George F. Kennan
În vara anului 1938, diplomatul și istoricul american George F. Kennan (16 februarie, 1904 – 17 martie, 2005) conducea Biroul rus al Departamentului de Stat. Deplângând starea diplomației americane a anilor ’30, se gândea serios să demisioneze pentru a trăi, asemeni multor generații de Kennani înaintea lui, o viață liniștită la ferma din Wisconsin. Și-a înfrânt însă pesimismul și a acceptat o nouă misiune a guvernului american: consul la Praga.
Criza cehoslovacă clocotise la foc mic toată vara, iar Kennan nu putuse rezista tentației de a juca un rol, cât de modest, într-o majoră dramă politică a secolului XX. A sosit în superba capitală barocă cehă într-un moment în care Neville Chamberlain, Édouard Daladier, Benito Mussolini și Adolf Hitler încheiau Acordul de la München cu privire la soarta Cehoslovaciei.
Intrarea trupelor naziste în Cehoslovacia
În următorii șase ani de război care au urmat, Kennan s-a aflat la post nu doar în Praga, ci și în alte centre europene. Toate aceste misiuni i-au asigurat mult râvnita expunere la conflict, în dimensiunile sale politice și diplomatice. În timpul misiunilor din Praga și Berlin, s-a preocupat de înțelegerea naturii politicii naziste și a viziunii lui Hitler despre economie și imperiu.
Petrecută în urmă cu 80 de ani, pe 15 martie 1939, invadarea Cehoslovaciei de către trupele hitleriste a fost privită de către Departamentul de Stat american ca un test esențial privind abilitatea regimului lui Adolf Hitler de a-și extinde în viitor dominația asupra altor cetățeni non-germani. Deși legația americană la Praga a fost desființată, George Kennan a primit ordinul de a rămâne și raporta evenimentele. Cel puțin până la noua sa misiune din Berlin, în toamna lui 1939, George Kennan a fost singurul oficial american în Praga ocupată de naziști.
Cererea de materiale, rapoarte și analize era enormă, ceea ce, după cum avea să-și amintească ulterior, a reprezentat și cea mai mare provocare (intelectuală și emoțională deopotrivă) a carierei sale diplomatice. Se simțea în mod aparte calificat să joace rolul de observator al evenimentelor cehoslovace după München, era fluent în germană și limbi slave (cehă, poloneză) și aprecia principalele curente ale istoriei europene. În același timp, era suficient de sensibil spre a deplânge spectacolul unei națiuni șubrezite, abandonată de către aliații de odinioară și lăsată pradă unor inamici într-atât de puternici.
Tot George Kennan s-a arătat însă sceptic cu privire la viabilitatea politică a democrației cehe. Deși respecta multe din achizițiile republicii și aprecia o anumită toleranță și decență a administrației care lipsea vecinilor, Kennan era convins că Cehoslovacia avea multe slăbiciuni, pe care niciun observator imparțial nu le-ar putea ignora. Au fost aceste slăbiciuni, credea el, cele care au dus, finalmente, la dispariția statului. Tot el a prezis în august 1939, la cinci luni de la invazia germană, că puțini cehi și-ar mai dori întoarcerea la gâlceava interbelică a partidelor politice, la timiditatea clasei de mijloc și la obtuzitatea care dominase viața defunctei republici (vezi George Kennan, From Prague After Munich: Diplomatic Papers, 1938–1939, Princeton, N.J., 1968, p. 224).
Destrămarea Imperiului Austro-Ungar la sfârșitul Primului Război Mondial crease un vacuum politic în bazinul danubian care avea să fie umplut în mod inevitabil de o putere hegemonică. Fragilele state succesoare ale Imperiului Habsburgic, Polonia, Ungaria și Cehoslovacia, nu puteau asigura stabilitatea în inima Europei și nu se puteau opune cu succes intervențiilor militare ale unei puteri externe. În al doilea rând, spinoasa moștenire vieneză a statului multinațional a condamnat Praga și proiectul cehoslovac de la bun început. Sentimentele naționale și antipatiile, în special între germani și cehi, păreau foarte adânci. Diferențele lingvistice, valorile conflictuale și incompatibilitatea obiceiurilor populațiilor regiunii împovăraseră imperiul austriac dincolo de orice capacitate de rezistență. Ar fi fost ridicol, credea Kennan, să presupui că provinciile „nesofisticate” ale imperiului ar putea să vindece, de unele singure, răni produse de-a lungul a secole de conflicte etnice.
Privind retrospectiv, acuzațiile lui George Kennan la adresa tinerei republici cehe pot părea cel puțin aspre. Până la urmă, Cehoslovacia reușise în două scurte decenii să aibă un sistem parlamentar suficient de robust și serios spre a sprijini doi oameni de stat de anvergură internațională: Thomas Masaryk (1850–1937) și Edvard Beneš (1884–1948). Mai mult, deși refuzul nobilimii posesoare de pământ de a coopera a privat din start noul regim de unul din puținele elemente de prestigiu și stabilitate, Cehoslovacia demonstrase un nivel remarcabil de rezistență.
După cum naive pot părea și predicțiile sale inițiale despre virtuțile protectoratului german. Kennan a deschis complet ochii abia în momentul în care politicile lui Hitler în Boemia și Moravia au devenit și mai draconice, iar măsurile economice oficiale s-au dovedit a fi mai mult decât paravane pentru jaf și expropriere. Ordinea germană, așa cum și-o imaginase el, fusese o nălucă. Le-a transmis superiorilor la Washington imaginea unei lacome și cât se poate de „oficiale” prăduiri naziste: erau percepute de la industriile cehești comenzi imense fără nicio discuție asupra prețului; cantități impresionante de produse alimentare erau colectate direct din Praga, ceea ce a condus la penurie; industria și sistemul bancar deveniseră practic anexe ale stăpânilor germani; oficialii naziști erau invariabil corupți și simțeau zero responsabilitate față de supușii cehi. Fosta țară se prăbușea și mai mult în haos...