Lavinia Braniște: „Este greu pentru un tânăr din zilele noastre să mai înțeleagă ce a fost înainte de ’89” (VIDEO)

Tema primei dezbateri din noului ciclu al proiectului AntiNostalgia de la Europa Liberă este „Și eu am trăit în comunism. Părinți – copii: ce ați făcut, ce am fi făcut”. Cu aceasta ocazie, Iulian Ciocan și Alexandru Bordian i-au adresat mai multe întrebări, într-un interviu pe Skype, scriitoarei Lavinia Braniște despre tânăra generație și moștenirea ceaușismului.

Europa Liberă: Lavinia Braniște, de ce o autoare care nu prea a simțit pe pielea ei ceaușismul încearcă să se apropie de ceaușism într-un roman?

Lavinia Braniște: „Păi, tocmai de aceea că n-a simțit pe pielea ei prea mult și pentru că are niște curiozități, niște întrebări. Aceste întrebări pe care i le-am împrumutat personajului Sonia le-am avut eu însămi de multă vreme și m-a intrigat faptul că fiecare experiență dinainte de ’89, pe care am încercat s-o investighez, a fost foarte diferită de toate celelalte, adică fiecare are propria lui poveste, astfel încât pentru un tânăr care nu are amintiri proprii din perioada ceea e destul de greu să-și facă o idee coerentă despre ce a însemnat comunismul ca experiență colectivă în România.”

Europa Liberă: Tu în romanul tău încerci să te apropii de relația Zoe-Elena Ceaușescu. De unde vine interesul acesta?

Lavinia Braniște: „După cum am povestit, prima scânteie a acestui roman a fost tocmai acest zvon pe care l-am auzit de la o prietenă al cărei soț a lucrat la Institutul de Matematică înainte de ’89, cum că în ’74, când s-a închis, brusc, la un moment dat, acest institut, motivul ar fi fost acela că Elena ar fi vrut s-o pedepsească pe Zoe, care avea acolo o funcție de conducere. Și am auzit la o cafea, într-o cafenea, acest zvon și primul lucru care m-a intrigat a fost tocmai relația de putere mamă-fiică. M-am gândit, m-am întrebat dacă aș putea să scriu eu povestea asta și până la sfârșitul zilei cred că mi-a trecut fantezia asta (râde). Foarte repede... Mi-am dat seama că n-o să pot să scriu această poveste, pentru că nu am cum să știu niciodată cum era în ’74 și cum vorbeau oamenii în ’74, și cum arăta atunci societatea și lumea înconjurătoare. Și totuși a rămas cu mine ideea asta și m-am gândit că aș putea să o salvez cumva punând această poveste într-o ramă și scriind mai degrabă despre cineva care nu poate scrie povestea asta.”

Europa Liberă: Lavinia, tema discuției noastre din cadrul „Antinostalgiei...” (este un proiect la Europa Liberă), deci tema e „Părinți – copii: ce am făcut, ce ați făcut?”. Cum explici faptul că mai mulți dintre părinții epocii ceaușiste nu le-au spus adevărul copiilor. Era asta un soi de protejare a lor, pentru că, de exemplu, există țări precum Polonia în care li se spuneau mult mai multe?

Lavinia Braniște: „Da, eu țin minte, aveam șase ani în ‘89 și am locuit cu bunicii și țin minte cât de precaut era bunicul meu să nu vorbească în casă chestii periculoase, pentru ca eu în neștiința și naivitatea mea de copil să nu le reproduc apoi la grădiniță și să avem cine știe ce probleme. Deci, cred că era, în primul rând, teama de orice, era această teamă enormă de orice și de asta erau foarte suspicioși, erau foarte precauți și plus că, mă rog, unui copil de șase ani sau de până în șase ani nu știu ce adevăr ai fi putut să-i spui și despre ce și ce ar fi înțeles el din asta. Deci, cred că cel mai mult a lucrat frica, până la urmă.”

Europa Liberă: Dar putem spune că dificultățile prin care a trecut România după revoluție sunt o urmare a acestei protecții?

Lavinia Braniște: „La ce dificultăți vă referiți?”

Europa Liberă: Problemele de ordin social, politic, anumite hibe, anumite angoase prin care a trecut societatea românească, și ele n-au lipsit.

Lavinia Braniște: „Da, a fost o societate docilă care abia acum cred că începe să se trezească și să dezvolte o cultură...”

Europa Liberă: Da, a fost o societate inhibată cumva. Dacă nu vine cumva de atunci?

Lavinia Braniște: „Păi, da, clar de atunci vine, cred eu.”

Europa Liberă: Lavinia, ce ai fi făcut tu, dacă ai fi fost atunci părinte și ai fi avut copii?

