Europa Libera continuă să vă prezinte actorii politici înscriși în cursa electorală. Cu nr.13 în buletinul de vot va figura Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei cu sloganul: Împreună pentru țară. L-am întrebat pe liderul formațiunii Ion Chicu care este miza alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie.
Your browser doesn’t support HTML5
Ion Chicu: „Miza este mare, pentru că pe 11 iulie poporul nostru va alege parlamentul, locul unde se scriu legile, de unde pornesc toate. De acolo se ghidează economia, de acolo primim legi pentru justiție și combaterea corupției, de acolo putem vorbi despre salarii, pensii și absolut tot ce este important în această țară. De modul cum noi tratăm acest exercițiu de alegere, cât de responsabili vom fi atunci când îi vom delega pe X, Y sau Z.”
Europa Liberă: 101 deputați.
Totul depinde, mai departe, de ce oameni vor fi la cârma țării, adică în Parlament.”
Ion Chicu: „101 deputați. Parlamentul este locul de muncă unde se scriu legi și se aprobă legile. Cu o abordare mai puțin pragmatică, mai puțin profesionistă, legi bune nu ai de unde să obții. Da, noi de multe ori alegem cu sufletul, ghidați de emoții, dar trebuie să înțelegem că, dacă acolo avem 101 oameni care nu au idee de impozite, de agricultură, de economie, de medicină, dar sunt concurenți în arta oratorică cu Cicero, nu ai de unde avea legi bune. De aceea miza este foarte mare, într-adevăr, totul depinde, mai departe, de ce oameni vor fi la cârma țării, adică în parlament.”
Europa Liberă: Cum îi convingeți pe alegători că trebuie să vă dea votul? Să vorbim despre ceea ce le promiteți, căci se cunoaște că cetățenii au auzit de-a lungul timpului mai multe promisiuni, o bună parte din ele nu au mai fost onorate de către cei care au promis în campania electorală. A urmat marea dezamăgire a cetățenilor, inclusiv față de această instituție importantă în stat, instituția legislativă. Ce le promiteți Dvs. alegătorilor?
Ion Chicu: „Nu mai prinde populismul, nu mai prind lozincile de genul NATO, tancurile lui Putin, pensii de 700 de euro etc., etc. Oamenii vor un dialog onest, să le spui situația așa cum este în realitate și ce se poate de făcut dacă muncești. Asta este așteptarea cea mare a oamenilor, ei vor respect atunci când ieși în fața lor, pentru că ei simt foarte bine falsul, dar îndeletnicirea preferată a politicienilor, care, în afară de formă, conținut nu prea au, mă refer la capacitatea de a veni cu niște soluții, proiecte, deci, oamenii așteaptă viziuni realiste.”
### Vezi și... ### 13 Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei
Europa Liberă: Și în programul electoral ce ați inclus?
Ion Chicu: „Avem toate domeniile acoperite. Bineînțeles, totul pornește de la o economie dezvoltată, de la o economie care poate genera plusvaloare și, respectiv, impozite pentru buget. Dezvoltarea economică este posibilă doar dacă permitem economiei să se dezvolte și aici mă refer, în primul rând, la povara fiscală pe salarii. La toți ne place să spunem că vom deschide locuri de muncă, că vom majora salarii, dar una din probleme este încă povara fiscală mare pe salarii. O etapă de diminuare a impozitului pe salariu am făcut-o în 2019. Calculele noastre arată că mai putem să facem una începând cu 1 ianuarie 2022, măcar cu 10%.
Your browser doesn’t support HTML5
Asta înseamnă că mai mulți bani rămân în buzunarul oamenilor, asta înseamnă mai multe posibilități pentru investiții, pentru agenții economici. Și probabiil cel mai important element al programului economic sunt investițiile statului în infrastructura publică.
Dacă statul nu atrage bani pentru investiții, nu-i împrumută, nu e posibil să dezvolți economia.
