Mai strașnică este izolarea decât pandemia

Cele mai recente date statistice, oferite de Fondul ONU pentru Populație, arată că vârstnicii reprezintă una dintre categoriile populației cele mai puternic afectate de pandemia de COVID-19. Aproape 60 la sută dintre vârstnicii chestionați au declarat că le este foarte dificil să suporte autoizolarea, iar rata sărăciei este mai mare în rândul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani, în comparație cu restul populației. Activiștii civici se arată îngrijorați și de faptul că entuziasmul oamenilor de a se ajuta reciproc este în scădere, când de fapt de sprijin și solidaritate e nevoie la fel de mult ca la începutul pandemiei.

Mai strașnică este izolarea decât pandemia

Lidia Melnicenco locuiește în Șoldănești și a ajuns la vârsta când, așa cum zice ea, „bolile îi bat la ușă”, dar ea preferă să nu fie găsită acasă. În curând va împlini 70 de ani. Vârsta onorabilă nu o a împiedică să facă munca de voluntară în cadrul organizației Help Age, care sprijină persoanele în etate. Lidia Melnicenco are deja cinci ani de voluntariat. Deși suferă de astm bronșic, deci potrivit protocoalelor medicale face parte din așa-numitul grup de risc de infectare cu COVID-19, nu a renunțat la activitatea de voluntariat. E se arată încrezătoare că paza bună trece primejdia rea. Dovadă e faptul că de la începutul pandemiei a fost ocolită de virus. Lidia Melnicenco vizitează și duce pachete cu provizii vârstnicilor singuratici sau celor care nu-și pot purta de grijă. Ea spune că pandemia a lăsat o amprentă negativă asupra lor.

„Le este foarte greu. Unii, să vă spun drept, foame nu mai duc, să zicem așa, dar nici cele necesare nu le au. Noi în acest timp de pandemie am făcut vreo 600 de vizite la persoanele în etate. Cazurile sunt diferite, dar cel mai strașnic pentru ei este izolarea. Ei se tem să iasă din casă. Dacă și așa erau izolați, acum cu atât mai mult. Frica de a se îmbolnăvi este foarte mare. Lucrătorii sociali nu reușesc să acopere cu serviciile lor pe toți cei care au nevoie de așa servicii”.

Relaxarea restricțiilor și ușoara diminuare a numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 a dus la impresia greșită că pandemia bate în retragere, prin urmare a scăzut și din avântul oamenilor de a-i ajuta pe cei din jur, constată Eduard Mihalaș, analist de programe Populație și Dezvoltare din cadrul Fondului ONU pentru Populație (UNFPA Moldova). În realitate, persoanele în etate în continuare au nevoie de ajutor, ba poate chiar mai mult decât în urmă cu câteva luni, când entuziasmul era mai mare.

Eduard Mihalaș

„Unii oameni mizează, de fapt, doar pe un anumit suport care îl primesc din partea unor organizații sau din partea asistenței sociale. În tendința noastră de izolare și de a ne conecta doar cu persoanele foarte apropiate din cercul nostru există riscul ca persoanele vârstnice să devină izolate permanent. Acest lucru este încurajat, ca să zic așa, și de către guvern, fiindcă în toate deciziile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică persoanelor vârstnice le-a fost recomandat să stea în casă și să iasă doar pentru activități urgente. Deci, cumva a existat această încurajare din partea statului ca persoanele vârstnice să fie izolate.”

Eduard Mihalaș mai spune că deși la prima vedere vârstnicii au venituri stabile, or pensia nu are cum să se micșoreze ca în cazul remitențelor sau al salariului, aceasta este în cele mai dese cazuri la limita sărăciei. Puțini dintre ei pot cheltui pe medicamente mai mult de câteva sute de lei, iar procurarea măștilor de protecție reprezintă pentru unii un lux.

Menținerea entuziasmului este importantă nu doar pentru vârstnici, ci inclusiv pentru cei care le trec pragul zilnic – asistenții sociali, spune Vadim Țărnă, președintele Asociației naționale a experților și asistenților sociali din Moldova. El consideră că pandemia de COVID-19 a arătat cât de importantă este activitatea lor, dar și cât e de slab remunerată, un asistent social ridicând un salariu de câteva mii de lei pe lună.

„La început a fost mai greu pentru că nu erau asigurați cu echipamente de protecție. Era în general o incertitudine legată de pandemie, legată de măsurile de protecție. Nu prea era informare la nivel de societate, inclusiv în cadrul direcțiilor de asistență socială. În prezent, asistenții continuă să-și facă munca în regim firesc. În ce privește salariile lor, este unul dintre cele mai mici salarii dacă vorbim de persoanele angajate în instituțiile de stat. A fost majorat un an în urmă, însă considerăm că nu este suficient și este loc de mai mult.”

Activiștii civici cu care am stat de vorbă s-au arătat îngrijorați și față de capacitatea tot mai redusă a autorităților de a sprijini persoanele vulnerabile. Cu un buget sărăcit de pandemie și un guvern interimar, cu posibilități limitate, este puțin probabil să existe bani pentru susținerea lor financiară. Iată de ce, poate mai mult ca niciodată, e necesară implicarea oamenilor din preajmă.