Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat luni, 12 decembrie, de majoritatea deputaților PAS. Astfel, legislatorii își propun să centralizeze serviciile medicale acordate la nivel de raion, să doteze și să finanțeze mai eficient instituțiile medicale și să îmbunătățească managementul din spitale.
Proiectul a fost prezentat presei de deputatul PAS Dan Perciun, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, și ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
Ministra a explicat că spitalele raionale au o infrastructură învechită, secțiile de chirurgie nu dispun de sisteme de ventilare, iar în aceste condiții crește riscul de apariție a infecțiilor nosocomiale. De asemenea, aceste spitale, potrivit ministrei, nu au echipamente moderne, motiv din care tinerii specialiști nu vor să muncească în raioane. În ultimii ani, administrațiile locale din multe raioane au investit sume minime în dezvoltarea spitalelor unde au calitatea de fondator.
### Vezi și... ### Cum vor autoritățile din sănătate să motiveze tinerii specialiști să lucreze la sate„Cineva câștigă concursul de director, consiliul raional îl demite și numește un interimar”
„Având calitatea de fondator, consiliile raionale sunt obligate să investească în infrastructura spitalelor, însă, din păcate, astăzi investițiile făcute de administrațiile publice locale sunt derizorii”, a spus Nemerenco.
Spre exemplu, în anul 2020, consiliul raional Basarabeasca a alocat 0,8% resurse financiare în raport cu bugetul total al spitalului, cele din Briceni, Cantemir și Căușeni – câte 0,9%, Cahul – 1,01%, Dondușeni – 1,3%, Drochia – 1,8%. Restul bugetelor au fost acoperite de Ministerul Sănătății și de Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Totodată, ministra a specificat că, dacă în anul 2015 administrațiile publice locale au investit aproape 87 de milioane de lei în dezvoltarea spitalelor, în 2021 au alocat doar 35 milioane de lei pentru infrastructura acestora.
### Vezi și... ### Maternitatea din Cahul, modernizată cu ajutorul guvernului SUAAla Nemerenco s-a referit și la problemele legate de numirea managerilor spitalelor raionale. În prezent, aproape în 30 la sută din spitale au pe rol procese de judecată pe subiectul concursului pentru funcția de director.
„Concursul îl câștigă cineva, consiliul raional îl demite și numește un interimar și așa se continuă pe parcursul mai multor ani, indiferent de cine s-a aflat în poziția de ministru, de care guvernare a condus țara”, a precizat ministra.
Ministra nu a ezitat să-și atribuie meritele prin care în ultimii ani spitalele raionale au fost modernizate cu diverse echipamente, majoritatea dintre care sunt, de fapt, donații externe.
„Niciun spital raional nu va fi închis”
„Modificarea propusă de parlament va permite Ministerului Sănătății să deschidă paturi de geriatrie, paliativă, îngrijiri de durată și cronice, boli acute contagioase, servicii de reabilitare, necesare unor categorii de pacienți din zonele rurale”, a mai spus ministra.
Totodată, în următoarea perioadă vor ajunge în țară de la partenerii externi 12 generatoare electrice pentru spitalele raionale.
### Vezi și... ### Câte spitale nu au generatoare electriceDe asemenea, autoritățile din sănătate vor să dezvolte în raioane serviciile de asistență în infarctul miocardic, în accidentul vascular cerebral, de chimioterapie și să modernizeze maternitățile.
Ministra a dat asigurări că, în urma schimbării fondatorilor, nu se va închide niciun spital raional și nu vor fi demiși directorii de spitale.
„Este o inițiativă pozitivă. Ministerul Sănătății are mai multe oportunități și capacități de a dezvolta spitalele raionale”, a conchis Ala Nemerenco.
Deocamdată, autoritățile nu au menționat și ce costuri va implica trecerea spitalelor raionale în subordinea ministerului.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie avizat de guvern și să fie aprobat în parlament în două lecturi.
### Vezi și... ### Din ce bani vor fi construite spitalele regionale