Lavinia Braniște: „E foarte greu de răspuns la întrebarea asta. Eu m-am tot gândit, pe mine m-a frământat așa, în tinerețea mea problema turnătoriei, adică m-am tot gândit așa, dacă aș fi fost presată să colaborez, dacă aș fi făcut-o sau nu și mai ales dacă aș fi avut copii și dacă s-ar fi plasat niște amenințări în zona aia, ce aș fi făcut. Dacă aș fi fost, de exemplu, scriitoare sau profesoară la universitate sau dacă aș fi avut așa o poziție posibil periculoasă la un moment dat, cum aș fi acționat într-o situație din astea și adevărul e că n-am un răspuns la întrebarea asta, nu pot să mă bat cu pumnul în piept și să spun că nu aș fi făcut-o dacă ar fi fost copiii mei la mijloc. Deci, nu știu, până nu ești confruntat realmente cu situația, e greu de spus așa, în teorie, cum ai fi fost ca părinte sau ce ai fi făcut, sau ce n-ai fi făcut ca părinte.”

Europa Liberă (Iulian Ciocan): Eu îmi amintesc de un episod interesant din copilăria mea, când părinții mei au adus o icoană în casă. Eram prin clasa a V-a și atunci a fost un stres foarte mare pentru mine și am provocat un scandal, pentru că eu vedeam această icoană ca pe un fel de instrument al burgheziei, iar la școală ni se spunea că burghezia este dușmanul nostru, capitalismul ș.a.m.d.

Europa Liberă (Alexandru Bordian): Și Dvs. v-ați speriat de icoana aia, da?

Europa Liberă (Iulian Ciocan): M-am speriat foarte tare, da. A fost un scandal efectiv și chiar i-am amenințat pe părinți că o să merg la școală să...”

Europa Liberă (Alexandru Bordian): ...să-i turnați?

Europa Liberă (Iulian Ciocan): Să-i torn, da. Și vreau să te întreb dacă n-ai avut și tu asemenea episoade.

Lavinia Braniște: „(Râde.) Nu, nu, așa dramatic nu a fost nimic la noi în casă. O singură dată țin minte că a făcut cineva o glumă cu mama când a intrat în biserică, într-o biserica din cartier, știu că îmi spunea că era foarte speriată când intra în biserică și dacă trecea vreun tramvai atunci pe stradă, aștepta să treacă tramvaiul, să nu cumva s-o vadă cineva din tramvai și după aia intra în biserică. Și întâmplător avea un coleg de serviciu care locuia într-un bloc acolo aproape de biserică și acela a văzut-o la un moment dat că a intrat și a fluierat, și ea s-a speriat foarte tare. Și asta a rămas așa o poveste că... Omul a vurt să facă o glumă pur și simplu, dar ea a fost super-speriată și iarăși frica asta permanentă de orice mi se pare înfiorătoare.”

Europa Liberă: Cartea ta este citită de diferiți oameni, din diferite generații. Există în prezent în România un interes pentru a explora perioada ceaușistă? Deci, cititorii tăi ce caută în cartea ta – un răspuns la anumite întrebări sau vor pe tine să te cunoască mai bine? Tu ai înțeles asta, de ce citesc ei cartea ta?

Lavinia Braniște: „Cred că au citit-o, pentru că le-a plăcut cealaltă...”

Europa Liberă: Primul roman.

Lavinia Braniște: „Da. Și acum nu știu dacă a fost un pic altfel. Poate unora le-au fost înșelate așteptările sau nu știu, așteptau comentariul politic și... Da, nu știu exact ce caută un cititor într-o carte. Cred că mai degrabă un anume fel de a scrie și de a expune personajele, și de a te expune pe tine, autorul, în personajele din cartea ta. Cred că în primul rând asta și, în al doilea rând, temele mai mari și contextul mai larg al poveștii, însă, da, mi-au scris cititori un pic mai tineri decât mine care mi-au spus că s-au regăsit în personajul Sonia și în confuzia aceasta atât de... ce mai înseamnă comunismul pentru noi astăzi, pentru noi și, mai ales, pentru generația asta de 30 de ani, pentru copiii revoluției.”

Europa Liberă: Lavinia, dar, uită-te, volens nolens tu intri într-o competiție cu autori mai vârstnici, care au trăit pe pielea lor comunismul și care au texte despre ceaușism, comunism. Care-i diferența dintre romanele astea – dintre romanul unui om care a trăit comunismul pe pielea lui și unul care, să zicem, ca tine, explorează cumva prin documente mai mult așa și încearcă să-l reconstituie din ceea ce a aflat din alte surse?

