Limba, cheia misterelor și a alegerilor

Aspectul lingvistic - limbajul în sine - este desigur primordial în campaniile electorale, ba chiar și în simplele exerciții retorice în încercarea de a captiva un public. Limba maternă, în primul rând, desigur, folosirea cât mai corectă a limbii, dar și a nuanțelor ei populare.

Se poate spune chiar că un bun politician trebuie să fie și un lingvist, capabil să prindă nuanțele dialectale și să cunoască expresiile colocviale la modă, ba chiar și argoul, pentru a se putea adresa atât tinerilor marginali cu drept de vot, cât și țăranilor și șomerilor din mahalale. Intelectualii vin abia la urmă, de aceea politicienii eficienți devin aproape sistematic „populiști”.

Circulă această anecdotă despre un predicator, escroc prin definiție, să spunem acel Krishnamurti indian care îl fascinase și pe Mircea Eliade, și care predica mulțimilor unitatea tuturor religiilor și faptul că el este Alesul, Fiul lui Dumnezeu. Exact ca un politician în campanie.

Predicând el, în anii aceia ai Depresiei interbelice, în SUA, în fața unui grup masiv de muncitori americani din toate națiile, unul din aceștia, pe loc convertit și pătruns de flacăra convingerii, i s-a adresat:

- Oh, Trimisule! Predică, te rugăm, un pic și în italiană, pentru tovarășii mei abia ajunși aici, recent imigrați și care nu știu engleză.

- Nu vorbesc italiana, a răspuns Sfântul, spre șocul general.

- Nu vorbești italiana? Fiul lui Dumnezeu nu cunoaște toate limbile? Atunci vaffanculo!, a strigat pe loc des-convertitul, făcând acel gest italian larg, cu două brațe, prin care ești trimis la plimbare.

Eroare elementară, așadar, din partea candidatului, a spune: „Nu știu!” Dar aici vine și axioma că nu poți câștiga alegerile vorbind într-o limbă care nu este a ta. Totul se rezumă, așadar, la o întreagă politică - sau strategie - a comunicațiilor. Limba este o puternică unealtă, iar în alegeri ea devine chiar o țintă, un scop în sine.

S-a spus că secretul în transmiterea mesajului politic este a ști să vorbești cu oamenii simpli. Acolo se situează singura tehnică funcțională și cheia succesului politic. De aceea, pentru politicianul versat, în anumite situații adversarul cel mai de temut nu va fi un alt politician la fel de priceput în trucuri, ci novicele, noul venit fără experiență care vorbește limba celor mulți.

Un exemplu apropiat de situația din Republica Moldova ar fi, de pildă, alegerile prezidențiale rusești din 1996. Un important adversar al lui Elțîn a fost atunci răposatul general Aleksandr Lebed, cel care comandase Armata a XIV-a în Transnistria. Până în momentul în care a ajuns la o înțelegere cu Elțîn, care l-a cumpărat oferindu-i ulterior o serie de importante slujbe (prima fiind imediat după aceea, cea de președinte al Consiliului de Securitate al Rusiei), Lebed era un adversar foarte important prin felul în care le vorbea oamenilor.

Născut în Rostov, Lebed vorbea rusa din sud, cea cu accent aproape ucrainean, foarte diferită de accentul moscovit. G-urile deveneau H în gura lui, spunea de pildă хород, iar nu город. Totul combinat cu vocea aceea de bas și manierele blânde, dar hotărâte, făcea că lumea credea în sinceritatea lui. Elțîn l-a cumpărat, așadar, și l-a scos din cursă, dar rămâne ideea că vicleanul aparatcik care era Elțîn știa instinctiv că nu poate lupta cu un asemenea munte de convingere, cum era Lebed, vorbind în dialect și cu o forță de persuasiune care merge dincolo de raționalitatea discursului.

***

Pentru mulţi cetăţeni ai R. Moldova limba vorbită influenţează opţiunea de vot, mai ales când intervine şi factorul geopolitic, societatea fiind divizată în pro-europeni şi pro-ruşi. Tendința se manifestă mai pregnant în mijlocul minorităților etnice decât în cel al majorității populației. Existenţa aşa-numitului vot etnic se observă foarte uşor în sondajele de opinie care reflectă preferinţele etno-politice ale cetățenilor. Majoritatea covârșitoare a etnicilor slavi - ucrainenii, rușii, bulgarii - la care se adăugau găgăuzii, au votat de-a lungul anilor partide pro-ruse.

