MAE a reactivat celula de criză, „în contextul situației de securitate din Orientul Mijlociu”

Un billboard cu rachete balistice iraniene, în centrul Teheranului, 15 aprilie. Iranul a îndemnat Israelul să nu riposteze militar la atacul său din weekend, pe care Teheranul l-a prezentat ca fiind un răspuns la atacul mortal asupra clădirii consulatului său din Siria.

Ministerul moldovean de externe a reactivat celula de criză, „în contextul situației de securitate din Orientul Mijlociu”. Decizia vine la numai o zi după ce Chișinăul a emis o „atenționare”, recomandând cetățenilor moldoveni să evite călătoriile „neesențiale” în Israel.

Deocamdată, ambasada Moldovei la Tel-Aviv nu a primit nicio solicitare de la cetățenii săi din regiune, precizează MAE într-un mesaj pe rețele, adăugând că menține un contact permanent prin intermediul liniilor fierbinți.

Lideri din întreaga lume s-au arătat îngrijorați de o eventuală nouă escaladare majoră a luptelor în Orientul Mijlociu și au îndemnat la reținere, zilele acestea, în timp ce cabinetul de război din Israel analizează cum să riposteze la atacul aerian fără precedent al Iranului din weekendul trecut.

Teheranul a lansat peste 300 de rachete și drone asupra Israelului, pe 13 aprilie, aproape toate fiind doborâte de sistemele de apărare israeliene, ajutate de forțele aeriene din Statele Unite, Franța, Marea Britanie și Iordania.

Luni, MAE a recomandat cetățenilor moldoveni care se află sau planifică o călătorie în Israel să urmărească sursele oficiale de știri pentru „actualizări referitoare la situația din zonă și eventualele măsuri de siguranță adiționale”.

Ministerul a îndemnat cetățenii să fie responsabili, precauți, să își prioritizeze siguranța personală, să respecte instrucțiunile și regulile impuse de autorități și să evite expunerea în mod voluntar la riscuri nejustificate. De asemenea, a recomandat menținerea contactului cu ambasada din Israel pentru informații suplimentare și asistență consulară.

  • Peste 20.000 de moldoveni se aflau legal în Israel în octombrie 2023, înaintea conflictului din Fâșia Gaza, declanșat de atacul terorist Hamas din 7 octombrie 2023. Potrivit autorităților, peste o lună, numărul acestora s-ar fi redus cu circa 3.000.
  • În ciuda războiului, sute de moldoveni au plecat să muncească în sectorul construcțiilor din Israel, pe fondul unei crize a forței de muncă provocată de conflictul cu milițiile Hamas din Gaza.
  • În ianuarie, ministerul israelian al Muncii și Locuințelor a anunțat că intenționa să recruteze aproximativ 1200 de muncitori moldoveni. La scurt timp, Chișinăul a „amânat” trimiterea muncitorilor, pe motiv că partea israeliană ar fi încălcat prevederile acordului în domeniul muncii dintre cele două țări. Totodată, autoritățile moldovene au invocat plângeri ale unor moldoveni „angajați să lucreze în zonele de conflict, cu risc ridicat”, precum și cazuri de „reținere” a pașapoartelor și „confiscare” a bagajelor acestora. În replică, ambasadorul Israelului, Joel Lion, a declarat că a există o „neînțelegere a situației din Israel” și că muncitorii moldoveni care nu se simt în siguranță pot pleca.
### Vezi și... ### „Au dreptul să plece”. Replica Israelului la acuzațiile Chișinăului privind încălcarea acordului de angajare a muncitorilor moldoveni