„În acest roman, în această specifică antologie a povestirii universale contemporane, aşadar, într-un roman-antologie, cititorul va găsi treizeci şi opt de povestiri, ca şi date biobibliografice despre scriitorii acestor texte, care sunt tot treizeci şi opt, fiindcă din fiecare literatură a fost ales doar un reprezentant. Toţi aceşti scriitori şi referinţele lor sunt rodul închipuirii, iar toate cele treizeci şi opt de povestiri sunt scrise de Milorad Pavić” – şi transpuse în română de neobosita Mariana Ştefănescu: Milorad Pavić, Teatru de hârtie, Corint, 2023.
Teatru de hârtie nu-i prima scriere compozită de acest gen – Dacă într-o noapte de iarnă un călător, de Italo Calvino, şi Ingeniosul bine temperat, al românului Mircea Horia Simionescu, sunt primele două titluri ce-mi vin în minte –, ceea ce-l individualizează însă pe Milorad Pavić e acea magie de prestidigitator proprie doar sârbului – formula „Borges al Balcanilor” nu-l prinde decât cu scârţ! – cu care trece dintr-un registru în altul, scoţând tot felul de minunăţii ce i-a făcut pe unii să-l înscrie în realismul magic, ceea ce iarăşi mi se pare o clasificare forţată. Mai mult ca oricine, Milorad Pavi
este un scriitor-orchestră, schimbând formule nu doar de la carte la carte, ci şi în interiorul uneia şi aceleaşi cărţi, chiar aceasta despre care facem vorbire. Iată aşadar – aşa Dar! – un roman-puzzle, lucrat text cu text în tehnici & stiluri diferite, dar care pe final se adună într-un roman-vitraliu de toată frumuseţea. Ierte-mi-se că, neavând la dispoziţie 220 de pagini cât are cartea, îl voi „fragmenta” în câteva citate – adevărate bijuterii literare lucrate de un scriitor cu mână de orfevru şi imaginaţie de Orfeu:
„Era frumoasă, avea mereu în ochi ceva din ziua de ieri şi pe buze ceva din ziua de mâine.”
„Când l-am întrebat ce-a visat, a rostogolit peste frumoasele lui buze un răspuns nemaipomenit:
– Am visat că-s viu. M-am îngrozit.”
„Numai că toate erau părelnice. Acea lenjerie fiind cu totul altceva (…) Acea lenjerie era ornamentată cu o preţioasă broderie măruntă, în mai multe culori. Doar că şi asta era tot o părere. (…) Broderia nu era doar broderie, ci, dacă priveai şi ştiai să citeşti de la dreapta la stânga, puteai descifra pe ea nişte versuri teribile, sure din Coran, formule şi imprecaţii menite…” ş.a.m.d. preţ de un ditamai alineatul.
„Închipuie-ţi cum cineva a vârât timpul tău într-o sticlă, a sigilat-o şi a aruncat-o în ocean, trimiţându-ţi-o ţie. Încearcă să-ţi găseşti sticla…”
„Părea să locuiască permanent aici, trăind în după-amiezile ei de sticlă, ca în restul timpului să nu fie niciunde. De parcă locuia doar în acea parte a zilei în care era musai.”
„Cutia mică avea două alveole din catifea roşie. În care se aflau două gloanţe de revolver. Străluceau ca două inele de logodnă. Cartuşele erau din argint, iar gloanţele din ceva ca de sticlă.
– Ce e înăuntru?
– Parfum Hugo Boss. Pentru mine.
– Şi-n celălalt?
– Chanel 5 pentru tine. Parfumul este închis în glonţul de calibrul 6.35. Gloanţele sunt confecţionate din briliante pure. Acţionează impecabil.
(…)
Când poliţia le-a descoperit trupurile, al ei mirosea a Chanel 5, iar al lui, a parfum pentru bărbaţi, Hugo Boss.”
„– Păi icoanele voastre sunt pictate de toate popoarele care trăiesc în Balcani.
– Chiar aşa. De asta şi este icoană. Altfel ar fi tablou.”
Preluând imaginea lui Milorad Pavić, s-ar zice că Teatru de hârtie arată ca un iconostas!
6 noiembrie ’23