Your browser doesn’t support HTML5
Totuși, developer-ul rus nu vrea să părăsească Rusia, unde s-a născut, a crescut, are rude și prieteni. Jurnaliștii Current Time au stat de vorbă cu tânărul IT-ist.
Adam Kalinin este numele fictiv al angajatului unei companii IT, care deja de o lună trăiește și lucrează într-o pădure izolată din sudul Rusiei. Bărbatul s-a pronunțat împotriva războiului, a participat la proteste, a fost amendat și a petrecut câteva zile în detenție. În pădure, Kalinin se ascunde de mobilizare.
Your browser doesn’t support HTML5
„Acesta e traseul meu, din adăpostul în care dorm până la „birou”. Le-am separat. Iată, acest cort și este „biroul” meu. Așa-i spun eu”, povestește Adam.
Viața sa este împărțită acum între două corturi: „casa” – unde doarme, și „biroul”, de unde Kalinin accesează internetul.
„Varianta plecării peste hotare, din diverse motive, e peste puterile mele. Mai ales că nu vreau să fug de unul singur. Aș pleca, cel puțin, împreună cu soția. Un alt aspect, mai emotiv, este faptul că nu aș vrea să-mi las aici rudele, prietenii... Nu aș vrea să mă despart de ei, din punct de vedere „geografic” . Cred că o să mai stau aici o vreme. Între timp, au apărut mai multe vești, deloc îmbucurătoare. În special, această lege, de-facto una marțială, despre care s-a spus că ar fi „parțială” și că nu s-ar aplica în toate regiunile. Din nou, auzim aceste formulări vagi, niciun reper clar. În opinia mea, [legea] este un teren vast pentru abuzuri.”
### Vezi și... ### Sondaj Levada: mulți ruși sunt îngroziți de mobilizareÎnainte să ajungă în pădure, IT-stul avea deja experiența drumețiilor și o parte din echipamentul necesar pentru traiul în cort: „Așa arată patul. Un sac de dormit obișnuit, de la Decatlon, mărimea XL.”
Developer-ul își gătește singur de mâncare. Meniul – ca în camping.
„Am pus morcovi, adaug ceapă și un piculeț de carne.”
Dar cel mai mare inconvenient este lipsa unui duș: „Dacă vorbim de utilități, cel mai mult îmi lipsește dușul. Fac multă muncă fizică aici. Și dacă nu m-aș mișca, tot aș avea nevoie de duș. Deja mă gândesc cum să-l organizez, să fie ceva mai mult decât ceainicul în care încălzesc apa.”
La aproximativ o oră de „biroul forestier” și „cortul rezidențial”, nu departe de drumul asfaltat, Adam a amenajat un depozit de alimente. IT-istul se duce acolo ca la magazin, unde găsește: conserve, fidea, legume, ceai, cafea.
„Așa arată micul dejun: terci de ovăz, prune, lapte condensat, apă clocotită.” În loc să piardă timpul cu doomscrolling pe rețele, Adam taie acum bușteni pentru cherestea.
„Mai am ceva brad. Acesta-i proaspăt și e umed.”
### Vezi și... ### Kazahstan | Circa 200.000 de străini au cerut numere de identificare individuală în ultima lunăDescoperirile oferite de traiul în pădure, IT-istul le împărtășește pe Telegram.
„Aseară, pregăteam un nou buștean, făceam scânduri. Au fost câteva ore de muncă intensă. Și iată ce gând mi-a venit - două ore și am deja un material superb pentru construcție. Aș fi putut să stau în tiktok sau twitter. Și cu ce m-aș fi ales? Cel mai probabil, cu o dispoziție proastă. Dar așa, mi-am dezmorțit spatele, mi-am limpezit mintea”, spune developer-ul rus.
Adam lucrează opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. În restul timpului, se ocupă de gospodărie. Internetul e stabil. Angajatorul nu are nicio pretenție. Soția lui Adam a rămas în oraș, dar își susține soțul în toate. Comentatorii de pe Telegram se tem însă că [autoritățile] l-ar putea găsi cu un quadcopter cu termoviziune.
„Este o măsură preventivă. Pentru că nu aș vrea să regret mai târziu că nu am întreprins nimic. Este o situație foarte gravă. În ultimii ani, m-am tot gândit și am realizat că este vorba despre viața mea. De ce ar trebui cineva acolo să-mi controleze viața? Să mă trimită la război, să lupt, pentru ce? Eu sunt împotriva războiului!”
Totuși, Adam va trebui să-și modifice planul său inițial de a se ascunde în pădure timp de o lună. Developer-ul se gândește acum să-și construiască o căsuță, cu o sobă din pietre. Nu este limpede cât timp va sta în pădure - mobilizarea în Rusia continuă.
### Vezi și... ### Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina la iarnă