Lavinia Braniște: „Păi mi se pare că romanul meu nu e despre comunism, e tocmai despre...”

Europa Liberă (Alexandru Bordian): ...un om din prezent cum percepe lumea de atunci.

Lavinia Braniște: „Exact! Și cum despre această cercetare incoerentă și care nici nu duce nicăieri, pentru că sunt atât de multe surse și sunt atât de diferite și-ți trebuie așa o forță și un discernământ ca să le sortezi, și niște elemente care-i lipsesc unui tânăr amator, cum este Sonia, că ea nu e cercetătoare la un institut, nu e profesoară, nu scrie o teză de doctorat despre comunism, adică ea pornește singură în aventura asta a descoperirii, pentru că, de fapt, ce-i trebuie ei este un scenariu comercial despre relația Zoe-Elena. Și pe măsură ce cercetează și ce citește devine tot mai responsabilă, tot mai curioasă și-și dă seama că e o poveste pe care nici ea nu va putea să o scrie. Deci, nu e în niciun caz despre comunism, eu nu asta am vrut să fac în cartea asta, ci despre cât de greu este pentru un tânăr din zilele noastre să mai înțeleagă ce a fost înainte de ‘89. Și mai ales să facă legătura între ce a fost înainte și ce a fost după, pentru că nu s-a tăiat nimic cu foarfeca în ’89 și noi n-am luat-o de la zero, curați și fără vină, cum am scris și în carte. Deci, nu a început totul, nu a fost un început curat și proaspăt în ’89, nu. Au fost aceiași oameni care au tras sforile și mai departe. Și cred că asta-i important mai degrabă astăzi, că suntem unde suntem tocmai de aia că nu s-a tăiat nimic cu foarfeca atunci.”

Europa Liberă: Dar se poate vorbi de un soi de dezinteres al tinerilor de azi pentru perioada comunistă-ceaușistă?

Lavinia Braniște: „Da, povestea un profesor, Doru Căstăian, profesor de filosofie din Galați, într-un articol nu demult că deja a început să aibă primele generații de elevi de gimnaziu care nu mai știu data revoluției române, deci nu mai..., nu că nu știu ce s-a întâmplat în ’89, dar nu mai au noțiunea asta, nu mai știu să spună ce a fost în ’89. Și am stat și m-am gândit, nu sunt convinsă că-i neapărat tragic că acești tineri nu mai au interes pentru perioada asta. Ei până la urmă sunt niște oameni de acum care au interese în prezent și cred că dacă vreunul dintre ei va vrea să se documenteze și să cerceteze, și să studieze mai departe în profunzime, are ocazia să facă asta. Deci, nu știu dacă e neapărat tragic că acești oameni trăiesc acum și nu-i mai interesează cine a fost Ceaușescu și cum era înainte. Nu sunt sigură, adică e de dezbătut, dar mie nu mi se pare neapărat o tragedie.”

Europa Liberă: În documentarea ta pentru roman ai aflat cum era într-o familiile de nomenclaturiști, ce adevăr li se spunea copiilor șefilor de partid pe atunci?

Lavinia Braniște: „Nu știu dacă-i preocupa pe ei adevărul neapărat.”

Europa Liberă: Chiar Zoe. Ce cunoștea ea și ce nu cunoștea?

Lavinia Braniște: „Cred că nici nu-i păsa neapărat să cunoască, adică aveau o viață a lor îndestulată, aveau grupul lor de prieteni care majoritatea probabil că erau pe lângă ea din interes, cum se spune. Lor nu știu cât de mult le păsa de chestia asta, cred că aveau alte preocupări totuși, adică nu știu câți dintre ei aveau conștiința asta că părinții nu-s OK sau nu fac niște chestii OK. Adică am citit la un moment dat chiar că în anul în care a intrat Zoe la facultate s-a dat o lege că elevii cu medii foarte mari pot intra fără examen și, specula autorul cărții pe care am citit-o, că s-ar fi dat special pentru ea această lege. Deci, ar fi fost un cadou pentru ea, ca să nu mai dea examene de admitere la facultate, adică...”

Europa Liberă: ...pe urmele mamei.

Lavinia Braniște: „Da... Și ne mai mirăm că azi se dau așa niște legi...”

Europa Liberă: Dar azi avem la fel tineri care trăiesc îndestulați și care au zero empatie pentru ceea ce se întâmplă afară, fii și fiice de lideri de partide, în sens că aproape nimic nu s-a schimbat.

Lavinia Braniște: „Da.”

Europa Liberă: Lavinia, dar încearcă, te rog, să-ți imaginezi o Românie de azi urmare, să zicem, a faptului că în perioada ceaușistă copiii ar fi știut tot adevărul. Ar fi fost o altă Românie acum?

