un aer natural, de conversatie spontana.

O alta regula, presupusa a fi fundamentala, este că persoanei intervievate nu i se trimit intrebarile dinainte, pentru ca altfel interviul devine un soi de recitare al cărei ton nenatural se aude deîndată (cum a fost în cazul diplomatului român despre acre am vorbit). Ar mai fi apoi si o lipsa de sinceritate fata de ascultatori, care cred ca totul se petrece in direct si improvizat. Cei mai multi ascultatori nici nu isi inchipuie ce teanc de hîrtii au in fata ziaristii de radio atunci cind se aseaza la microfon.

Toate aceste reguli sunt însă teoretice si aplicate sistematic mai mult de începători. Si eu eram plin de ele, acum vreo doua decenii. A trebuit o data sa fac un interviu in Bruxelles cu un important politician belgian, o persoana cheie atunci, însă un om complicat, un intelectual egocentric, ce tocmai fusese implicat intr-o afacere de corupție, luare de mită nedovedită, însă omul era indispensabil in coalitia guvernamentala. L-am sunat si mi-a raspuns ca imi da un interviu, dar mi-a cerut sa-i trimit intrebarile.

I-am spus, grav, la telefon, ca politica postului nostru de radio e de a face totul spontan. A oftat exasperat si mi-a zis sa vin totusi, daca a apucat sa spună da.

Ajuns acolo, omul s-a dovedit rece si aproape ostil. Raspunsurile lui erau monosilabice. „Daca se prăbușește guvernul, veti participa la o coalitie cu liberalii?” -- NU!... „Sinteti multumit de bilantul actualei coalitii?” -- DA!...

Interviul ieșea mort si fără forma, iar omul mă fixa din ce in ce mai amuzat. Dupa 5 minute epuizasem totul. L-am privit disperat si i-am zis: „ce sa va mai intreb?...”

A izbucnit in rîs, aproape prietenește: „Intreabă-mă franc daca e adevărat ca am luat mită... Iar data viitoare sa-mi trimiți întrebările.”

Întotdeauna, când fac un interviu cu un politician, o persoana publică sau un artist pe care îl admir, ascultându-l vorbind si explicându-și credințele și planurile, îmi învârt în permanență în cap întrebarea: „Oare unde mă minte?”

***

Restricționarea excesivă și alteori chiar abuziva a accesului la informații de interes public este una din problemele majore cu care se confruntă, de ani de zile, jurnaliștii şi instituțiile media din R. Moldova. O constată cu regularitate organizaţiile neguvernamentale de media, locale şi internaționale, care monitorizează situaţia presei. Problema s-a acutizat pe durata crizei pandemice, şi mai ales la începutul ei, când sub pretextul carantinei şi restricțiilor sanitare autoritățile au fortificat și mai mult zidurile de apărare. Între altele, au decis mai întâi să dubleze, apoi chiar să tripleze termenul de răspuns la solicitările de informație, să nu organizeze conferințe de presă sau să le desfășoare în lipsa jurnaliștilor.

Jurista Centrului pentru Jurnalism Independent, Cristina Durnea:

„Alte dificultăţi întâmpinate, în general, de către jurnalişti sunt răspunsurile incomplete sau evazive ale furnizorilor de informaţii. Cea mai frecventă scuză invocată arbitrar şi abuziv este protecţia datelor cu caracter personal, fiind vorba în mod cert despre o interpretare eronată a legislaţiei ce este menită să protejeze datele cu caracter personal. Alte scuze invocate abuziv de către furnizori se referă şi la secretul fiscal. Prin hotărârea recentă a Curţii Constituționale din 10 august 2021, Curtea a stabilit că nu toate informațiile pe care până acum autorităţile fiscale le calificau drept secret fiscal şi ofereau refuz în furnizarea informaţiei, nu toate aceste informații constituie secret fiscal. Atât furnizorilor de informaţii, cât şi instanţelor de judecată le revine sarcina să treacă această solicitare printr-un triplu test având menirea să determine dacă informaţia solicitată de către mass-media sau membri societăţii civile se include în categoria informaţiilor atribuite la secret fiscal şi dacă da, în ce măsură interesul public de a cunoaşte informaţia depăşeşte acest scop legitim de a proteja aceste date, de a le cataloga drept confidenţiale.”

Practica păguboasă de a limita informațiile de interes public devenită o normă în în comportamentul funcționarilor și politicienilor de la nivel înalt este trasă la indigo şi de autoritățile locale, constată jurista. Deşi se bucură în sondajele de opinie de o încredere mai mare din partea cetățenilor, funcționarii locali încearcă şi ei, prin diverse tertipuri, să ascundă informațiile de interes public, inclusiv în actele pe care sunt obligaţi prin lege să le publice pe portalul guvernamental actelocale.gov.md:

„Cu părere de rău la accesarea mai multor documente publicate online observăm că exponenţii statului interpretează greşit legislaţia ce guvernează protecţia datelor cu caracter personal, în sensul că sub paravanul datelor cu caracter personal se anonimizează, se haşurează inclusiv codul fiscal al autorităţii, numele, prenumele primarului, datele despre bugetul local şi alte date care în mod obișnuit nici nu se încadrează în categoria datelor cu caracter personal şi nici nu necesită a fi protejate prin haşurare sau anonimizare.”

Mai multe organizații de media au solicitat recent noii guvernări de la Chişinău rezultată din victoria categorică la recentele alegeri parlamentare a partidului pro-prezidențial PAS, să renunțe la practicile reprobabile ale fostelor guvernări şi să asigure transparența reală a activității instituțiilor publice și accesul nerestricționat la informația de interes public pentru jurnaliști și instituțiile de presă. Organizațiile semnatare ale apelului cer, între altele, să fie excluse practicile de până acum, când persoanele cu funcție de demnitate publică refuză să răspundă la întrebările jurnaliștilor, ministerele și agențiile ezită să organizeze conferințe de presă, iar la cererile de acces la informație se oferă răspunsuri întârziate sau incomplete.

Jurista Centrului pentru Jurnalism Independent Cristina Durnea constată că dincolo de modificările legislative de natură să faciliteze accesul la informaţii publice, adoptarea cărora poate să dureze, presa este în drept să revendice aplicarea normelor deja existente:

„Înainte de a purcede la a schimba cardinal cadrul legal ce guvernează domeniul mass-media ar fi necesar de analizat amplu şi practica aplicării a acestor norme de către autorități şi instanțe de judecată.”

În programul de activitate al noului Guvern aprobat recent de parlament se promite la capitolul mass-media, între altele, „asigurarea de către toate autoritățile, instituțiile, întreprinderile de stat sau societățile pe acțiuni cu capital de stat a accesului liber pentru jurnaliști la informația de interes public”.

„Vom asigura acces gratuit pentru presă la orice informaţie de interes public”, a insistat premierul Natalia Gavriliţa în şedinţa legislativului înainte de a cere votul de încredere din partea deputaţilor.

Promisiunea a fost pusă însă imediat la îndoială de opoziția socialistă care a invocat restricționarea accesului pentru presă la ședința comisiei parlamentare juridice, ce a precedat votul de învestitură în plen. Iar oponenții cei mai înverșunați ai puterii se declară convinși că noua guvernare va prelua foarte repede apucăturile pe care le-a criticat vehement atunci când era în opoziție. Din tabăra puterii sunt lansate deocamdată prognoze optimiste.