Conceput în spiritul unei istorii paralele a comunismului din România și R(A)SS Moldovenească, într-o manieră absolut inovatoare pentru spațiul românesc, Blogul „Comunismul în Oglindă” ne oferă posibilitatea abordării unui spectru divers de tematici. Exceptând partea dedicată comunismului din România, elaborată de colegul Dorin Dobrincu, până în acest moment am prezentat trei mari blocuri de articole: primul dedicat tipologiei comunismului sovietic, cel de-al doilea tentativelor de comunizare a Basarabiei, întreprinse până la 28 iunie 1940, iar cel de-al treilea pregătirii anexării teritoriului dintre Prut și Nistru, întreprinse prin intermediul Legației Sovietice de la București.
Dacă aceste trei blocuri au avut o componentă preparatoare, pentru înțelegerea tipologiei regimului totalitar sovietic și a formelor sale de manifestare în exterior, următorul bloc, dedicat istoriei constituirii și evoluției Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenească (1924-1940), ne aduce în esența problemei. În primul rând pentru că este prima formă de regim comunist experimentată de români, iar în al doilea rând deoarece are o legătură directă cu istoria R. Moldova, care-și revendică o parte a moștenirii sale istorice de la acest regim.
Istoria apariției RASSM trebuie privită în conexiune cu evoluția problemei naționale în URSS, cu aspirațiile sale imperialiste în regiune, dar și într-o interdependență cu procesul de integrare a Basarabiei în cadrul României Mari. Pornind de la aceste premise, vom aborda problema comunismului de peste Nistru în raport cu trei aspecte de analiză istorică, care au lăsat o amprentă decisivă asupra dezvoltării Basarabiei, R(A)SSM și R. Moldova în secolul XX:
Stema RASSM
1. Primul aspect ține de problema modernizării Basarabiei, prima modernizare după tipare românești și europene, care pe de o parte venea într-o regiune dominată de un regim de asuprire țaristă, iar pe de altă parte era paralelă unui model de modernizare sovietică, în mare parte bazat pe violența și mobilizarea de tip totalitar;
2. Cel de-al doilea aspect se referă la anacronismele specifice noului stat românesc, la procesul de armonizare și sincronizare a Vechiului Regat cu restul provinciilor, proces care a generat animozități firești între diferitele componente istorice ale statului român, dar care urmează a fi interpretate în acel context concret și nu manipulate de propaganda sovietică de peste Nistru post-factum;
3. Al treilea aspect este legat de politicile sovietice față de Basarabia, care conțin trei componente importante: activitatea diplomatică de contracarare a suportului extern pentru posesia românească a Basarabiei; acțiunea subversivă sovietică în Basarabia și subminarea autorității administrației românești; crearea RASSM și proiectarea unui model concurent de construcție identitară, pe care metaforic l-am denumit „Homo Moldovanus Sovietic”.
În cele din urmă, mai există un aspect legat de interpretarea moștenirii interbelice și instrumentalizarea ei de către statul sovietic în modelarea RSS Moldovenească, dar și mai târziu, după independența R. Moldova, în modelarea identității „moldovenești stataliste” de către elitele neocomuniste. Existența acestui paralelism în construcția națională pe cele două maluri ale Nistrului (Basarabia românească versus Transnistria sovietică) a creat multiple disfuncționalități în dezvoltarea firească a Basarabiei interbelice, dar acest fapt a fost ulterior complicat de felul în care propaganda și ideologia sovietice a încercat demontarea și demonizarea românismului în teritoriul dintre Prut și Nistru după 1940/1944.
Originile și evoluția istorică a moldovenilor transnistreni
Pentru a înțelege fenomenul comunizării moldovenilor transnistreni de către regimul totalitar sovietic se impune o scurtă istorie a originii lor și evoluției în context regional. Dacă din mai multe puncte de vedere istoria românilor din Basarabia a fost în atenția politicilor românești, fapt ce a generat o intensă cercetare istorică a acestora, atunci evoluția românilor de la est de Nistru a fost văzută de cele mai multe ori fragmentar și/sau tratată diferențiat de cea a restului românilor. Această abordare a fost și este rezultatul unui stereotip de percepție, persistent încă în spațiul românesc, că dacă istoria românilor dintre Prut și Nistru este parte organică a istoriei românilor în general, atât până la 1812, cât și după anexarea acestui teritoriu la Imperiul Rus, atunci istoria românilor de după Nistru, care n-a făcut parte organică din Țara Moldovei, este „altceva” și prin urmare văzută „altfel”.
Românii de la Est de Nistru, deseori prezentați în tratatele de istorie a românilor drept români transnistreni, constituie o categorie aparte de cercetare, cu multiple variațiuni de manifestare. În primul rând, istoria acestor români este legată de etnogeneza românilor, iar mai târziu cu istoria românilor din Țara Moldovei, în diferite etape ale istoriei antice, medievale și moderne aceștia migrând sau strămutându-se peste Nistru. Arealul geografic al acestei categorii este de obicei între Nistru și Bug, cu extinderi peste Bug până la Nipru, dar ca rezultat al transformărilor teritoriale și politice din vara anului 1940, românii din acest spațiu vor deveni parte a RSS Ucraineană și implicit a Uniunii Sovietice, cu ramificații spre nord (nordul Bucovinei și Ținutul Herța), Transnistria și sudul Basarabiei. Tocmai din acest considerent, deosebit de important pentru înțelegerea istoriei acestor români este cunoașterea procesului de concepere și realizare a RASS Moldovenești la 12 octombrie 1924, care a născut un proiect „statal” și identitar „moldovenesc” opus românilor și României.
