Mica istorie a marilor coincidențe (II)

Adevărat, Venezuela și socialismul exterminator în care se zbat atîția cetățeni ai acestei făcută pentru bogăție și adusă la cea mai neagră sărăcie sînt departe. Asta n-ar trebui, totuși, să fie un obstacol, într-o epocă în care distanțele nu mai separă. În fond, cine are privirea îndeajuns de scrutătoare pentru a zări dramele din Yemen, din Sudan sau de pe Mediterana nu are cum să nu vadă pînă în Venezeula. Încă mai ciudat, atenția organizațiilor specializate în compasiune și solidaritate globală ratează zone mult mai apropiate, de/a dreptul locale și natale. Iată cazul așa numitelor Veste Gabene din Franța.

Mișcarea de protest care contestă deciziile elitei politice franceze e numeroasă, populară și apolitică. Protestatarii sînt, în imensa lor majoritate, oameni de rînd care nu fac parte din vreun partid. E vorba de societatea de jos. De oameni mărunți cu salarii și pensii modeste. Protestul vine din degradare, sărăcie și umilință. Impozitele arbitrare, lipsa de locuri de muncă și uitarea îi fac pe acești oameni să se simtă abandonați și disprețuiți. Dar, curios! Nici un ONG, nici o persoană publică de calibru, nici o vedetă nu au preluat cazul acestor oameni. În rezerva aparent nesfîrșită de civism și umanitate a lumii civice nu s-a găsit nici un dram de simpatie pentru nefericirea celor ce protestează. Foarte bizar, nenumărații indignați care acuză lumea capitalistă de opresiune și denunță lăcomia detestatului 1% superbogat al lumii, nu au nimic de spus sau de compătimit la Vestele Galbene. Oare de ce? Nu fac parte Vestele galbene din inocentul 99% victimă a lăcomiei elitelor? Să fie la mijloc reținerea față gloata needucată care nu face politică, nu are titluri academice și nici valori progresiste? Să fie de vină simplul fapt că Vestele Galbene nu sînt mîncătoare de sushi? Nu! Ar fi pre mult! În fond, vedetele, ONG-urile și jurnalismul militant insistă că țin partea lumii amărîte și oprimate. Atunci, poate că aceste criterii nu se aplică în Franța sau poate că se aplică doar anumitor categorii de populație.

O altă problemă e definiția celor ce protestează sub numele de Vestele Galbene. Sînt ei sau nu parte a societății civile? La manual scrie că așa numita societate civilă e formată din cetățeni care spun nu puterii și își apără autonomia etică. Dar Vestele Galbene nu sînt socotite parte a societății civile. Atunci, poate că societatea civilă e un pic altceva decît ar putea înțelege un necunoscător. Poate că e vorba de societatea civilă de profesie. Adică de cei ce fac o meserie și o formă de organizare din protest. Poate că societatea civilă presupune criterii precise care decid cine poate critica și cine nu poate fi criticat. Poate că populația de rînd a provinciei și a lumii fără calificare înaltă a pierdut șansa de a fi primită în societatea civilă, tocmai pentru că nu îndeplinește criteriile politice, profesionale și de clasă. Ar fi trist să fie așa. Ar fi de-a dreptul scandalos să trebuiască să ne amintim că și comuniștii se socoteau revoluționari și anume revoluționari de profesie. Coincidențele continuă insistent.

Cazul Asia Bibi s-a încheiat recent, dar conține o poveste instructivă. Această femeie pakistaneză de 48 de ani a fost condamnată la moarte pentru blasfemie și a petrecut opt ani în detenție, așteptînd ziua execuției. Asia Bibi a fost acuzată de profanarea simbolurilor religioase musulmane. Pînă la urmă, Curtea Supremă a anulat sentința de condamnare la moarte. Curios, însă, din nou, vedetele și ONG-urile au ratat acest caz. Nimeni nu s-a sesizat devastator pentru a denunța un caz de discrimnare și înjosire a femeii. Mai mult, guverne occidentale care au arătat o generozitate enormă primind milioane oameni care susțin că au fost persecutați în Africa și Asia, nu s-au arătat gata să o primească pe Asia Bibi. Asta, deși nu există nici o îndoială că dacă cineva ilustrează perfect situația persecutatului în pericol de moarte, atunci e vorba de Asia Bibi, femeia care a așteptat opt ani lîngă eșafod. Cu toate astea, nici o emoție. Între milioanele de persoane primite ca refugiați, nu s-a găsit loc pentru Asia Bibi. Ciudat. Oare pentru că, așa cum au scris ziare foarte serioase, multe guverne occidentale au socotit că, primind-o pe Asia Bibi, riscă proteste ale musulmanilor aflați dea în Occident? Pare imposibil. Doar compasiunea pentru cei persecutați nu ocolește pe nimeni! De pildă, pe creștinii fugăriți și căsăpiți în Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Pakistan sau China. Așa știm din declarațiile oficiale și din programele de principii ale asociațiilor umanitare care salvează refugiați și protejează minorități peste tot în lume. Încă o coincidență: coincidențele se adună și fac probleme.