După baletul de măsuri și contramăsuri și expulzări reciproce de diplomați între Moscova și diferite capitale europene, ambasadorul rus pe lângă Uniunea Europeană, la Bruxelles, Vladimir Cijov (Чижов, Chizhov), a fost convocat luni la sediul diplomației europene, pentru prima oară în istoria relațiilor Rusia-UE, cum o subliniază EUObserver.
Ambasadorul rus a primit un protest formal, acesta venind după ce Rusia a pus pe lista neagră opt oficiali europeni, care nu vor mai putea intra pe teritoriul său, printre aceștia aflându-se chiar președintele Parlamentului European David Sassoli și vice-președinta Comisiei Europene Věra Jourová.
Ambasadorul rus Cijov este o figură inconturnabilă a mediilor diplomatice din Bruxelles, el reprezintă interesele Rusiei la Bruxelles de 15 ani, dar este prima oară că el a fost convocat în acest fel pentru a i se înmâna un protest formal, în urma interdicției impuse unor figuri europene atât de importante.
Cum o scrie în Spania El Pais, UE l-a avertizat pe Cijov de „impactul cumulativ” al ultimelor măsuri luate de Rusia împotriva unor diplomați și oficiali europeni.
Vorbind, la Bruxelles, cu site-ul Politico, Věra Jourová a comentat: „Rusia se arată astfel a nu fi un partener internațional obișnuit, de încredere” (not a standard international partner).
În partea cealaltă, presa rusă nu a avut acces decât la declarațiile seci, dar vide de conținut, ale ambasadorului Cijov. Astfel, acesta e citat de Kommersant cu: „A fost evidențiată importanța eforturilor diplomatice pentru a remedia situația actuală, foarte nesănătoasă (нездоровая), în dialogul dintre Moscova și Bruxelles. Partea rusă și-a reafirmat disponibilitatea pentru a acționa în acest sens".
Rusia pe meniul G7
Rusia, împreună cu China, sunt de altfel felurile principale pe meniul șefilor diplomației țărilor din grupul G7, reuniți două zile la Londra, 3-4 mai, pentru a pregăti întâlnirea la vârf G7 de luna viitoare. Euractiv amintește că e vorba de prima întâlnire față în față a miniștrilor din țările G7 de doi ani încoace.
Secretarul de stat american Antony Blinken va pleca mâine de la Londra direct în Ucraina, într-un al doilea turneu european în mai puțin de o lună. Blinken se va afla în Ucraina pe 5-6 mai, dar la Londra el a amintit deja că: „Vedem mai multe forţe concentrate la granița cu Ucraina decât oricând din 2014 încoace, de când Rusia și-a lansat invazia.”
(Cf. și blogul pe care îl țin zilnic la Europa Liberă despre criza din Ucraina, de la tulburările de pe Maidan din decembrie 2013 încoace, inclusiv evoluțiile zilnice ale situației pe front în Donbas: Criza din Ucraina. LiveBlog.)
MERE, un hard-discount venit din frigul Rusiei pentru a cuceri Occidentul
Fără a folosi această temă ca o metaforă a relațiilor ruso-europene, Le Monde, în Franța, are un articol despre firma rusească de hard-discount Mere, care în mod neașteptat a început să se instaleze solid în Europa de est, făcând deodată concurență giganților germani, care deja luptă între ei de decenii pentru clienți, Aldi și Lidl.
Ruseasca firmă Mere e recentă, s-a născut în Siberia în 2009, în momentul declanșării precedentei crize financiare care a sărăcit milioane de ruși. Cum o scrie Le Monde, „cunoscută pentru a nu da atenție originii și calității produselor”, lanțul de supermagazine angro și cu bucata intră acum frontal în Occident prin Germania, bastionul istoric al lui Aldi și Lidl (vezi foto).
Cu sloganul său „Low cost, Every day”, Mere promite că vinde totul cu 20% mai ieftin decât orice concurent. A intrat deocamdată, deschizând magazine, în Germania, Polonia și România, dar opacitatea domnește în continuare în legătură cu identitatea reală a proprietarilor. Le Monde revelează că principalul acționar este, oficial și pe hârtie, o octogenară din Siberia pe nume Valentina Schneider. În fostele republici sovietice, lanțul de magazine funcționează sub numele Svetofor (la fel cum belgianul Delhaize e cunoscut în România ca Mega Image, dar în alte țări sub alte nume).
Ultima țară în care lanțul rusesc a deschis magazine, după România, este Serbia. Rămâne departe, însă, Franța, anunțată inițial ca țintă. Ceea ce face firma, cum o rezumă un expert pentru Le Monde, este că trece oportunist și rapid de la un furnizor la altul, pentru a obține pe moment prețurile cele mai coborâte, indiferent de calitate, într-un etern joc al lichidării imediate a stocurilor ce pare a reproduce mecanismul aplicat în politică.
Vocația de martir
Venerabilul săptămânal britanic The Spectator (cel mai vechi săptămânal din lume, apărând, fără întrerupere, din 1828) are o analiză despre „marele joc riscant” (big gamble) al lui Aleksei Navalnîi. Articolul e semnat de Mark Galeotti (a cărui carte The Vory: Russia’s Super Mafia. Yale University Press, 2018, am prezentat-o atunci când a apărut). Galeotti atrage atenția asupra acestui fapt interesant din punct de vedere psihologic: nu doar că Putin nu menționează niciodată numele lui Navalnîi (spune doar: „cetățeanul acela”, sau: „pacientul din Germania”), dar această formă aparentă de tabù nominal funcționează și invers: nici Navalnîi nu pronunță vreodată numele lui Putin. Astfel, atunci când a fost condamnat și și-a lansat diatriba la tribunal, adresându-se judecătorului care îl condamna, Navalnîi a vorbit doar despre „regele gol” («Ваш король-то голый!») referindu-se la povestea lui Andersen Hainele Împăratului, dar nepronunțând numele lui Putin.