Stabilirea geto-dacilor și romanilor, adică a strămoșilor noștri, în acest spațiu este atestată timpuriu arheologic și documentar, mult anterioară popoarelor care locuiesc actualmente aceste teritorii, iar de-a lungul mileniului întâi al erei noastre românii s-au regăsit permanent după Nistru.
Domnitorul Gheorghe Duca
Această populație autohtonă a trebuit să lupte pentru supraviețuire în epoca marilor migrații, la începuturile evului mediu, dar și mai târziu, cu numeroase triburi nomade venite din Asia, iar în perioada de apariție a statelor să devină angrenată în rivalitatea regională dintre turci, tătari, polonezi, lituanieni, iar mai târziu ruși. Cu toate acestea, domnii Țării Moldovei au continuat să-și exercite influența asupra cestor teritorii, iar unul din ei, Duca Vodă, numit de otomani și hatman al Ucrainei de pe malul drept al Niprului, a unit administrativ pentru o anumită perioadă de timp teritoriile din stânga și dreapta Nistrului. În plus, deseori se omite faptul că românii din stânga și dreapta Nistrului au trăit de la 1812 până la 1918 într-un singur stat, Imperiul Rus, uneori chiar sub o singură administrație, cum a fost cazul guvernământului Podoliei la începutul secolului XIX.
Între 1940-1941 și 1944-1990, românii de pe ambele maluri ale Nistrului au fost uniți într-o republică sovietică, iar orașul Chișinău a devenit principalul punct de atracție pentru românii transnistreni. Asta fără a pomeni faptul că și la ora actuală, chiar dacă într-un mod deformat, dar formal, românii de pe ambele maluri ale Nistrului sunt parte a celui de-al doilea stat românesc, Republica Moldova.
Prin urmare, dacă pentru românii din stânga Prutului istoria înstrăinării de restul neamului românesc începe cu anul 1812, atunci pentru românii de dincolo de Nistru, procesele de deznaționalizare și rusificare, la care ulterior se vor adăuga cele de ucrainizare, vor începe la 1791-1793. Prezentarea istoriei românilor din acest spațiu până la aceasta dată, vine să descopere o pagină puțin cunoscută a istoriei românilor de la est de Nistru, care doar periodic și episodic a fost în centrul politicilor românești, cum va fi cazul administrației românești din Transnistria dintre 1941-1944.
Românii transnistreni de la geto-daci la Țara Moldovei
Procesul consolidării tracilor septentrionali a condus la formarea etnosului geto-dacilor, care în secolele IV-III î. Hr. se extinde pe tot teritoriul de la Balcani și până dincolo de Nistru. Scrierile autorilor greci, care sunt cele mai importante izvoare documentare ale perioadei, ne confirmă faptul că principala populație sedentară din spațiul dintre Balcani, Nistru, Carpați și Marea Neagră în sec. I î. Hr. – sec. I d. Hr. o constituiau comunitățile geților.
Deosebit de influentă și puternică a fost perioada domniei lui Burebista (87-44 î. Hr.), când prin unirea geto-dacilor s-au pus bazele unui stat, cu o armată ce număra circa 200 mii de luptători. Burebista și-a extins influența pe un spațiu vast – de la cursul de mijloc al Dunării până la Bug, sub controlul său aflându-se cetățile grecești Tyras, Olbia (aflată la gurile Niprului) și alte colonii din nordul Mării Negre.
Statul geto-dac al lui Burebista
După cucerirea Daciei, cultura și limba romanilor au influențat puternic și spațiul dacilor liberi, precum și alte triburi, care locuiau în acea perioadă în spațiul nord-pontic. Istoricii romani Strabon și Plinius cel Bătrân constatau la începutul secolului I d. Hr. (la fel ca și Herodot anterior) că pe ambele maluri ale Nistrului locuiau tirageții, adică geții de pe malurile râului Tyras (Nistru). Un secol mai târziu Ptolomeu ne arată că alături de tirageți, între gurile râurilor Bug și Dunăre, precum și mai la nord aproape de Carpați, se aflau triburile getice ale carpilor. Potrivit istoricului roman, de-a lungul râului Nistru se aflau 5 orașe, inclusiv Clepidava geto-dacică (amplasată în regiunea Movilău, actualmente Moghilev-Podolsk).
O importantă caracteristică a epocilor mai târzii a fost adâncirea conviețuirii româno-slave, sinteza culturală astfel realizată făcând posibilă, până la sfârșitul secolului XI, asimilarea slavilor nord-dunăreni în masa populației românești. Ca rezultat al acestor evoluții, în secolul VIII-IX, de la nord de Dunăre și până în stânga Nistrului are loc finalizarea procesului de constituire a poporului român și a limbii române.
Relațiile populației române locale cu nomazii și statele vecine se regăsesc în mai multe mărturii ale timpului: vlahii ca participanți la luptele pentru tronul Rusiei Kievene sunt menționați de mai multe ori în cronicile ruse, aceștia fiind românii de pe ambele maluri ale cursului de mijloc al Nistrului. Istoria românilor de la est de Nistru, deveniți ulterior români transnistreni, a fost pe parcursul evului mediu și al modernității timpurii parte integrantă a istoriei Țării Moldovei și implicit al istoriei românilor, fapt care-l vom dezvolta în publicațiile următoare.