Dacă noi, ca stat, nu investim în drumuri, apă, canalizare, în sectorul energetic, orice speranță a noastră că vor veni investitori care vor asigura un salt economic rămâne doar o utopie. Aduc deseori exemplul țărilor din Europa de Est, care au împrumutat bani, nu i-au furat, au investit în drumuri, în energetică. Și dacă statul nu atrage bani pentru investiții, nu-i împrumută, că pe intern nu-s așa bani, nu e posibil să dezvolți economia.
Și încă un moment important: R. Moldova este țara cu cel mai mic nivel de îndatorare din regiune, în jur de 32 %, raportat la PIB, brut. Deci, noi acum avem posibilitatea să atragem acești bani, să construim drumuri și să dăm economiei posibilitatea să se dezvolte, pentru că, dacă nu facem așa, noi oricum o să continuăm să împrumutăm bani, ponderea datoriei statului în PIB oricum va ajunge la 60 %, dar nu vom avea atunci nici drumuri, nici sector energetic.
R. Moldova este țara cu cel mai mic nivel de îndatorare din regiune, în jur de 32 %, raportat la PIB, brut.
Deci, acum este momentul când trebuie de făcut acest lucru. Noi am început 2020, în condițiile unui an delicat, deosebit chiar, aș zice, acest proces. El este posibil. Este important ca oamenii care ajung la cârmă să poată să facă acest lucru. Acestea sunt două elemente absolut importante pentru dezvoltarea economică. Dacă dăm acest suflu de oxigen pentru economie, deci, povara fiscală pe salarii diminuată și investiții masive în infrastructură, care de la sine dau un imbold dezvoltării economice, eu vă asigur că noi în patru ani putem avea un salt economic chiar și până la 50% creșterea volumului economiei oficiale, pentru că noi avem un grad înalt al economiei tenebre. Deci, se poate acest lucru de făcut și eu cred că modul cum țara a rezistat în 2020 nu e meritul președintelui, al guvernului sau al altcuiva. Dacă țara a rezistat, înseamnă că există potențial, care trebuie explorat.”
Europa Liberă: Ca să vină investiții, trebuie un mediu prietenos, deseori investitorii spun că tocmai din acest motiv nu investesc capitalul pe care îl au, pentru că nu au siguranță că afacerile lor pot să le aducă profit.
Mediu prietenos înseamnă, în primul rând, garanție pentru proprietate.
Ion Chicu: „Exact. Mediu prietenos înseamnă, în primul rând, garanție pentru proprietate. Nu poți să investești dacă mâine vine cineva, te atacă în instanță și rămâi cu nimic. Asta e foarte important, aceste garanții, și, apropo, în programul nostru este prevăzut acest lucru.
Doi: este important ca investitorul, când vine în țară, să aibă condiții de concurență loială, pentru că, de regulă, când vine investitorul, el plătește impozite, se străduie să respecte legea, dar atunci când alături este cineva care face evaziune fiscală, nu respectă legea, bineînțeles că nu poți vorbi de condiții prielnice și ei nu vor veni niciodată.
Și trei, dar nu în ultimul rând, este predictibilitatea politicilor statului, inclusiv bugetar-fiscale. Dacă noi o dată la trei luni schimbăm regulile, investitorii amețesc, ei nu mai vin. Dar eu continui să cred că principala barieră în atragerea investițiilor serioase în R. Moldova, apropo, și locale, și de pe extern, pentru că noi avem deja oameni care au potențial investițional și fug în România, din păcate, sau în alte țări, deci, principala condiție este infrastructura statului, drumuri, apă și canalizare.
