Există orașe a căror istorie se citește precum un roman polițist. Cetăți născute din visuri, din hybris, din himere, din năzuința de a sfida neantul și a afirma principiul vieții, ba chiar și cetăți invizibile à la Italo Calvino. Cartea profesorului Charles King de la Universitatea Georgetown (unul dintre specialiștii de vârf pe plan mondial nu doar în chestiuni românești, dar în tot ceea ce înseamnă spațiul post-sovietic) apărută la editura Norton în 2012 sub titlul Odessa. Genius and Death in a City of Dreams este o asemenea izbândă intelectuală, romanul unui oraș care a fost el însuși sursa atâtor poeme și narațiuni celebre. Mă bucur întotdeauna să scriu și vorbesc despre cărțile prietenilor, iar în acest caz bucuria este cu totul specială: Charles King ne-a dat o carte unică, a readus printre noi spectrele trecutului de o manieră atât de vie, atât de mișcătoare, încât cred sincer că avem de-a face cu o operă de dăruire totală. Ca unul pentru care numele Odessa înseamnă atât de mult, îi sunt recunoscător.
Am fost atunci, în 2012, împreună cu soția mea, la librăria Politics and Prose din DC unde Charles și-a lansat cartea. Erau acolo mulți oameni pentru care Odesa se confunda cu propriile rădăcini genealogice. Pentru mulți, era și este vorba de orașul portuar din Sud, acel paradis multicultural în care, cum spunea Charles, nu a existat vreodată un ghetou (cu excepția catastrofei din anii celui de-Al Doilea Război Mondial, când orașul a fost ocupat de trupele antonesciene). Pentru cei mai mulți, Odessa tolerantă, Odessa multi-etnică, Odessa în care nu există discriminare (deși tot acolo avusese loc aberantul, monstruosul pogrom din 1905), s-a năruit în timpul ocupației fasciste, când zeci de mii de evrei au fost uciși—o parte din ceea ce Timothy Snyder numește „Holocaustul prin gloanțe”. În mitologia veacului trecut, Odesa este indisociabil legată de Crucișătorul Potemkin și de scena scărilor, poate cea mai faimoasă din istoria cinematografiei. Cum nota atunci și recenzentul cărții din The Economist, Charles King demonstrează în carte că Serghei Eisenstein a plăsmuit acel moment, că de fapt era vorba de ficțiune filmică, nu de istorie factuală. Dar mai contează acest lucru când vorbim despre un oraș născut din vis?
În vara anului 1941, evreii care s-au refugiat la Odesa nu-și puteau imagina că acolo ar putea avea loc un masacru. Între aceștia, fratele tatălui meu, soția sa și doi copii, arși de vii în momentul represaliilor barbare ordonate de Antonescu. Instinctul morții nu face parte din ADN-ul acestui oraș solar. Odesa, observa Charles King, are ceva în comun cu Neapole. Aș adăuga eu Marsilia. Un Neapole care a cunoscut teroarea comunistă și pe cea fascistă, avântul iluminist și genunea totalitară. Oraș al serenadelor nocturne, al orchestrelor care cântă până în zori de zi, al invalizilor cu acordeoane, cu balalaici, flașnete și cu decorații sovietice pe piept, al sinagogilor abandonate și al celor reconstruite, al catedralelor ortodoxe și catolice, așa l-am cunoscut și eu în 1998. Orașul lui Mark Bernes, vedetă a filmului și a șlagărului sovietic, ale cărui discuri de gramofon îmi erau puse de mama mea prin 1955, după turneul său în România, când a interpretat chiar un cântec pentru „dragul oraș Buharest” (m-am bucurat când Charles a pomenit acest nume, pe care nu-l mai auzisem rostit de vreo cinci decenii…)
Oraș al paradoxurilor, al ereziilor, al fantasmelor și utopiilor, deci al imprevizibilului, Odesa a fost locul în care a trăit și a scris, până în momentul emigrării, Vladimir Jabotinsky, marele gânditor, romancier și jurnalist, traducător din Dante în limba rusă, fondatorul revizionismului sionist, rivalul lui David Ben Gurion și al Goldei Meir, mentorul lui Menahem Begin și Yitzhak Shamir, mort în Statele Unite în timpul războiului, când se afla într-o campanie de strângere de fonduri. Vreți să înțelegeți de unde vine Benjamin Netanyahu, citiți-l pe Jabotinsky, fiul Odessei. Cine a parcurs memoriile lui Arthur Koestler știe cât de influențat a fost autorul lui Darkness at Noon de ideile lui Zeev (așa s-a numit după ce a ajuns în Palestina) Jabotinsky.
Odesa a fost orașul lui Benia Krik, celebrul gangster și escroc din cartierul Moldavanka, imortalizat de Isaak Babel, marele prozator ucis de NKVD în 1940, magnetul poeților damnați și al pictorilor avangardei. În anii liberalizării hrușcioviste, aici a înflorit o școală cinematografică ilustrată, între alte figuri marcante, de Kira Muratova, decedată, din păcate, anul acesta pe 6 iunie (mama ei a fost doctorița Natalia Scurtu, o importantă și dură ilegalistă, al cărei soț, Iuri Korotkov, tatăl Kirei, a fost împușcat ca partizan în anii războiului). Charles King a scormonit cu o admirabilă pasiune în arhive, a descoperit documente cutremurătoare, inclusiv delațiuni din anii războiului...