Mitropolia Moldovei spune că este revoltată de decizia recentă a autorităților de a prelungi, până pe 30 iunie, interdicția oficierii riturilor cu public în incinta bisericilor pentru a limita răspândirea infecției de coronavirus. „Am așteptat cu mare nerăbdare ridicarea mai multor restricții, iar amânarea respectivă revoltă, dezgustă și este chiar jenantă”, se spune într-o „adresare a sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova” trimisă, marți, premierului Ion Chicu și Comisiei naționale extraordinară de sănătate publică. Este pentru a doua oară în ultimele luni când biserica în frunte cu mitropolitul Vladimir îl critică aspru pe premierul Chicu din cauza restricțiilor antiepidemice, care au afectat și biserica chiar în perioada Paștelui.
Într-o altă „adresare” adoptată tot marți, sinodul mitropoliei supuse canonic patriarhiei ruse cere premierului Chicu, președintelui Igor Dodon și președintei parlamentului, Zinaida Greceanîi, să nu oblige populația să se vaccineze contra virusului COVID-19, în cazul în care un asemenea vaccin va fi dezvoltat. Preoții ortodocși se tem că, odată cu noul vaccin, în organismul uman pot fi introduse „nanocipuri” sau alte „dispozitive” cu efecte adverse.
În adresa Mitropoliei mai sunt și alte terorii conspiraționiste, circulate pe fundalul pandemiei, pe rețelele sociale dar și de presa rusă tradițională („main stream”):
„Opinia publică din multe state europene, protestează contra obligativității vaccinurilor, mai ales a vaccinului contra COVID-19, deoarece le consideră o cale prin care sistemul antihristic mondialist dorește să introducă în corpurile oamenilor microcipuri cu ajutorul cărora să-i poată controla, prin intermediul tehnologiei 5G.
– Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță.
– Se consideră că tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă”.
Your browser doesn’t support HTML5
Toate argumentele folosite de Mitropolia Moldovei sunt întâlnite frecvent pe site-urile de fake news și grupurile de troli de pe rețelele sociale controlate de Rusia, după cum au demonstrat studii ale serviciului de combatere a dezinformării din subordinea Comisiei Europene, remarcă G4media.