Milițiile Taliban declară că mizează pe sprijinul economic al Chinei

Talibanii în Kabul

În Afganistan, milițiile Taliban au declarat se vor baza pe sprijinul economic al Chinei care menține relații diplomatice cu țara lor, după retragerea forțelor internaționale conduse de Statele Unite. Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat ziarului italian La Repubblica pe 2 septembrie că China este „partenerul principal” al noii conduceri de la Kabul pentru a opri un colaps economic și a reconstrui țara. Talibanii s-au angajat să fie mai moderați de când au răsturnat guvernul sprijinit de Occident, pe 15 august, promițând că vor proteja unele drepturi ale omului și se vor abține de la represalii împotriva vechilor dușmani.

### Vezi și... ### Qatarul colaborează cu talibanii din Afganistan pentru redeschiderea aeroportului din Kabul

Statele Unite și aliații lor și-au închis misiunile diplomatice și au condiționat recunoașterea regimului de la Kabul – și implicit orice ajutor economic pentru guvern – de măsura în care talibanii respectă drepturile omului și în general, regulile scenei politice internaționale.

Pe de altă parte, este puțin prorobabil ca Beijing-ul să condiționeze ajutorul și legăturile politice de problemele legate de drepturile omului.

„China este partenerul nostru principal și reprezintă o oportunitate fundamentală și extraordinară pentru noi, deoarece este gata să investească și să sprijine reconstrucția țării", a declarat Mujahid pentru La Repubblica.

Mujahid a declarat că talibanii sunt interesați de „Inițiativa Centurii și Drumurilor”, planul global de dezvoltare a resurselor și infrastructurii conceput de China pentru a strânge legăturile economice și politice între zeci de țări. „Deținem mine bogate de cupru, care, datorită chinezilor, vor fi modernizate. În cele din urmă, China reprezintă cheia noastră pentru piețele din întreaga lume "a mai spus Mujahid.