Judecătorul Oleg Melniciuc rămâne cu mustrarea pentru hărțuirea unei studente

Moldova: Oleg Melniciuc

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a lăsat în vigoare sancțiunea disciplinară aplicată acum un an judecătorului Oleg Melniciuc, învinuit atunci de hărțuire sexuală de o studentă. Recent, Curtea de Apel a obligat CSM să reexamineze solicitarea procurorilor de a investiga aceleași acuzații.

Judecătorul suspendat Oleg Melniciuc a încercat să conteste mustrarea care i-a fost aplicată în septembrie 2022, după ce o studentă care își făcea stagiul de practică la Judecătoria sectorului Râșcani s-a plâns că a fost hărțuită de el. Plângerea la colegiul disciplinar a fost depusă de către directoarea colegiului în care învăța tânăra. Femeia a povestit că studenta se teme să ceară referința de practică de la judecătorul Melniciuc deoarece acesta a invitat-o în biroul lui și „a manifestat un comportament indecent cu tentă sexuală: a sărutat-o, a cuprins-o, strecurându-și mâinile sub bluza ei”.

Inspectorii judiciari care au verificat plângerea au solicitat explicații de la judecător. Deși nu i-a fost comunicat numele stagiarei, Melniciuc și-a dat seama despre cine era vorba. Magistratul a explicat că a invitat-o la o cafea, împreună cu grefiera și asistenta lui, considerând că „este corect să ai grijă cât de cât de personalul cu care activezi”.

El a calificat incidentul drept o „încercare de defăimare a reputației sale”. „Servirea cu o cafea a doamnei care vine la practică este ceva normal, omenesc și nicidecum nu poate fi apreciată ca hărțuire sexuală”, este citat Melniciuc în hotărârea colegiului disciplinar.

O dată ea a refuzat, iar de două-trei ori a acceptat să servească cafeaua

Colegiul a audiat-o și pe grefieră. Ea a declarat că judecătorul o servește pe ea și asistentă cu o cafea în fiecare zi, iar atunci când studenta venea la practică, o invita și pe aceasta. „O dată ea a refuzat, iar de două-trei ori a acceptat să servească cafeaua. În ziua de 13 aprilie 2022, în jur de orele 10:00-11:00, a acceptat să servească cafeaua propusă, iar ulterior s-a întors în sala de ședințe”, a declarat grefiera. Potrivit ei, în acea zi studenta „nu manifesta anumite emoții”, dar după aceasta nu s-a mai prezentat la practică.

Colegiul disciplinar a „apreciat critic” declarațiile lui Melniciuc și i-a aplicat o mustrare. Unul din membrii colegiului, judecătorul Curții de Apel Chișinău Igor Mînăscurtă, a avut o opinie separată. El crede că studenta trebuia să se adreseze personal la CSM și că „nu au fost prezentate probe directe”.

Plângerea studentei a fost examinată și de Procuratura Generală. În mai 2022, procurorul general interimar de atunci, Dumitru Robu, a solicitat acordul CSM pentru pornirea urmăririi penale împotriva lui Melniciuc, dar cererea lui a fost respinsă. Membrii CSM au motivat că în solicitare nu au fost incluse probe concludente. Pe 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Chișinău a anulat această decizie și a obligat CSM să analizeze încă o dată solicitarea procurorului.

Jumătate de milion, compensație morală

Pe 9 octombrie 2023, Judecătoria Chișinău, sediul Centru i-a acordat lui Melniciuc o compensație morală de 500.000 de lei pentru că ar fi fost învinuit pe nedrept într-un dosar penal de trafic de influență, care a fost ulterior clasat. Dosarul penal a fost pornit în baza denunțului unui agent imobiliar, care avea două dosare contravenționale pentru construcții neautorizate. Acestea erau examinate la Judecătoria sectorului Râșcani, condusă atunci de Oleg Melniciuc.

Denunțătorul susținea că Melniciuc i-a cerut 100.000 de euro, iar în schimb i-a promis că îi va convinge pe judecătorii care examinau dosarele să-l scape de pedeapsă. În ambele cazuri, bărbatul a fost găsit vinovat atât de instanța de fond, cât și de Curtea de Apel.

El i-ar fi cerut lui Melniciuc să-i întoarcă banii, însă a fost refuzat, „judecătorul motivând că îi va presta alte servicii în contul sumei primite, prin favorizarea unor hotărâri, încheieri de judecată în interesul familiei și afacerilor deținute”.

Ministerul Justiției a anunțat că va contesta la Curtea de Apel acordarea prejudiciului moral.

Condamnat la 7 ani pentru îmbogățire ilicită

Oleg Melniciuc este primul judecător din R. Moldova condamnat pentru îmbogățire ilicită. Procurorii au calculat că diferența dintre averea și veniturile legale ale magistratului a constituit 640.143 de lei. Alte 606.000 de lei au fost calificate drept „donații suspecte”, fiind primite de la persoane apropiate, care aveau venituri mai mici decât suma donațiilor.

Pe 3 septembrie 2021, Judecătoria Anenii Noi l-a condamnat pe Melniciuc la 7 ani închisoare, el însă a rămas în libertate. Pedeapsa primei instanțe urmează să fie executată după ce va fi adoptată o hotărâre definitivă în acest caz. După emiterea sentinței, CSM l-a suspendat din funcție, la solicitarea procurorului general interimar de atunci, Dumitru Robu.

Dosarul este examinat acum de Curtea de Apel Chișinău. Judecătorul nu-și recunoaște vina.

### Vezi și... ### Șapte judecători de pe lista celor 24 respinși de Maia Sandu se întorc în funcții