Presa israeliană anunțase anterior că armata intenționează să emită aceste ordine de recrutare pentru așa-numiții Haredi.
Fostul ministru al apărării Yoav Gallant, care a fost înlocuit în urmă cu zece zile, aprobase măsura înainte de a fi demis. Katz a subliniat vineri că armata va face totul pentru a-i ajuta pe noii recruți să își poată practica obiceiurile lor religioase.
Times of Israel scrie că primele 1000 de avize sau ordine vor fi trimise duminică, iar restul, în lunile următoare.
Mulți evrei ultraortodocși văd serviciul militar ca pe o amenințare la adresa stilului lor de viață pios, în parte pentru că femeile și bărbații servesc împreună.
Liderul opoziției seculare Yair Lapid a lăudat decizia lui Katz, dar s-au auzit critici din partea partidelor ultrareligioase din coaliția de guvernare. Una din aceste formațiuni a spus că partidul Likud, de guvernământ, le declară astfel război ultra-ortodocșilor.
La Ierusalim, unde trăiește o mare comunitate Haredi, au avut loc deja vineri proteste de stradă.
- Te-ar putea interesa și: Un an de la 7 octombrie 2023: Israelul rămâne divizat sub conducerea lui Netanyahu, iar victoria este departe
Bărbații strict religioși au fost scutiți de serviciul militar obligatoriu în Israel timp de decenii. Dar această scutire a expirat de jure în urmă cu câteva luni, când guvernul israelian nu a reușit să adopte o lege care să consolideze privilegiile pentru ultra-ortodocși.
Curtea Supremă a Israelului a emis în cele din urmă o hotărâre în această vară, confirmând că bărbații ultraortodocși ar trebui să fie încorporați în serviciul militar.
Tema este obiect de dispută eternă în societatea israeliană - dar s-a acutizat după atacul Hamas din 7 octombrie 2023, urmat de războiul din Gaza.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te