Asta e datoria statului și dacă în perioada următoare ne concentrăm pe acest lucru, credeți-mă că marea majoritate a problemelor se rezolvă de la sine, cumulat cu diminuarea poverii fiscale, pentru că aici e terenul propice pentru corupție. Dacă sunt mari taxele, trebuie să trimiți mulți controlori ca să verifice, a achitat sau n-a achitat? Iar când vine controlorul, imediat apar probleme și riscuri corupționale. Haideți să facem să fie totul la 12% și o să vedeți că și cetățeanul, și antreprenorul este mai interesat să achite și să doarmă liniștit, să nu-i mai vină un fiscalist, un procuror sau cine mai vine.”
Europa Liberă: Investitorii, și ei, spun despre îmbunătățirea infrastructurii, dar foarte mulți dintre ei accentuează și relația cu justiția, și felul cum sunt tratați de către justiție în R.Moldova.
Ion Chicu: „Și mai este un moment, nu doar justiția. Eu chiar aș spune deja și de cealaltă putere. Și mă refer la clasa politică în general, pentru că noi, ultima perioadă, am făcut, așa, un sac de bătut din justiție. Cel care nu are nimic altceva să propună ce zice? Justiția e toată problema din țară! Acolo sunt grave probleme, dar eu deja văd că în celelalte puteri problemele sunt și mai mari!”
### Vezi și... ### Oleg Bânzari(SUA): „ Avem aproape un milion de oameni în străinătate, dar sistemul de votare nu s-a schimbat”Europa Liberă: Adică? Alte puteri fiind...?
Ion Chicu: „Legislativă, executivă, mass-media – toate sunt puteri ale statului, care au o responsabilitate în fața societății. Atacurile acestea permanente asupra justiției, mai mult cu lozinci și fără argumentări, nu sunt bune deloc.”
Europa Liberă: Dle Chicu, dar atacurile raider asupra unor afaceri s-au făcut inclusiv cu sprijinul justiției.
Ion Chicu: „Da, dar s-au făcut nu cu sprijinul justiției, ci utilizând instrumentul justiției. Dar oare nu este o consecință a implicării politicului în justiție? E așa.
Aceștia care își rup cămașa pentru fermieri s-au gândit la cât au să coboare prețurile de achiziție la grâu, dacă nu le poți exporta?
Să revenim un pic la îngrijorările investitorilor. Oare comportamentul politicienilor care, prin populismul lor, de exemplu, blochează portul de la Giurgiulești. Acolo era contract pentru export de grâu din R.Moldova. Imaginați-vă, dacă pentru roada aceasta, pe care poate o vom avea în hambare, că pe câmp e frumoasă, la anul, dacă acel comerciant care a comandat acel grâu nu va cumpăra grâu din R.Moldova, aceștia care își rup cămașa pentru fermieri s-au gândit la cât au să coboare prețurile de achiziție la grâu, dacă nu le poți exporta?
R.Moldova produce mult grâu, multă materie primă și, din păcate, marea majoritate îl exportă. Deci, noi continuăm să exportăm materie primă la prețuri joase și să procurăm produse finite la prețuri înalte. Ce se va întâmpla? Că toată lumea a văzut că cineva, cu fundul gol, mă iertați, a blocat unicul port din țară. Când ajunge la potențialul investitor această informație, ce zic? Că acolo nu poți să-ți desfășori activitatea!”
Europa Liberă: Dar și autoritățile trebuiau să iasă în fața publicului și să explice care e situația.
Ion Chicu: „Nu avem autorități de jumătate de an. Noi așteptăm să vină puterea nouă. Noi nu avem autorități, atunci când prețurile la benzină și motorină se schimbă simultan la toate cele șapte-opt rețele.”
Europa Liberă: Și de cinci-șase ori în câteva luni.
Ion Chicu: „Da, înțeleg, este economie de piață, dar tu când vii să majorezi aceste prețuri, cel puțin explică, arată de ce ai făcut lucrul acesta! Ești ANRE, ești Consiliul Concurenței – arătați, oameni buni, tabelul acela, cum se formează prețul final, nu trebuie altceva. Poate, într-adevăr, este argumentată, deși eu nu cred că în așa măsură, dar arătați de ce se majorează prețurile! Asta înseamnă că nu sunt instituții!”
