„Acest poem cu tentă psihologică” (Kirkus Reviews), Intimităţi, Editura Trei, 2021, poartă semnătura americanei Katie Kitamura (n. 1979), „o maestră a construcţiei romanelor psihologice captivante” (Amazon Book Review), care „îmbină ţesătura complicată din stilul Elenei Ferrante cu atmosfera tensionată dintr-un roman poliţist” (Elle), astfel „explorând efectele nebănuite pe care le poate avea o viaţă dusă în apropierea puterii şi violenţei” (Time). (Aş trece pe lista de referinţe – dacă tot e vorba de oameni politici ajunşi pe băncile Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga – şi Scăunele-le roşii ale irlandezei Edna O’Brien, avându-l drept protagonist pe sârbul Radovan Karadžić.)
Părăsind New Yorkul, după moartea tatălui său şi întoarcerea mamei sale la Singapore, o tânără aplică pentru poziţia de interpretă la Curtea de la Haga – şi iat-o angajată pentru un an, şi chiar făcându-şi o primă prietenă, Jana, curator la Mauritshuis, galeria naţională de artă, „într-un moment când eram mai receptivă decât de obicei la promisiunea intimităţii”. La vernisarea unei expoziţii, îl cunoaşte pe Adriaan, un bărbat căsătorit, a cărui soţie a plecat c-un alt bărbat luându-şi şi cei doi copii, la Lisabona, iar primul lor dialog sună aşa: „Eşti însurat, am spus. Da, a spus el imediat, Dar nu ştiu cât voi mai fi” – înainte de „prima noapte pe care am petrecut-o împreună” (în dormitorul conjugal, se-nţelege). Prin ricoşeu, o altă relaţie adulterină – dintre librarul bătut într-un cartier popular, Anton de Rijk, şi o blondă explozivă – îşi face loc în naraţiune, ca pentru a pune în ecuaţie povestea de dragoste dintre primii doi, abia înfiripată şi deja sub ameninţare: „Am realizat că încercasem să ocup apartamentul într-o manieră cât mai discretă cu putinţă, parcă pentru a-i demonstra lui Adriaan, când avea să se întoarcă, cât de uşor m-aş strecura în ţesutul vieţii lui”. Dar adevărata ameninţare vine dinspre boxa de acuzaţi – mai exact, de la un ex-preşedinte african, acum judecat la Haga pentru crime împotriva umanităţii, ce beneficiază de serviciile tinerei interprete: „el devenea persoana a cărei perspectivă o ocupam. Tresăream când procesul putea să meargă împotriva lui, mă simţeam tainic uşurată când vira în direcţia sa. (…) Eram dezgustată să constat că sunt atât de permeabilă”. (La rându-i, şi ex-preşedintele îi aruncă vorbe grele – după ce că, înainte de achitare, se purtase ca un gentleman: „Nu sunteţi cu nimic mai bună decât mine. Credeţi că moralitatea mea diferă de cea a celor de felul dumneavoastră. Dar nimic nu vă separă de mine. Nu există distanţă între noi”.)
În cele din urmă, interpreta refuză o prelungire a contractului cu Curtea de la Haga, dar se arată disponibilă să reia povestea cu Adriaan: „…şi am înţeles că era posibil să ne cunoaştem. Şi atunci am mai spus o dată. Am spus da”.
19 septembrie ’22