Galeotti, în The Spectator, spune că ceea ce face Navalnîi este ca un joc de noroc la cacialma foarte îndrăzneț și riscant. Asta pentru că pe măsură ce regimul își leapădă resturile de respect al legalității și democrației și se retrage în paranoia izolării, Navalnîi ar putea fi ținut la nesfârșit dincolo de un gard din sârmă ghimpată, sau chiar omorât fără multe ceremonii (cum a fost soarta lui Boris Nemțov).
Dar, încheie Galeotti, dacă e să reținem ceva din exemplul dizidenților din era sovietică, este că aceia dintre ei care au încarnat o autentică autoritate morală, precum Andrei Saharov și Aleksandr Soljenițîn, aceștia și-au bântuit foștii torționari și după dispariție.
Nu toată lumea are însă o vocație de martir. Cum a formulat-o într-un interviu acordat în weekend cotidianului britanic The Guardian campionul de șah și fosta speranță a opoziției din Rusia Garry Kasparov: „De ce aș deveni un martir? Pot să fac mult mai multe din afara Rusiei.” O idee pe care, cum se vede, Navalnîi nu o împărtășește, el fiind citat de The Economist ca spunând: „Supraviețuind, l-am rănit mortal pe Putin”.
The „big gamble”
„The Big Gamble”, titlul analizei lui Mark Galeotti, este, desigur, o aluzie discretă la vechea expresie „The Great Game”, Marele Joc, care a desemnat rivalitatea, în sec. al XIX-lea și până la Primul Război Mondial, între imperiul britanic și cel țarist pentru ocuparea Asiei centrale. Acel „Război Rece” avant la lettre amenința în orice moment să se transforme în război direct, mai ales că Rusia țaristă râvnea la ocuparea Persiei sau Indiei, și rivalitatea a dus la desenarea granițelor actuale din zonă, concepute astfel încât India (pe atunci britanică) să nu se atingă niciodată cu Rusia (acolo unde astăzi sunt Tadjikistanul și Kirghizia). Afganistanul a fost întotdeauna statul tampon prin excelență.
Rudyard Kipling rămâne autorul prin excelență, din perspectiva britanică, al atmosferei și mentalității Imperiului. Asta ne retrimite la faptul că, în mod poate nesurprinzător, Kipling este autorul preferat al lui Putin. Când și-a ținut discursul anual privind „starea națiunii” ruse, miercuri 21 aprilie, în fața Adunării Federale (parlamentul bicameral) și a membrilor guvernului, Putin a folosit o metaforă din Cartea Junglei a lui Kipling, spunând că Rusia este ca un tigru înconjurat de hiene.
Sau poate, privind altfel, el a spus de fapt că SUA ar fi tigrul Shere Khan în jurul căruia „se învârt tot felul de mici hiene” («Вокруг Шерхана крутятся всякие мелкие Табаки»). Nu prea este clar. Putin a insistat doar că „Kipling e un mare scriitor” («Киплинг — великий писатель»).
Fără a coborî la o reductio ad Hitlerum, nimeni, în toată presa internațională sau rusă nu pare a fi remarcat că, așa cum Hitler în Mein Kampf își exprima admirația pentru romanele lui Karl May, scriitorul german pentru copii și adolescenți care imagina poveștile cu indieni și cowboys, cu Winnetou și Old Shatterhand, tot așa Putin pare să fie etern fascinat de Kipling (și indirect de Disney). Acum un deceniu, în 2011 deja, în momentul unor mari proteste împotriva realegerii lui în condiții care lăsau de bănuit frauda, Putin i-a tratat pe manifestanți de бандерлоги, altfel zis: Bandar-logs, cum e numit poporul maimuțelor în Cartea junglei a lui Kipling.
Dincolo însă de toată această paradă reînnoită a „Marelui Joc”, cotidianul de opoziție Novaia Gazeta (NG) consideră că Rusia astăzi are de ce să se teamă în mod serios. Regulile sunt pe cale de a fi modificate. Într-o mare analiză publicată astăzi, NG scrie că „Sunt lucruri și mai îngrozitoare decât scoaterea din SWIFT”. (UE se pregătește să excludă Rusia din sistemul internațional de plăți electronice SWIFT și asta stârnește o mare neliniște în mediile economice, chiar dacă ministrul de externe Serghei Lavrov a dat asigurări că Rusia se pregătește să introducă propriul său sistem de plăți, „național”, отечественный.) NG atrage însă atenția în detaliu că pandemia a redus cererea de petrol, că economia rusă se bazează pe exportul de petrol și gaze și că țările din UE, care au tot amenințat că vor renunța la acest furnizor esențial care e Rusia ar putea de data asta să o facă în mod serios.
Rusiei nu i-ar rămâne atunci decât să se întoarcă spre China. Novaia Gazeta încheie cu constatarea că regulile jocului geopolitic vor fi atunci cu totul altele. Cum se spune „Marele Joc” în chineză?