Europa Liberă: Toate aceste lucruri vorbesc despre funcționalitatea unui stat?
Dacă vreți sa majorați prețurile, arătați-mi, că eu cifrele le înțeleg.
Ion Chicu: „Dacă vreți sa majorați prețurile, arătați-mi, că eu cifrele le înțeleg, și dacă este temei de majorare, eu n-o să vă încurc, pentru că înțeleg că economia trebuie să funcționeze, dar nu afișați voi toți prețuri cu un leu mai mari fără să înțelegem de ce. Noi am propus în program și așa este abordarea democratică, instituțiile independente din subordinea parlamentului, și le cunoaștem, și Consiliul Concurenței, și Curtea de Conturi, și CEC, și multe altele pe care le avem, acestea-s instituții care, în mod normal, după alegeri, responsabilă trebuie să fie opoziția de ele. Asta se face în mod normal, ca să fie un echilibru între puteri.
Altfel, atâta timp cât noi punem doar roșii, doar galbeni sau doar cafenii, sau care vor mai fi prin parlamentul acela, că văd că și de aceștia se pornesc în parlament, deci, dacă o să facem acest lucru, noi departe nu ajungem! Trebuie de restabilit ordinea în țară. Vă asigur că orice agent economic, când primește un sunet din anticamera prim-ministrului și i se solicită calculele, credeți-mă că într-o oră le aduce foarte rapid.”
Europa Liberă: Revenim la promisiuni. Cel mai probabil că multă lume, atunci când mergeți la întâlnirile cu alegătorii, vă spun: Dle Chicu, cum să exiști în R.Moldova cu o pensie de peste o mie de lei?
După alegerile parlamentare nu este posibilă diminuarea vârstei de pensionare.
Ion Chicu: „Aveți perfectă dreptate, subiectul pensiilor este cel mai des abordat, inclusiv speculațiile la capitolul vârsta de pensionare. În decembrie 2020, două fracțiuni, socialiștii și Șor, într-un val de populism, au votat o lege cu diminuarea vârstei de pensionare, cu intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2022. Adică după alegerile parlamentare nu este posibilă diminuarea vârstei de pensionare, trebuie de spus onest și asta o spunem oamenilor și ei ne cred.
Deci, nu este simplu. Pentru că, dacă se face acest lucru, luna următoare statul nu are cu ce plăti pensia. Deci, populismul depășește orice limită la capitolul pensii.
Ce trebuie de făcut? În primul rând, a fost o eroare mare și gravă atunci când s-a unificat vârsta de pensionare pentru femei și bărbați, aceasta trebuie să fie diferențiată.
Doi: dreptul la pensionarea anticipată, acesta trebuie restituit. Clar că va fi o altă formulă de calcul, în cazul când persoana vrea să iasă mai înainte la pensie.
Și trei, cel mai important element al programului nostru, este ca ultimii cinci ani de muncă, până la vârsta de pensionare, contribuția angajatului la fondul social să fie contabilizată cu coeficientul 2. Asta ce înseamnă? Că tu, în ultimii cinci ani, contribui decisiv la formarea pensiei tale și noi credem că aceasta, pe de o parte, motivează omul să lucreze, pe de altă parte, statul primește bani în plus la buget, pentru că se fac aceste defalcări și, nu în ultimul rând, problema deficitului de cadre, care este absolut acută în R.Moldova, pe toate domeniile, și privat și public, cumva se rezolvă, oamenii mai rămân și lucrează. Am văzut deja că a căpătat rezonanță propunerea noastră cu privire la acea renumită pensie a treisprezecea.”
Europa Liberă: Am văzut. Și unii v-au reproșat că dl Chicu propune pensia a treisprezecea, dar a majorat pensia doar cu un procent.
