Te afli mereu pe o îngustă fâşie de graniţă între ce s-ar putea întâmpla şi ce n-a fost să fie în scrierile italianului Italo Calvino (1923 – 1985); nu face excepţie nici romanul Iubiri dificile, Art, 2018, în care eu unul întrevăd cam aceeaşi structură de rezistenţă ca a viitoarei capodopere, Dacă într-o noapte de iarnă un călător (recomandată la capătul lecturii, şi tot în ediţia de la Art), de nu cumva ultima a ieşit din prima, la 9 ani distanţă, ca Atena din ţeasta lui Zeus.
Împărţită (inegal, căci altfel de simetrii construieşte autorul) în două – Partea întâi. Iubiri dificile, conţinând 13 Aventuri (a unui soldat, a unui tâlhar, a unei înotătoare ş.a., printre ele, şi a unui cititor, şi a unui poet), şi Partea a doua. Viaţă dificilă (în două feţe, Furnica argentiniană şi Norul de smog) –, cartea însumează, pe lângă istoriile propriu-zise, o serie de tehnici auctoriale, de mare virtuoz al literelor italiene. Fraza lui Italo Calvino este ea însăşi o aventură intelectuală, operând un subtil transfer dinspre realitatea banală (pe când înota în larg, o femeie descoperă că şi-a pierdut slipul, şi de-acum înainte îşi va face griji cum să iasă la mal) într-un plan metafizic: „Goliciunea care părea să fi crescut pe ea, aşa, pe neaşteptate, o considera nu ca pe o vină a sa, ci ca pe o nevinovăţie cuprinsă de teamă, ca pe o fraternitate secretă cu restul lumii, ca fiind carnea şi rădăcinile fiinţei sale, iar ceilalţi, neruşinaţii din bărci, nesimţitele cu umbrele, cei care n-o acceptau, care o considerau ca un delict, ca un cap de acuzare,ei erau de fapt vinovaţii”. (Aceeaşi frază cu două tăişuri şi în Aventura unui automobilist: „Aceasta e dilema în care mă aflu: dacă vreau să primesc un mesaj, ar trebui să renunţ eu însumi să fiu mesajul, însă mesajul pe care aş vrea să-l primesc de la Y – şi anume că Y s-a făcut ea însăşi mesaj – are valoare numai dacă eu sunt mesaj la rândul meu, şi, pe de altă parte, mesajul în care m-am prefăcut are un înţeles numai dacă Y nu se mărgineşte să-l recepţioneze ca o recepţioneră de mesaje oarecare, ci se preface în mesajul pe care eu aştept să-l primesc de la ea”.)
Italo Calvino
Dintre toate, Aventura tinerilor căsătoriţi m-a atins cel mai profund – prin acea tragică simetrie răsturnată a celor doi, săraci lipiţi, el lucrând în schimbul de noapte, şi ea, în schimbul de zi: „Se culcă pe locul lui, dar după aceea îşi întindea un picior mai încolo, unde încă se mai simţea căldura neveste-sii, apoi celălalt picior, şi tot aşa, puţin câte puţin, se muta cu totul unde dormise Elide, în acea nişă călduţă ce păstra încă forma trupului ei, şi, cufundându-şi faţa în perna ei, în parfumul ei, adormea” versus „Culcată în partea sa de pat, întindea un picior spre locul soţului, în căutarea căldurii lui, dar de fiecare dată băga de seamă că unde dormea ea era mai cald, semn că Arturo dormise tot acolo, şi o cuprindea o intensă tandreţe”.
21 iunie ’21