De exemplu, autonomia găgăuză, unde se vorbeşte preponderent rusa, iar procentul minorităților etnice este de peste 90 la sută, a fost mai întâi fieful Partidului Comuniştilor, iar acum PSRM este practic singura forţă dominantă. La recentele alegeri locale socialiştii au câştigat cele mai multe fotolii de primar şi de consilieri în localităţile din autonomie.

Acolo unde majoritatea se consideră pro-europeni şi pro-români se votează preponderent cu partidele de dreapta. De exemplu, în raionul Ialoveni cele mai multe mandate de consilieri şi de primar la scrutinul local le-au obţinut partidele de dreapta, Blocul ACUM, PD, PLDM.

Comentatorul Petru Bogatu constata într-un editorial dedicat votului etnic că alegătorii rusolingvi, care constituie circa 22 la sută din totalul populației, combinați cu aproximativ același procentaj de votanți nostalgici românolingvi, constituiau baza politică a agrarienilor, ulterior a comuniștilor, iar de curând a socialiştilor. Anume acest contingent a votat în alegerile locale din Chișinău pentru Igor Dodon în 2011 și pentru Zinaida Greceanîi în 2015, pierzând la limită.

Probabil acelaşi contingent de alegători îl vor vota pe socialistul Ion Ceban în turul doi la locale, duminică, 3 noiembrie. Sondajele realizate de CBS-Axa în această campanie electorală au arătat că Ion Ceban avea în rândul vorbitorilor de limbă rusă un rating de peste 45 la sută. În timp ce oponentul acestuia, candidatul Blocului ACUM, Andrei Năstase, se bucură de mare popularitate în rândul vorbitorilor de limbă română.

Dincolo însă de aspectele etnice şi geopolitice, limba maternă are o influenţă subconştientă asupra votului politic, spune scriitoarea Maria Pilchin.

„Neurolingvistic omul începe să fie cumva programat să vadă lumea de la 0 la 3 ani. Limba este un instrument al creierului nostru de a ne raporta la lucruri, oameni, fenomene. De aceea limba pe care o vorbeşte candidatul nu este de ignorat, deşi ne scapă, pentru că este o componentă firească, toată lumea vorbeşte. Mai ales în campanie se vorbeşte mult şi este un bruiaj informaţional simţitor. Totuşi cred că la nivel subconștient noi alegem şi astfel. Desigur că şi raționamentele intervin, noi căutăm un gospodar, un tehnocrat, dar limba ne predispune. Cred că mulţi au ştiut să manipuleze la acest nivel, alţii nu au ştiut, dar s-a produs în sine.”

Maria Pilchin crede că un discurs bilingv al politicienilor ar fi o soluție, numai dacă română și rusă vorbită sunt impecabile.

„Bilingvismul trebuie să fie sănătos, dar orice lingvist din R. Moldova când aude de bilingvism sănătos râde pentru că este şi o formulă încă sovietică. Ar fi chiar un experiment să fie un candidat bilingv şi să aibă ambele limbi foarte bune. Atunci ar fi un impact care până acum nu prea s-a produs, pentru că bilingvii din politica moldovenească nu am văzut să fie performeri în ambele limbi. E vorba de multe ori de competenţă. E performer în limba lui maternă şi competent în limba de stat sau invers. În cazul în care vorbim despre un subconştient al alegătorului pe care să-l influențeze candidatul am foarte mari exigenţe faţă de cele două limbi”.

Maria Pilchin spune că deocamdată nu ar putea da nume de politician bilingv, nu e nici măcar preşedintele Igor Dodon, care îşi ţine discursurile chiar şi de la cele mai înalte tribune în două limbi: româna şi rusa.

„Nu cred că dumnealui este un performer în aceste două limbi. Vorbesc ca filolog, fără niciun fel de resentiment. Niciun politician din spaţiul nostru nu este atât de performant. Avem oratori, tot felul de oameni care excelează şi lucrează asupra lor, dar nu cunosc niciun bilingv în sensul ideal. Da, preşedintele ţării este bilingv, dar eu, ca scriitoare, lingvist, literat, am mari pretenţii faţă de politicienii noştri față de felul în care vorbesc, dar ei ştiu. E mult de lucru la acest capitol, pe ei îi preocupă însă alte aspecte ale activităţii lor, şi nu felul în care să înveţe să vorbească o limbă română sau o limbă rusă corectă.”