Ion Chicu: „Dvs., spre deosebire de acel canal de televiziune, aveți capacitate de analiză și o să vedeți că eu niciodată nu am indexat pensia cu un procent. Noi, de facto, am alocat acea a treisprezecea pensie, că a fost întâi 700, în ianuarie, și 900 în octombrie, deci, 1600, în condițiile când pensia minimă este de 1188 de lei, deci, practic 100 % din pensia minimă s-a dat pe parcursul anului.
Această pensie, acest adaos, al treisprezecelea, trebuie prevăzut în lege.
Dar care e marea diferență? Această pensie, acest adaos, al treisprezecelea, trebuie prevăzut în lege. O dată în an, oamenii care primesc o pensie mai mică decât minimul de existență, dar 640 de mii de pensionari, la noi, primesc mai puțin de 2000 de lei, 640 de mii din totalul de 740 de mii. E prevăzut în buget că primește acest suport nu datorită lui Chicu,nu datorită lui Sandu sau lui Dodon, dar pentru că așa prevede legea și statul își manifestă grija față de acești oameni, indiferent cine e la putere. Asta este esența propunerii noastre și nu alta.
Indexări de 1% niciodată nu am făcut.”
Europa Liberă: Votul din Transnistria și votul din diasporă – ce părere aveți Dvs. despre această bătălie politică pe acest subiect?
Ion Chicu: „Politicienii care nu vin cu propuneri de a soluționa alte probleme, găsesc teme de acestea, care i-ar scoate pe val. Care e diferența dintre un cetățean de-al nostru care trăiește, de exemplu, la Drochia, și altul care trăiește la Lisabona sau la la Tighina, de ce trebuie să-i tratăm diferit? De ce un partid îl tratează pe cel de la Lisabona ca lume paralelă și de ce un partid de aici îl tratează pe cel din Tighina sau din Tiraspol ca separatist?”
### Vezi și... ### Pe malul stâng al Nistrului interes scăzut pentru alegerile din 11 iulieEuropa Liberă: Eu am auzit explicația unor cetățeni ai R.Moldova aflați la muncă în străinătate și ei spuneau că statul i-ar fi fugărit de acasă, pentru că nu le-ar fi oferit condiții aici. Dar în stânga Nistrului este, totuși, un regim secesionist și situația nu poate fi pusă pe aceeași balanță.
Cei din Transnistria sunt tot o consecință a slăbiciunii acestui stat.
Ion Chicu: „Orice cetățean al R.Moldova care nu poate să trăiască pe teritoriul controlat de noi este problema și eroarea statului. Și cei din Transnistria sunt tot o consecință a slăbiciunii acestui stat. Cel plecat din țară, evadat din cauza condițiilor proaste de viață, tot este o consecință a acestui lucru. Eu tot am fost șapte ani peste hotare. Am revenit în ianuarie, 2018. Chiar dacă am lucrat la Banca Mondială, pâinea acolo nu-i dulce. Nu-i dulce pâinea peste hotare, de aceea, când politicienii își fac strategiile lor electorale speculând pe emoțiile oamenilor, care sunt plecați...
### Vezi și... ### CSJ respinge recursul CEC: vor fi 191 de secții de votare peste hotareVedeți doar cum se întâmplă, acuma s-au strâns cinci-șase partide ca să jubileze că au câștigat la Curtea de apel Chișinău. În primul rând, a fost o eroare. Dacă Ministerul de Externe, prin calculele lor, au stabilit că trebuie 191 de secții – statul acesta măcar acest drept să-l ofere cetățenilor. Și se poate! Care a fost sensul să insiști pe 139? Să-i mai ridice o dată mingea doamnei Sandu la fileu? Eu nu înțeleg pentru ce se fac lucrurile astea. Am impresia că un partid lucrează de fapt pentru celălalt, ei unul fără altul nu pot.