Lavinia Braniște: „...Nu sunt sigură că ar fi fost o altă Românie, pentru că una e să știi adevărul și alta e să ai puterea să schimbi lucrurile. Când aparatul acela era atât de... - cum să spun? -, rețeaua aceea de represiune era atât de întinsă și funcționa atât de bine, eu cred că mai degrabă adevărul ar fi adus foarte multă frustrare celor care ar fi vrut să schimbe ceva și n-ar fi putut să schimbe. Adică, astea sunt oricum doar exerciții de imaginație la ziua de astăzi, lucrurile au fost foarte complicate și complexe pe vremea aia și, da, putem, cel mult, să facem exerciții de imaginație, cred că.”

Europa Liberă: Uite, în Țările Baltice și în Polonia părinții au fost totuși mai deschiși și le-au explicat copiilor de ce a dispărut unchiul din pivniță. Și atunci când a căzut comunismul, ei au știut mai clar cumva încotro să meargă, care-i direcția, cumva au fost pregătiți, cel puțin. Acum nu știu în România de unde s-a luat neputința asta de a vorbi despre anumite lucruri. Unii zic că anume din cauză că părinții au fost mai rezervați, asta a fost și cauza stagnării.

Lavinia Braniște: „Da, astea sunt niște judecăți generale, nu știu, nu mă simt în stare să comentez cine sunt părinții până la urmă. Adică, toată lumea sau aproape toată lumea era un părinte sau dacă nu era un părinte, era copilul cuiva, adică, nu știu, cumva e prea vagă judecata asta, încât să pot să o confirm sau să o infirm, nu știu...”

Europa Liberă: Tu, scriind acest roman, ai găsit ceea ce ai căutat? Ți-ai găsit un răspuns, ți-ai lămurit ceva? În sensul că tu ai spus că ai înțeles că nimic nu-i clar, totul cumva este, așa, vag și dacă mai ai vreo idee despre ce s-a schimbat în capul tău după ce ai terminat romanul? Dacă te-ai clarificat cu trecutul?...

Lavinia Braniște: „Da, mi-am umplut niște goluri, pe care probabil că ar fi trebuit să le umplu la ora de istorie în liceu, pentru că am făcut liceul în 1998-2002, adică la o distanță bună de momentul ’89, deci cred că atunci când am fost eu în liceu deja în manualele de istorie ar fi trebuit să existe niște lucruri despre perioada comunistă, și nu existau. Și am simțit golul acesta de la ora de istorie și am reușit cât de cât să-l umplu și să mai fac niște legături, și să mai înțeleg niște lucruri. În perioada în care m-am documentat pentru roman am și fost la niște dezbateri publice organizate ba de CENOSTAS, ba de CSIC (Centrul de Studii în Istorie Contemporană) și părerea cu care am rămas e că nu ne-am lămurit ce a fost și cum a fost și că n-am avut o dezbatere reală și profundă, și sinceră la nivelul societății despre ce a fost și cum a fost, și cine a greșit, și gândiți-vă că nici acum nu s-a lămurit „Dosarul revoluției”, la 30 de ani, adică nici măcar asta nu s-a făcut în 30 de ani. Și iarăși, faptul că în 2006 sau când a fost citit raportul acela cu condamnarea comunismului de către președintele României, Traian Băsescu, între timp s-a dovedit că aceste personaj a fost el însuși un colaborator al Securității, adică o chestie mai cinică de atât nu putea să se întâmple. Deci, da, părerea pe care mi-am făcut-o sau ideea cu care am rămas a fost tocmai asta că noi nu ne-am lămurit împreună ce a fost și cum a fost și ce simțim împreună, care este experiența noastră comună și ce simte societatea în general. Adică, totuși rămâne, din păcate, comunismul, cred, o sumă de istorii personale, fiecare cu povestea lui și o ține pe a lui, dar la nivel de societate nu cred că am lămurit-o, nu ne-am lămurit.”

Europa Liberă: Și ca să ne lămurim numai timpul ar putea să ne ajute acum, nu?

Lavinia Braniște: „...Nu știu. Da, timpul, justiția... Da, din câte știu, doar doi dintre torționarii fostelor închisori comuniste au fost condamnați și la vârste foarte înaintate - Vișinescu și Ficior - și au fost niște gesturi simbolice... Te gândești ce rost mai are totuși să bagi la închisoare niște bătrâni de 90 de ani care și-au și lăsat oasele pe acolo, când, de fapt, marii vinovați umblă liberi...”

Europa Liberă: Lavinia, îți mulțumim și îți dorim baftă la scris.

Lavinia Braniște: „Și vouă!”

Europa Liberă: Mulțumim! Numai bine!