Orice cetățean al R.Moldova, oriunde s-ar afla, are dreptul și posibilitatea să voteze. Noi trebuie să ne străduim pentru toți să facem condiții egale, dar este clar pentru toți că ne-am trezit dimineața, am servit cafeaua, și am votat – e una, dar altcineva trebuie să facă o mie de km sau poate și mai mult ca să voteze, deci e pus în alte condiții. Statul trebuie să le asigure la toți dreptul de a vota.”
Europa Liberă: Cât de informat este, de exemplu, cetățeanul din stânga Nistrului despre această campanie electorală pentru anticipatele din 11 iunie?
Ion Chicu: „Cetățenii acum, marea majoritate, se informează prin rețele, prin surse online, și credeți-mă că în Transnistria tot este internet.”
Europa Liberă: Dar de multe ori când sunt întrebați pentru ce își dau votul, ei spun că habar nu au.
Ion Chicu: „Eu vă înțeleg ce spuneți, dar, vă rog, și Dvs. sunteți o putere în stat, mass-media, vă rog, nu acreditați ideea că un alegător este mai inferior decât altul.”
Europa Liberă: Nu această idee. Dvs. aveți acces să mergeți în stânga Nistrului să vă promovați programul Dvs.?
Ion Chicu: „Eu n-am acces la holdingurile astea mari de presă de la noi! O să observați că, cu excepția Dvs. și a altor două-trei surse de informare, nimeni nu preia măcar o virgulă din programul nostru. Ce să mai vorbim despre alte posibilități? Statul acesta trebuie să asigure și dreptul la informare pentru toți cetățenii săi. Statul acesta, dacă vrea să fie respectat de oameni, trebuie pe fiecare om cu buletinul de cetățean al R.Moldova să-l primească cu pâine și sare la secția de vot, altfel noi nu depășim această neîncredere în R. Moldova.”
Europa Liberă: Rezultatele acestor alegeri parlamentare anticipate ar putea să apropie identificarea unei soluții durabile pentru criza transnistreană?
Ion Chicu: „Orice putere stabilă în R.Moldova, orice semn de fortificare a acestui stat, imediat, înseamnă o activitate în plus de reglementare a acestui conflict. Problema este la Chișinău, noi nu putem nicicum să ajungem să avem o putere solidă, stabilă, care reprezintă întreg poporul, și să negocieze cu jucătorii mari internaționali.
Noi mai mult ne concentrăm pe lupte interne, nimeni nu se gândește la Transnistria.
Noi mai mult ne concentrăm pe lupte interne, nimeni nu se gândește la Transnistria, ba mai mult, eu am văzut forțe politice în vogă acum, care, cu mare seriozitate, încearcă să acrediteze ideea că noi trebuie să renunțăm la acest teritoriu, pentru că ei, cumva, ar fi orientați politic în altă parte. De ce ne mai trebuie nouă o sută de mii de voturi, de exemplu, care, teoretic, ar putea să susțină un curent pro-Est? Noi ne dăm seama cât de periculoasă e această idee? Cum să lași pământul tău, cum să lași cetățenii tăi de-acolo? Deci, acesta este un lucru absolut inadmisibil!
Repet, problema transnistreană e la Chișinău, pentru că noi nu avem capacitatea să ne consolidăm în jurul unor idei absolut importante și Transnistria este una dintre ele. Acesta este un subiect pe care oamenii responsabili care vor nimeri în parlament trebuie să-l abordeze cu toată responsabilitatea.”
Europa Liberă: Dvs. ziceți că problema e la Chișinău, unii spun că chiar R.Moldova susține acel regim de la Tiraspol, prin consumul de energie electrică.
Ion Chicu: „Eu sunt de acord cu Dvs., problema e la Chișinău, pe diferiți factori, prin diferite susțineri sau nesusțineri, dar niciodată într-un război nu ți-e de vină adversarul. Într-un război ești de vină tu dacă-l pierzi! Și am adus exemplul acesta chiar în studioul Dvs.: dacă, Doamne ferește, ne-am nimeri într-o confruntare, noi mai degrabă o să ne împușcăm unul pe altul, în tranșee fiind, decât o să împușcăm în adversar. Din păcate, la acest nivel de degradare am ajuns. Trebuie să înțelegem că noi o să dispărem dacă nu ne unim, dacă nu ne consolidăm ca societate. Și atunci se rezolvă și problema Transnistriei, și toate celelalte probleme.”
Europa Liberă: Tocmai aceste campanii electorale arată cât de mult politicienii ajută la divizarea societății, și nu la consolidarea ei. Ce scenarii postelectorale vedeți?
Trebuie de ales oameni care pot scrie legi, oameni care știu ce înseamnă presă, știu ce înseamnă economie, știu ce înseamnă medicină.
Ion Chicu: „Eu sper că acel vot din 11 iulie, al fiecăruia dintre noi, va fi un vot asumat. Trebuie să fie un vot rațional, trebuie de ales oameni care pot scrie legi, oameni care știu ce înseamnă presă, știu ce înseamnă economie, știu ce înseamnă medicină. Nu poate scrie legi o persoană care, fiind deja de doi ani în parlament, de fiecare dată când îmi dădea mie întrebări, eu fiind la tribuna parlamentului, nu-și putea rupe ochii din laptop, pentru că nu putea formula întrebarea! Cum să-i încredințezi omului respectiv să scrie legi de calitate, pe salariu, dacă el nu poate formula întrebarea?
Este foarte important ca la 11 iulie să trimitem acolo oameni care cunosc acest lucru. Care vor fi scenariile, care cu care vor face mariaje, asta e alt lucru. Eu sper că după aceste alegeri vor fi create condiții ca să avem un guvern responsabil, de profesioniști, care, odată votați de parlament, înțeleg că ei sunt executiv, că ei sunt putere aparte, că ei nu sunt subalternii parlamentului, cum se mai practică la noi. Atunci, în decembrie, când am văzut că cineva din parlament consideră că guvernul le este subaltern, eu le-am spus foarte clar: nu vă dau aviz pe legi populiste.
Eu tare vreau ca după aceste alegeri guvernul să se ocupe de treburile țării, parlamentul să scrie legi, iar președintele țării să fie președinte al tuturor cetățenilor, nu doar a celor care o iubesc.”
Europa Liberă: Se discută foarte mult cine va ajunge să guverneze R.Moldova după aceste alegeri, dacă vin cei cu viziuni de stânga sau dacă vin cei cu viziuni de dreapta, prin ce se deosebesc, prin ce se aseamănă? Contează aceste culori, aceste orientări? Pentru că, așa se spune, dacă vin la putere pro-occidentalii, vor duce Moldova pe o cale, dacă vin pro-esticii, vor duce țara pe o altă cale.
Ion Chicu: „Nu duc nici unul, nici altul, nici la Est, nici la Occident, trebuie de lucrat aici, în țară.”
Europa Liberă: Dar forțele politice cu diferite viziuni...
Ion Chicu: „Nu au viziuni – au lozinci! Viziunea ce înseamnă? Când faci o declarație, vii cu o propunere, descrie mai departe cum ai să faci. Spuneți, vă rog, Dvs., din lozinca asta mare Jos corupția! , măcar două-trei puncte ați văzut, cum vor să facă acest lucru?”
Europa Liberă: Eu aud de la cetățeni că în țara asta, fără bani, nimic nu poți să faci sau banul decide totul.
Statul singur crează condiții ca să apară această corupție sistemică.
Ion Chicu: „Asta-i corupția, fără bani nu poți face, și alt exemplu e că în educație, în medicină, peste tot, nu poți obține nimic. De ce? Dacă salariul omului angajat nu este suficient ca el să trăiască, statul singur crează condiții ca să apară această corupție sistemică, să-i zicem așa.
Dacă noi delegăm în parlament persoane care arată că casa lui din Buiucani sau din centrul Chișinăului costă 11 mii de euro și el e mare luptător cu corupția, dar în 2013 ceda terenul de vizavi de Memorialul Eternitate, terenul Universității de Stat din Moldova, pe degeaba. Chiar verificați, faceți o investigație, cât a primit statul cedând acel teren unde erau căminele renumite ale Universității de stat? Noi acum îl etalăm ca pe cel mai mare luptător cu corupția! De ce facem lucrul acesta? Chiar atât de scurtă este memoria noastră și noi nu înțelegem lucrurile astea?! Haideți să-l întrebăm, când vine cu lozinca Jos corupția, ce este după această lozincă?
De aceea, nici stânga, nici dreapta nu vor putea să soluționeze problemele în țară, dacă vor continua doar cu lozinci și cu forma, și nu cu conținutul.”
Europa Liberă: Relația cu Estul și cu Vestul contează?
Ion Chicu: „Sigur, și cu Estul, și cu Vestul, și cu Nordul, și cu Sudul. Noi trebuie să avem relații foarte bune cu toți.”
Europa Liberă: Cine merită să guverneze R.Moldova după alegeri, după 11 iulie?
Ion Chicu: „Eu cred că în R. Moldova, cetățenii, la 11 iulie, vor trimite în parlament oamenii care merită, care reprezintă acest popor și care ne reprezintă pe noi toți. Nu uităm că parlamentul e loc de muncă.”
Europa Liberă: Cu cine ați face coaliție, dacă ajungeți în parlament?
Ion Chicu: „Vom face coaliție cu aceia care au drept obiectiv integrarea țării în spațiul european, asta am declarat-o foarte clar. Vom face coaliție cu cei care susțin diminuarea poverii fiscale și sunt de acord să atragem bani pentru infrastructură; vom face coaliție cu cei care sunt de acord să facem reforma teritorial-administrativă, aceasta tot este fără alternativă, credeți-mă, și cu cei care vor susține elementele din programul nostru.
Cu cei care ne duc în uniunea Belarus-Rusia nu putem să facem alianța asta, e clar, deși eu sunt sigur că nu ne duc acolo, dar vor cumva să-și fidelizeze electoratul; cei care au furat miliardul nu pot să ne fie nicicum nouă aliați, indiferent de ce proiecte ar propune, pentru că asta este o ofensă în adresa cetățenilor.
Cred că e mai puțin vorba despre o alianță, cât despre dacă am susține un guvern de dreapta înaintat de PAS, în cazul că nu le vor ajunge ...
Respectiv, eu cred că e mai puțin vorba despre o alianță, cât despre dacă am susține noi un guvern de dreapta înaintat de PAS, în cazul că nu le vor ajunge (dar lor nu le vor ajunge) voturi. Dacă ei își vor lua ca angajament punctele pe care le-am menționat mai sus, noi vom susține acest guvern și îl vom susține atâta timp cât ei îndeplinesc acest lucru. Acestea sunt lucruri fără alternativă, dacă nu le facem în următorii trei-patru ani, procesele devin ireversibile. În patru ani, nivelul de îndatorare al R.Moldova va depăși 50% din PIB, se apropie de 60, acea limită după care este foarte dificil s-o deservești.
Dar e foarte mare diferența pentru ce vom împrumuta acești bani, pentru infrastructură, să reținem oamenii acasă și să vină investiții – sau să-i luăm și să-i cheltuim pentru cadouri electorale. Pentru că eu deja văd ce se va întâmpla după parlamentare, în cazul când înțelepciunea nu va triumfa. Se va începe următorul val: dar noi vrem deja și la nivel local să facem alegeri anticipate! Această campanie electorală interminabilă nu poate să genereze stabilitate în țară. De aceea eu contez pe înțelepciunea oamenilor care vor veni în parlament.”